Skip to content
Blogpost Header

Câteva repere privind strategiile de control mental al maselor


Nu mai este demult un secret că în spatele guvernelor lumii există de cel puțin 100 de ani un Guvern Invizibil ce urmărește prin toate tipurile de mijloace să preia în totalitate controlul asupra umanității. Amintesc aici cuvintele președintelui american /Theodore Roosevelt/, care în anul 1912 afirma public că „În spatele guvernului aparent este întronat un guvern invizibil, care nu are nicio loialitate față de popor și care nu își asumă nicio responsabilitate față de acesta”.[1]

Numeroși ideologi ai „elitei” din umbră au urmărit de-a lungul timpului să anestezieze conștiința maselor prin teorii amăgitoare menite să facă popoarele lumii să accepte de bunăvoie „necesitatea” înființării unei forme de guvernanță mondială. Antonio Gramsci, de exemplu, promotor de bază al teoriilor Școlii de la Frankfurt, afirma că societatea trebuie infuzată de clasa dominatoare printr-o anumită formă de persuasine politică și culturală astfel încât clasele de la baza societății să nu mai ajungă să se revolte, ci să accepte să fie dominate și chiar să se supună de bunăvoie, ca un fel de „sclavi fericiți”.[2]

În anul 1927 ideologia consimțământului viciat, dezvoltată în directă colaborare cu corifeii Școlii de la Frankfurt, era oficial inoculată în sânul „democrației” americane prin contribuții precum cea a lui Edward Bernays, nepotul celebrului psihanalist Sigmund Freud. În lucrarea sa intitulată Propaganda, Bernays susținea că

Manipularea inteligentă şi conştientă a comportamentului şi opiniilor organizate ale maselor este un element important într-o societate democratică. (...) Cei care manipulează acest mecanism nevăzut al societăţii constituie un guvern unic, invizibil, condus de câteva personalități despre care oamenii obișnuiți nici nu au auzit vreodată. (...) Ei sunt cei care trag sforile, care controlează mintea publică, cei care stăpânesc forţele sociale şi care creează noi metode de a supune şi ghida lumea.[3]

Deloc întâmplător, Bernays a fost pus mai târziu la conducerea reţelei de comunicaţii CBS (Columbia Broadcast System) în perioada timpurie a acesteia. Tot atunci Fundația Rockefeller a început să finanțeze masiv studii și experimente cu impact la nivel social. Unul dintre experimentele celebre (coordonat, se pare, de CIA) ce a constituit ulterior un punct de reper în dezvoltarea tehnicilor de control mental al maselor, a fost difuzarea la CBS a piesei radiofonice „Războiul lumilor”, după un roman de H. G. Wells, în data de 31 octombrie 1928. Era exact în seara de Halloween, în care erau deja, pe scară largă în Statele Unite, evocate spiritele demonice. Difuzarea a respectat întocmai anumite strategii speciale de influențare a publicului, fapt care a avut un efect uluitor. Voi menționa pe scurt, pentru o exemplificare mai sugestivă, câteva detalii. Pe fondul unei atmosfere radiofonice ce părea cu totul obișnuită, cu muzică relaxantă și știri banale, ritmul a fost în mod brusc rupt de „reportaje” primite din toată țara, care anunțau că America este supusă unui atac din partea unor ființe extrem de agresive, ce posedă nave zburătoare și provoacă mari distrugeri cu un fel de fascicule laser și despre care se susținea că ar fi venit de pe planeta Marte. Groaza insuflată în publicul de pe tot cuprinsul Statelor Unite a fost atât de mare, încât mii de oameni au ieșit în stradă alergând disperați pentru a-și salva viața. Poliția a primit un număr enorm de apeluri telefonice și din cauza tulburărilor generate de panică au fost înregistrate și câteva victime.

