Câteva remarci finale pentru cartea în curs de apariție ”Căderea din capitalism în tehnocrație. Notele unui disident sub Noua Ordine Mondială”
E zi de duminică seara.
Închei acest manuscris cu bucuria că m-a învrednicit Dumnezeu să fac și eu câte ceva pentru lumea noastră în ultimii trei ani. N-aș zice că sunt obosit. Atunci când nu mai am puteri să lucrez, mă culc și dorm, iar de dimineață o iau de la capăt.
Mulțumesc din suflet prietenilor care m-au ajutat să adun laolaltă aceste texte risipite prin diverse locuri pe internet. Fără voi, fraților, cele mai multe dintre ele s-ar fi pierdut definitiv. Nu dau nume, în ziua de azi e mai bine așa.
Simțim cu toții că lucrurile se precipită, iar tăvălugul globalismului se rostogolește cu o viteză crescândă peste noi. Legiunile întunericului dansează tontoroiul, jubilând că au reușit să înlănțuie mai toată lumea și s-o împingă spre abator.
Dar cu cât mai mare este pericolul, cu atât mai mult gust de luptă capăt. Zic așa pentru că ce altceva este întregul zbucium al vieții mele decât o înfruntare a oricui încearcă să ne îngenuncheze ori să ne distrugă credința, tradiția și neamul?
Miza e mondială, de aceea și acțiunea noastră metapolitică se extinde tot mai mult în lume.
Știm că vom învinge. Aici sau dincolo, dar fiind aliați cu Hristos nu ne putem pomeni în tabăra perdanților.
Privim cu încredere în viitor, ținem la Patria noastră terestră și râvnim mereu spre Patria cerească.
Cu picioarele pe pământ și cu ochii minții ațintiți spre cer nu putem sta decât vertical.
Avem combustie interioară nesfârșită.
Motorul nostru se alimentează de la energia divină și modelul înaintașilor.
Aș zice ca de obicei, vom reveni, dar în minte tot Radu Gyr îmi vine:
Ne vom întoarce intr-o zi,
Ne vom întoarce neaparat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost cand am plecat.
O verigă în lanțul infinit al generațiilor care urmează linia neamului, atât mi-am dorit să fiu și așa voi rămâne.
