Skip to content
Chișinău Forum 2023 poster

Paul Craig Roberts: Lipsa de viziune și de voință politică a lui Putin ar putea duce la al Treilea Război Mondial.


În sfârșit, articolul semnat de celebrul autor american Paul Craig Roberts “VA REZULTA RĂZBOIUL DE LA UN TOTDEAUNA EZITANT PUTIN?” publicat la 22 ianuarie a. c. sparge tiparul falsei dihotomii, al conflictului dintre cele două narațiuni dominante, care însoțește controversele dintre Rusia și Occident [1] .

În timp ce centrele de propagandă occidentale îl demonizează pe Putin, cei din media de alternativă, care se opun hegemoniei americane, îl divinizează. Aceștia din urmă o fac fie din naivitate și lipsă de înțelegere a modului în care este organizată și funcționează puterea politică în Rusia, fie din interes pecuniar, preferând să fie presstituatele Kremlinului cu masca onorabilă de antiglobaliști.

Analiza lui Paul Craig Roberts sparge clișeele propagandistice descrise mai sus, arătând ceea ce este evident pentru orice observator lucid și onest. În ciuda imaginii lui de dictator și de persoană hotărâtă, Putin are aerul unui tip ezitant, timid și mai presus de toate obsedat de nevoia de a recâștiga recunoașterea “partenerilor occidentali”. Acest sindrom este ușor de înțeles dacă e să ținem cont de originile ideologice sau intelectuale ale “putinismului”. Această viziune este una eclectică, reprezentând un amestec de sovietism tardiv și liberalism occidental.

Cele două fețe ale lui Ianus din Moscova: Sovietism și spirit negustoresc

Nedorința sa de a realiza o decomunizare clară și univocă prin condamnarea loviturii de stat din 1917, glorificarea lui Stalin, păstrarea mausoleului lui Lenin și a numelor comuniste ale regiunilor, orașelor, străzilor și piețelor publice drept relicve religioase prețioase, menținerea monumentelor lui Lenin și ale celorlalți criminali bolșevici, precum și ale “fondatorilor marxismului”, arată dincolo de orice tăgadă că regimul Putin este ostaticul mentalității comuniste care e o maladie cronică a societății rusești.

Cea de-a doua față a acestui zeu rus cu două fețe asemeni unui nou Ianus este una prin excelență liberal-capitalistă. Sau, mai exact, aparține injecției ideologice liberale care a otrăvit societatea rusă odată cu căderea URSS. Noile elite care au apărut din elementele fostei nomenclaturi comuniste și ale KGB-ului au fost și sunt ghidate de setea de îmbogățire personală prin abuzul de putere. Mentalitatea mercantilă a pătruns adânc în clasa conducătoare rusă, orice demnitar din administrația Putin fiind hiperbogat prin complicitatea cu oligarhii care și-au însușit toate resursele naturale ale Rusiei.

Aici ar trebui să avem în vedere adevărul biblic care spune:

Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu şi lui mamona. (Matei 6:24).

Aplicată administrației Putin, definiția lui Werner Sombart celor două tipuri de caractere și civilizații - “negustori și eroi” - sugerează fără echivoc profilul său de comerciant. Se pare că în noile condiții geopolitice concepția dualismului geopolitic al telurocrației și talasocrației demonstrează că Puterea Mării, civilizația comercială anglo-saxonă, a colonizat definitiv clasa conducătoare din Rusia. Iar conceptualizarea Puterii Terestre, atribuită Rusiei de astăzi, este doar un clișeu propagandistic al servanților Kremlinului.

Anume astfel se explică natura ezitantă, lipsa de determinare și coerență a politicii oficiale rusești sub mandatul lui Putin. Mai mult, la fel ca în Occident, în Rusia a avut loc aceeași transformare majoră care a însoțit ascensiunea capitalismului. Și anume, factorul economic a subordonat factorul politic, sau, cu alte cuvinte, marile afaceri și-au subordonat administrația de stat. Cu toate acestea, în condițiile actuale, mitul despre atotputernicul Putin aduce beneficii atât propagandei occidentale, cât și celei de la Moscova.