Dat fiind rezultatul de mare impact al experimentului, transmisiunile media au început – mai ales după anii 1940, sub atenta coordonare a Institutului Tavistock – să devină un factor major de direcționare a mentalului colectiv. Cu privire la cercetările întreprinse de Institutul Tavistock, este semnificativ ce afirma în anul 1957 unul dintre experții de acolo, dr. William Sargeant, în cartea sa Battle for the Mind – A Physiology of Coversion and Brain-Washing (Bătălia pentru minte – O fiziologie a conversiei şi spălării creierului): „Oamenilor cărora le-a fost suficient de mult perturbată funcţionarea creierului, prin inducerea intenţionată sau accidentală a fricii, mâniei sau surescitării li se pot inocula numeroase idei. Manifestările în cadrul colectivităților sunt deseori caracterizate de termenul «instinct de turmă», şi apar cel mai adesea în timpul războaielor, epidemiilor severe, şi în general în perioadele de mare pericol, care măresc anxietatea şi prin urmare sugestibilitatea la nivel individual şi de masă”.[4] Iată deci obiectivul urmărit de experții Sistemului: oamenii să trăiască în frică pentru a se comporta ca o turmă!

Revenind la posturile de radio și mai ales cele de televiziune, influența acestora a căpătat un rol tot mai determinant în societate. CBS a devenit rapid un foarte promovat post de televiziune, căruia i s-au alăturat în scurt timp și altele, deținute însă, toate, de corporațiile tot mai bogate ale elitei din umbră.

Cunoaștem în prezent foarte bine că prin intermediul acestor rețele de televiziune corporatiste sunt imprimate cu o profesională (și perversă) persuasiune în conștiința maselor diferite narațiuni dorite de „elita” din umbră, narațiuni care nu au nimic de-a face nici cu adevărul, nici cu deontologia jurnalistică, nici cu moralitatea. Așa de exemplu, armatele de pseudo-jurnaliști, laolaltă cu politicienii aserviți și cu „specialiștii” de fațadă ai Sistemului, au jucat la comandă teatrul genocidar al „pandemiei de Covid-19”, care a ucis zeci sau sute de milioane de oameni la scară planetară. Pe tot cuprinsul lumii au fost infuzate exact aceleași sintagme mincinoase, au fost impuse aceleași măsuri restrictive și aceleași protocoale criminale. Orice opinie avizată din partea adevăraților experți a fost interzisă (și chiar pedepsită), astfel încât am asistat la exercitarea unei forme stranii de hipnoză malefică la nivel planetar.

Pentru a pune lucrurile în perspectivă putem observa că în ultimele zeci de ani manipularea și propaganda au justificat în aceeași manieră nenumărate războaie, răsturnări de regim, lovituri de stat, revoluții înscenate sau „intervenții umanitare” (precum cele ale NATO din Iugoslavia sau Libia). Tot prin instrumentarea narațiunilor a fost manipulată interpretarea publică a unor atentate majore sub steag fals, precum cel din 11 septembrie 2001, efectuate cel mai adesea pe baza aplicării triadei strategice „problemă-reacție-soluție”. De asemenea, prin setarea unor narațiuni în mentalul colectiv au fost gradat implementate în societate stranii deviații de la normal cum ar fi ideologia de gen, retorica vinovăției oamenilor pentru „schimbările climatice” sau încurajarea oamenilor de a mânca... gândaci. Foarte importantă în această strategie a fost și introducerea unor idei și simboluri demonice în cultura de masă (în spectacolele de muzică și filme, chiar și în desenele animate pentru copii) sau prin introducerea unor mode vestimentare scelerate (haine rupte, diforme, aberante). Toate acestea au fost introduse gradat, utilizându-se pas cu pas strategia cunoscută ca „Fereastra Overtone” (metoda modificării percepției prin avansarea în pași mărunți).

