E zi de duminică. Sunt la Sfânta Liturghie în aer liber, la mănăstirea Țigănești, în mijlocul pădurii. La un moment dat simt că mi-a picat ceva după guler. Era o buburuză. Am deschis palma și buburuza și-a luat zborul peste capetele enoriașilor. După câteva minute arunc o privire în jos. Pe pantoful meu urca de zor o vaca-Domnului. M-am aplecat, am luat-o cu grijă în mână și am lăsat-o în iarbă, mai la o parte de picioarele credincioșilor.
Le admir încă de când eram de doar câțiva ani, în satul meu natal, Hirova. Priveam uimit cum se mișcă de colo-colo cete de vaca-Domnului prin troscotul din fața casei. Iar atunci când vreo copiliță prindea vreo buburuză, ea își desfăcea cu grijă pumnișorul, ridica mânuța în sus și cânta așa: ”Buburuză-ruză, zboară de pe frunză, încotro vei zbura, acolo m-oi mărita!”. Noi, copiii adunați în jurul viitoarei mirese, urmăream cu interes direcția în care-și lua zborul vestitoarea măritișului hirovencei noastre. Aha, uneori o lua spre Hirișeni, înseamnă că acolo o așteaptă mirele. Alteori buburuza se îndrepta spre Dereneu sau Rădeni, satul unde crește craiul care va cuceri consăteana noastră. Mai departe decât dincolo de deal nu se prea întâmpla să ajungă fetele noastre după măritiș.
Sfânta liturghie își continua mersul, cântam alături de ceilalți enoriași fiind cuprins de starea de fericire pe care o poți încerca doar în timpul slujbei. Însă la un moment dat, păcatele mele, m-am prins la gândul că încerc să traduc numele vietăților care mi-au amintit de îndepărtata mea copilărie. Și întrucât, în virtutea ocupației mele, am de a face mereu cu cele două limbi, franceza și engleza, mi-am zis: ”Oare cum ar fi în engleză vaca-Domnului? God’s cow? Sună aiurea! Dar în franceză? La vache du Dieu? Și mai anapoda. Calchiere pură.”
Și așa cum nu prea mai țin minte ce am învățat la bilogie, m-am întrebat: ”Dar oare prin alte țări, pe meleaguri ceva mai îndepărtate, sunt buburuze și vaca-Domnului?”. Și dacă nu-s, oare ar putea trăi unul ca mine fără ele?
Doamne, Dumnezeul meu! Ce prăbușire existențială aș suferi dacă m-aș pomeni lipsit de aceste ființe care fac parte din viața mea încă din fragedă copilărie!
Hotărât lucru, mobilitatea socială, goana după Paradisul terestru nu e pentru mine. Am fost în multe țări de-a lungul vieții, am văzut marile capitale ale lumii, dar mai mult decât câteva zile n-am putut rămâne niciodată. La câteva zile de aflare în străinătate începeam să mă sufoc, mi se usca în gât, nu mai puteam suferi aflarea departe de țară.
Aș prefera închisoarea decât înstrăinarea. Asta mi-ar da șansa ca prin gratiile celulei să intre o buburuză, iar prin crăpăturile podelei să-și facă apariție o vaca-Domnului. Iar când sunt acasă parcă și Dumnezeu mă vede mai bine. Căci fără El se rupe axa lumii, toate se încurcă și se întunecă de nu mai ai nici un chef de viață.