Caracterul său oscilant și susceptibilitatea la diverse influențe care fac interesele Rusiei vulnerabile apare și în cazul genocidului și crimelor sistematice comise de entitatea sionistă oficial numită Israel [2] . Această lipsă de consecvență a provocat îngrijorări și reacții firești de nedumerire în lumea islamică, întrebarea cheie fiind măsura în care Rusia poate fi un partener strategic sigur în rezistența față de Israelul și vasalul său SUA.

Multipolaritatea ca realitate dezirabilă

Autorul citat mai sus are dreptate atunci când sugerează că multipolaritatea este total irelevantă atâta timp cât nu posedă o componentă militară solidă. Paul Craig Roberts afirmă că “Lumea multipolară despre care vorbește mereu Putin nu se poate concretiza fără un tratat de apărare reciprocă ruso-chinezo-iranian”. Și are perfectă dreptate. Doar că China nu pare să aibă niciun interes să accepte așa ceva, preferând să beneficieze simultan de avantajele uriașe oferite de piețele SUA și UE pentru mărfurile sale și de stoarcerea resurselor naturale ale Rusiei. În schimb, Iranul, ca și o serie întreagă de alte țări musulmane, ar semna fără ezitare acorduri politico-militare cu Rusia pentru a rezista în fața agresiunii axei Londra-Washington-Ierusalim.

De altfel, printre cei care doresc să semneze urgent astfel de pacte de asistență militară reciprocă cu Rusia s-ar putea număra și o serie întreagă de state africane, Venezuela, Coreea de Nord etc. Dar, evident, pentru o întorsătură geopolitică atât de spectaculoasă, lipsește un singur element: voința politică a Moscovei.

Este oportun să menționăm aici că pentru a reprezenta o forță formidabilă în fața hegemoniei occidentale, BRICS nu se poate limita la comerț și la nobila intenție a de-dolarizării. Pentru a depăși postura unei structuri amorfe și a reprezenta un pol de putere geopolitică reală, BRICS are nevoie vitală de o componentă militară solidă. Altminteri ar fi naiv să credem că sistemul imperialist american își va aștepta impasibil propriul colaps fără a aplica o lovitură preventivă. Războiul economic împotriva imperialismului israeliano-american pe care și l-au propus țările BRICS nu poate fi câștigat fără a se baza pe o alianță militară puternică.

Conflictul cu Ucraina: joc perdant, naivitate sau lașitate?

În articolul său, Roberts descrie cu maximă acuratețe aceeași abordare oscilantă și anemică a lui Putin față de conflictul militar din Ucraina. Am putea adăuga la ceea cele spuse de autor că până acum nimeni nu poate da o explicație credibilă, și mai ales una care să onoreze poziția oficială a Moscovei, de ce după lovitura de stat de la Kiev din 2014 regimul Poroșenko a fost declarat inițial un regim ilegal instalat prin violență și prin uzurparea puterii de stat, după care s-au recurs la recunoașterea acestuia. O altă situație ciudată în 2014 a fost admiterea Crimeii în componența Rusiei și concomitent abandonarea Donbass-ului. Și asta deși atât în peninsulă, cât și în autoproclamatele republici Donețk și Lugansk au fost organizate referendumuri de aderare la Rusia.

Cei opt ani de bombardamente metodice și asasinare în masă de către regimul de la Kiev a populației pașnice din Donbass au fost posibili doar pentru că Putin nu a avut curajul sau poate libertatea de acțiune pentru a preveni acest masacru al rușilor. Iar după doi ani de război în Ucraina, locuitorii orașului Donețk continuă să fie uciși în masă de bombardamentele regulate efectuate de către armata ucraineană. (Vezi: https://tass.com/russia/1735197) Cum se explică o astfel de stare de lucruri? E vorba despre o chestiune fundamentală, deoarece doar prin anatemizarea regimului criminal de la Kiev nu i se poate pune capăt acestui masacru. Este nevoie nu de cuvinte de compasiune pentru victime și criticii aduse lui Zelensky, ci de acțiuni concrete. Însă acestea sunt amânate din motive din ce în ce mai suspecte.