Un aspect fundamental cu privire la bazele ideologice ale impunerii unei narațiuni în conștiința maselor este cel raportat la fizica cuantică. Deloc surprinzător, institutele de manipulare a maselor se bazează pe studii științifice complexe, din toate domeniile. Studii pe care „elitele” din umbră le finanțează de multe zeci de ani. Astfel, în conformitate cu cercetările cuantice, lumea exterioară nu este un dat obiectiv, ci este/devine așa cum credem noi cu putere că este. Ideea a fost preluată și de filosofia post-modernistă, regăsindu-se în articole de filosofie politică devenite faimoase, cum ar fi cel al lui Alexander Wendt, Anarchy is what states make of it. Respectivul articol susținea că Războiul Rece s-a încheiat amiabil datorită președintelui URSS de atunci, Mihail Gorbaciov, care a creat o paradigmă pacifistă. Tocmai din acest motiv, foarte apreciat de păpușarii din Vest, Gorbaciov a fost de altfel răsplătit în anul 1990 cu Premiul Nobel pentru Pace.

Faptul că mentalul (conștiința) influențează materia este cu adevărat real. O aplicație cunoscută sunt procesele interne psiho-fiziologice numite Placebo (vindecare prin gândire pozitivă) și Nocebo (îmbolnăvire prin gândire negativă). Partea puțin cunoscută este că și mediul exterior (fenomenele naturale, mediul social, etc) pot fi (și sunt) în mod inerent modelate de gândurile și emoțiile colective. Explicația științifică este aceea a substratului de energie și câmp, ce sunt cu ușurință influențate de conștiință. Pentru mai multe detalii, recomand luarea în considerare a concluziilor experimentului elementar în fizica cuantică referitor la emiterea unui electron spre un perete cu două fante sau concluzia savanților că un experimentator nu este niciodată neutru, ci devine automat „participant”. În tradițiile spirituale aceste informații au fost cunoscute intuitiv de foarte mult timp și ca atare au fost utilizate în sensul armonizării, protecției și elevării comunităților umane, mai ales prin rugăciuni colective. „Elita” globalistă utilizează însă aceste informații pentru a induce procese de rezonanță cu energii negative, care perturbă, limitează și blochează potențialul creativ al maselor de oameni. Sunt folosite în acest sens în primul rând televiziunile, care emit aproape în totalitate doar sugestii, emoții și vibrații negative. Sunt de asemenea utilizate instalații psihotronice (gen HAARP, dar și mult mai mici) care generează la nivelul populației diferite stări negative cum ar fi cele de tensiune, stres sau pasivitate, corespondente cu frecveța de emisie folosită.

Deosebit de important pentru înțelegerea profilului psihologic al membrilor „elitei” din spatele scenei este faptul că practic fără excepție aceștia fac parte din diferite organizații oculte, secrete, de orientare demonică. Fie că vorbim de secta Iluminaților, de iezuiți, de francmasonerie, de Skull&Bones, etc., caracteristica de bază comună tuturor acestor grupări este că urmăresc să primească putere subtilă de la anumite entități întunecate. Acest aspect devine evident atunci când urmărim ritualurile lor îngrozitoare, în care se închină unei zeități arogante, în numele căreia fac inclusiv sacrificii umane și adeseori beau sângele victimei (în special de la copii). Să nu ne facem iluzii: aceste ritualuri chiar funcționează și tocmai de aceea membrii Cabalei sunt atât de consecvenți în efectuarea lor! Obiectivul principal pe care psihopații elitei globaliste din vârful piramidei satanice îl urmăresc nu sunt banii (pe care deja îi au) și nici măcar puterea socială în sine (pe care o au de asemenea), ci o anumită stare de putere ocultă malefică, pe care își imaginează că o pot obține prin intermediul acelor entități negre din alte lumi, a căror recompensă o cer. Pentru membrii acestor Cabale, masele de oameni sunt comparabili ca importanță cu animalele și de aceea caută să mențină populația la un număr nu prea mare. Cei „lăsați” în viață nu pot avea alt scop, consideră ei, decât acela de a fi sclavi total controlați mental de către „elită”.

Sataniștii din vârful piramidei organizațiilor secrete oferă tot felul de „daruri” ritualice acelor entități pe care le evocă în ceremoniile lor și așteaptă în schimb să primească succesul și puterea. Ritualurile respective, care sunt de fapt ritualuri de magie neagră, integrează adesea și masele inconștiente de oameni, care nici măcar nu știu la ce participă și cu ce efect. Astfel de practici au fost incluse în ceremoniile de deschidere din anul 2012 a Jocurilor Olimpice de la Londra,[5] în cele de la inaugurarea[6] Centrului European de Cercetări Nucleare (CERN) de lângă Geneva (Elveția) în anul 2016 sau de la inaugurarea tunelului feroviar Gotthard [7] de lângă Cern, tot în anul 2016. Este semnificativ că la respectivele ritualuri au asistat, printre alții, și lideri de prim rang ai diferitelor organizații globaliste, ceea ce dovedește cam ce gusturi și înclinații au aceștia. Ceremoniile au fost transmise în direct la televiziuni centrale, ceea ce a făcut ca forța ocultă generată să crească enorm prin angrenarea mentalului și emoțiilor colective la nivel de masă, care creează un câmp psihic uriaș. Un alt exemplu, foarte recent, este cel al punerii în scenă, în cadrul Concursului Eurovision 2024, a unui „cântec” ce reprezenta în mod evident o înfiorătoare și persuasivă incantație satanică.[8]

Aceste spectacole satanice ritualice au așadar un dublu rol: pe de o parte cumulează energia psihică a mulțimilor de privitori pentru a da forță ritualului, iar pe de altă parte inoculează în mentalul colectiv semințele demonice. Prin alimentarea sistematică a acestor rezonanțe, ele pot ajunge, mai ales pentru unele categorii de oameni, să dea roade malefice grave. De asemenea, în mod implicit ajung să pervertească societatea în ansamblul ei și să scadă dramatic nivelul general de conștiință. Masele de oameni cu un nivel jos de conștiință pot fi în acest fel mult mai ușor controlate și supuse. Pe de altă parte, colectivitățile spirituale, animate de idealuri înalte și de valori morale imuabile, nu pot și nu vor putea niciodată să fie controlate prin astfel de tertipuri de forțele întunecate. Tocmai de aceea obiectivul primordial al tuturor grupărilor satanice este să desființeze și să distrugă grupările spirituale autentice și mai ales pe liderii lor.

Un ultim aspect pe care doresc să îl evidențiez este acela că liderii sataniști sunt inițiați în numeroase taine oculte ce le oferă un ascendent puternic asupra maselor. Ei cunosc, de exemplu, importanța conjuncturilor astrologice în potențarea unei acțiuni. Un exemplu elocvent, documentat de istoricul Juri Lina, îl constituie atacarea de către bolșevici la o oră precisă din noapte a Palatului de Iarnă al familiei imperiale (unde se găsea atunci Guvernul Provizoriu al lui Kerensky) în octombrie 1917. [9] Era o oră de influență astrologică maxim negativă a zodiei Scorpion. De aici și numele cărții (1998) scrise de Juri Lina: Sub semnul Scorpionului. De asemenea, ocultiștii sataniști sunt obsedați de cifre și simboluri. Exemple notorii sunt toate coperțile revistei The Economist (finanțată de Fundația Rockefeller) prin care se transmit cunoscătorilor mesaje codate despre viitor. Pe aceeași linie a magiei negre, niciun atentat sub steag fals și nicio etapă a agendelor globaliste nu sunt efectuate la întâmplare. [10] De asemenea, un aspect ce a devenit în prezent evident, prin filme, articole din presa centrală și prin știrile din televiziunile corporatiste sunt inserate sistematic sugestii și simboluri care au rolul precis de programare mentală predictivă a maselor. O anumită versiune de viitor este repetată hipnotic pentru mase astfel încât atunci când evenimentele sunt direcționate spre acel parcurs, impresia generală a populației să fie aceea că „ne așteptam la asta”.