După o pauză ciudată de 8 ani, momentul intervenției ruse din 24 februarie 2022 rămâne la fel de inexplicabil. Asta nu înseamnă că “Occidentul colectiv” nu poartă un război proxy împotriva Rusiei, transformând Ucraina într-un obiect de manipulare geopolitică. Întrebarea este alta.

De ce ofensiva extrem de rapidă și reușită a armatei ruse, care a ajuns la porțile Kievului în trei zile, s-a transformat într-un eșec catastrofal? De ce s-a dispus retragerea? De ce au fost abandonate regiuni întregi precum Kiev, Sumî, Cernigov, Harkov și Herson? Și cine este responsabil pentru zecile de mii de civili ruși din acele teritorii, care au susținut ofensiva rusă și care au fost torturați și uciși de criminalii din unitățile militare ucrainene după retragerea respectivă?

Două cuvinte magice, un blitzkrieg și o serie de eșecuri

Și acum să ne întrebăm ce ar putea însemna cele două cuvinte magice, folosite de Putin pentru a explica obiectivele intervenției militare în Ucraina. Mă refer aici la faimoasele “demilitarizare” și “denazificare”. Inițial, atât susținătorii Rusiei, cât și oponenții ei au crezut că este vorba despre eliberarea/ocuparea completă a Ucrainei de către armata rusă, dezmembrarea totală a forțelor armate ucrainene, înlăturarea puterii politice și impunerea condițiilor de capitulare. Și era normal să ne așteptăm la așa ceva, pentru că “demilitarizarea” ar fi presupus desființarea integrală a armatei ucrainene, iar “denazificarea” ar fi însemnat tragerea la răspundere a celor pe care propaganda Kremlinului îi numește “naziști”. De fapt, ei pot fi numiți naziști doar în măsura în care sionismul este asimilat nazismului. Dar administrația Putin este prea puternic influențată de elementele sioniste pentru a-și putea permite un asemenea grad de libertate de exprimare.

Așadar, în locul unui blitzkrieg, de doi ani urmărim retragerea forțelor armate ruse, ofensive limitate însoțite de pierderi umane astronomice fără nicio justificare strategică, schimburi de prizonieri în condiții inechitabile și, mai ales, apeluri la negocieri și la semnarea unui armistițiu. Seria de negocieri care a început chiar a treia zi după intervenția militară a Rusiei arată absurditatea întregii aventuri militare. Așadar, armata rusă ajunge până la Kiev, însă nu se impun niște condiții de capitulare de pe poziții de forță, ci se ordonă retragerea trupelor și se recurge la negocieri dintr-o poziție infinit mai vulnerabilă.

Un război limitat, numit eufemistic un SMO și un inamic de neatins

Un episod extrem de elocvent care arată esența naturii lui Putin este legat de promisiunea făcută de către acesta fostului premier israelian Naftali Bennett de a se atinge de marioneta israeliană de la Kiev, sionistul Volodymyr Zelensky. La 5 februarie 2023 NBS News și-a intitulat fragmentul respectiv al interviului acordat de Bennett după cum urmează: “Fostul prim-ministru israelian Naftali Bennett spune că Putin a promis să nu-l omoare pe Zelensky” [3] . Oricât de ciudat ar părea, după publicarea acestor afirmații în presa internațională, oficialii de la Moscova nu s-au grăbit să le dezmintă. Și atunci care este logica acestui război? Oare nu dorește partea mult mai puternică militar să-și învingă inamicul și să obțină o victorie totală și incontestabilă? Și dacă nu, atunci de ce? Putem presupune câteva cauze: lașitatea lui Putin și influența “coloanei a cincea”. Restul e propagandă și manipulare.