Există mult mai multe metode și tehnici de Mind Kontrol al marilor colectivități.

La nivel social s-ar mai putea vorbi despre menținerea oamenilor în nesiguranță și sărăcie, despre planurile de amestecare a raselor prin revărsarea de milioane de imigranți, despre cultivarea devianțelor sexuale sau despre încurajarea iresponsabilă a trans-umanismului și a Inteligenței Artificiale. Numitorul comun al acestor metode este menținerea oamenilor în confuzie, ignoranță, frică și tensiune.

La nivel fiziologic ar mai fi de menționat, ca adjuvante în metodele de Mind Kontrol, injectarea cu seruri criminale (așa-zise „vaccinuri”), introducerea deliberată a aditivilor toxici în alimente și apă, implementarea (dezastruoasă pentru sănătate) a tehnologiilor 5G sau deversarea sistematică și criminală pe cerul planetei a dârelor toxice ale morții (chemtrails).

Aproape toate aceste modalități sunt într-un fel sau altul integrate și încurajate de Agenda 2030 a ONU și a altor organizații cu pretenții de conducere globală (între care Forumul Economic Mondial de la Davos).

Concluzie: ne aflăm în mijlocul unui război al psihopaților globaliști cu populația lumii. Este un război informal și invizibil, ce se desfășoară cu toate mijloacele și în special prin operațiuni psihologice, motiv pentru care a fost clasificat ca „război de generație a cincea”. Este în esență un război spiritual, întrucât miza este conștiința oamenilor. Motivul spiritual pentru care psihopații sataniști urmăresc din toate puterile să ne blocheze sau altereze conștiința este acela că tocmai aceasta, conștiința, este arma și forța noastră cea mai puternică. De ce? Pentru că prin conștiință ne putem conecta la Puterea și la Iubirea infinită a lui Dumnezeu, devenind astfel, la rândul nostru, la nivel de spirit, invincibili ca prelungiri / raze ale Luminii Divine.


Referințe
  1. Theodore Roosevelt, Progressive covenant with the people, Recorded Aug. 1912, Published in New York by Thomas A. Edison, 1912, https://www.loc.gov/item/99391565/
  2. Antonio Gramsci, Selections from the Prison Notebook, edited and translated by Quitin Hoare and Geoffrey Nowell Smith, International Publishers, New York, 1971
  3. Edward Bernays, Propaganda, H. Liveright, 1928
  4. William Sargeant, Battle for the Mind ― A Physiology of Coversion and Brain-Washing, 1957.
  5. Marica Micallef, The 2012 London Olympics Ceremony ― another ceremony full of predictive programming for Covid-19, https://simonmercieca.com/2022/12/30/the-2012-london-olympics-ceremony-another-ceremony-full-of-predictive-programming-for-covid-19/
  6. CERN Inauguration, 2016, https://www.instagram.com/reel/C5fARYsIjIA/
  7. Abstract performance to celebrate Switzerland's rail opening ― Daily Mail, 2016, https://www.youtube.com/watch?v=CbOldRsITpQ
  8. Stefano Chiappalone, Eurovision 2024, Satanism dished out live on TV, Daily Compass, 10 May 2024, https://newdailycompass.com/en/eurovision-2024-satanism-dished-out-live-on-tv
  9. Juri Lina, Under the sign of Scorpio, the Rise and Fall of the Soviet Empire, https://www.oocities.org/jyrilina/english/scorpion.html
  10. More details here: https://armoniacosmica.wordpress.com/2017/02/22/asa-zisele-atentate-teroriste-sunt-de-fapt-ritualuri-oculte-ale-gruparii-satanice-illuminati/
Poza de profil

C. Atudorei

Urmărește
Calistrat Marvin Atudorei, doctor în filosofie politică și autorul cărții ”Planurile Americii pentru hegemonia mondială”