Naftali Bennett și Putin

Naftali Bennett și Putin

Să enumeram doar cele mai cunoscute runde de negocieri sterile între delegațiile rusă și ucraineană. Prima rundă a avut loc pe 28 februarie 2022, în Belarus. O a doua și a treia rundă de negocieri au avut loc pe 3 și 7 martie 2022, la granița dintre Belarus și Ucraina, într-o locație nedezvăluită din regiunea Gomel, Belarus. O a patra și, respectiv, a cincea runde au avut loc pe 10 și, respectiv, 29 martie 2022 în Turcia. În plus, Kremlinul repetă ca o mantră disponibilitatea sa de a se așeza la masa de negocieri de pace cu Kievul. Doar că, în condițiile de astăzi, când niciuna dintre părți nu este nici învingătoare, nici răpusă, este greu de imaginat o pace de durată.

Ca să nu mai vorbim de acordurile de la Minsk semnate la 5 septembrie 2014 și la 12 februarie 2015, care reprezintă eșecuri flagrante și rușinoase ale diplomației ruse. Tocmai acele manevre ale dușmanilor Rusiei au permis Occidentului colectiv să transforme timp de opt ani armata ucraineană aproape inexistentă într-o forță militară formidabilă. Putin a recunoscut ulterior că a fost înșelat de “partenerii săi occidentali”. Dar a auzit cineva de la Kremlin de Sun Tzu? Acest spunea încă cu mii de ani în urmă în celebra sa lucrare “Arta războiului” că “Întreaga artă a războiului este bazata pe înșelătorie”. Cine nu-și face lecțiile la timp rămâne un perdant.

4 regiuni parțial eliberate, duetul Putin-Shaman și „Adio, Herson!”

Putin și cei 4 conducători ai regiunilor

Putin și cei 4 conducători ai regiunilor. Uitați-vă la fețele lor

Unul dintre cele mai inexplicabile lucruri în ceea ce privește interesele rusești în timpul acestui război este încorporarea a patru regiuni ale Ucrainei - Donețk, Herson, Lugansk și Zaporojie - la 30 septembrie 2022, în componența Rusiei. De remarcat că această decizie adoptată de Duma de Stat a Rusiei și promulgată prin decret de către Putin a fost precedată de referendumuri desfășurate în condițiile unor ostilități militare extrem de violente în toate aceste patru regiuni. Amintim că simularea referendumurilor este opera persoanei numărului 2 din administrația Putin, Serghei Kirienko (Izraitel), fost prim-ministru care în 1998 a distrus sistemul financiar și economia rusă, cel mai dubios personaj din anturajul șefului statului rus fiind responsabil și de “teritoriile eliberate”. Până la ora actuală nici una dintre aceste regiuni nu se afla sub un control total al rușilor.

După ce parlamentul rus a adoptat “în unanimitate” admiterea celor patru regiuni în componența statului rus, iar șeful statului a confirmat această decizie, în aceeași zi, 30 septembrie 2022, a urmat un concert festiv în Piața Roșie cu denumirea “Alegerea poporului. Pe veci împreună" [4] . În timpul acestei farse sinistre, o reminiscență penibilă a triumfalismului comunist, figura cheie alături de Putin a fost un cântăreț pop cu numele de scenă Shaman, îmbrăcat ca un transgender și întruchipând hermafroditul perfect, care a urlat din toți bojocii imnul de stat al Rusiei. Momentul a fost deosebit de emoționant, mai ales având în vedere faptul că în timp ce Putin vărsa lacrimi de fericire în centrul Moscovei, soldații ruși continuau să lupte și să moară în toate cele patru regiuni.

Starul pop Shaman afiliat Kremlinului

Starul pop Shaman afiliat Kremlinului

Și cum rămâne cu celelalte milioane de ruși abandonați în teritoriile ucrainene și terorizați de regimul criminal de la Kiev? Dar astfel de întrebări sunt interzise în Rusia. Și pentru ca această farsă abominabilă să aibă un final rușinos și degradant, la scurt timp după spectacolul cu duetul Putin-Shaman, armata rusă a întreprins încă o stranie acțiune de retragere, de această dată dintr-o redute strategică cucerită cu sângele soldatului rus. Astfel, 9 noiembrie 2022 forțele armate ruse s-au retras din orașul Herson, abandonând populația civilă și activiștii pro-ruși în mâinile forțelor de represiune ucrainene.

Ce urmează? Incertitudini și speranțe

Pe parcursul celor doi ani de război numit eufemistic Operațiune Militară Specială, experții militari independenți au arătat în mod repetat că armata rusă nu poate purta un război victorios deoarece este împiedicată de factorul politic. Iar unii dintre cei care au criticat modul cum decurge intervenția militară în Ucraina, cerând acțiuni mai hotărâte, au ajuns la închisoare. Cel mai cunoscut caz este cel al colonelului Igor Strelkov, arestat pentru “apeluri la extremism”. Detaliile pedepsei sale cu închisoarea vor fi anunțate pe 25 ianuarie [5] . În Rusia de azi nimeni nu poate critica campania militară, nici de pe poziții pacifiste, nici patriotice. Codul Penal a fost adaptat pentru a reprima orice comentariu critic la adresa puterii de stat.

Igor Strelkov în sala de judecată

Igor Strelkov în sala de judecată

Între timp, lipsa de consistență și curaj a administrației Putin a provocat sute de mii de victime de ambele părți, peste 10 milioane de refugiați, distrugerea și criminalizarea societății ucrainene, dar și distrugerea economiei Europei continentale și a Rusiei, în avantajul corporatocrației anglo-saxone.

Având în vedere cele scrise în articolul lui Roberts, precum și analiză de mai sus, avem toate motivele să ne îngrijorăm nu numai cu privire la soarta Rusiei, ci și la soarta întregii umanități. De fapt, puterea administrației Putin se reduce la anihilarea tuturor oponenților politici și a criticilor săi, precum și la perpetuarea propriei puteri prin farse electorale precum cea planificată pentru anul acesta, când “candidatul fatal” Putin va primi un alt mandat prezidențial pe durata întregii vieți.

Așadar, în fața șoimilor neoconservatori/sioniști care sunt foarte hotărâți să subjuge întreaga lume sau să o distrugă într-un nou război mondial, lipsa de voință și caracterul șovăielnic al lui Putin reprezintă o vulnerabilitate deloc neglijabilă.

Unii ar putea fi tentați să explice lentoarea și lipsa de hotărâre a liderilor Rusiei prin faptul că sunt destul de înaintați ca vârstă, reprezentând un fel de gerontocrație. Dar nici cei de la Washington nu sunt mai tineri. Și totuși, metaforic vorbind, bătrânii înțelepți ai Sionului (precum Netanyahu, Blinken și Nuland) par a fi mult mai eficienți decât bătrânii înțelepți ai Kremlinului (precum Putin, Lavrov și Șoigu).


  1. https://www.paulcraigroberts.org/2024/01/22/will-war-result-from-the-ever-hesitant-putin/
  2. https://https://arcaluinoe.info/en/blog/2024-01-01-nvdocq9k/
  3. https://www.youtube.com/watch?v=8aYC9M4_-i0
  4. https://www.youtube.com/watch?v=7tYUJTM9uTM
  5. Strelkov a fost condamnat la 4 ani de închisoare. Unele surse patriotice presupun că încarcerarea lui poate fi legată de intenția Kremlinului de a semna o pace capitulardă cu Kievul, care ar putea provoca revolte.
Poza de profil

Iurie Roșca

Jurnalist, editor, și președintele Universității Populare.