Nu credeam să fiu nevoit scriu aceste rânduri înainte de 2030, dar iată că Iureșul Roșca își îndeplinește timpuriu destinul de adevărat și întâi rezistent român creștin ortodox în fața rețelelor globaliste de ocupație din Rep. Moldova. Sistemul sclavagist transnațional a comanditat anihilarea celui mai desăvârșit și productiv analist politic din ultimul deceniu, iar executorii din Rep. Moldova, burghezia neo-socialistă locală au dezlănțuit mașinăria infernală a „justiției” politice împotriva celui mai vocal și neobosit apărător al independenței și suveranității neamului său. Nu este o situație izolată, ci noua realitate din interiorul penitenciarului atlantisto-sionist din Europa, realitate îndelung analizată și prezentată în textele mele în ultimii ani. În mod explicit, factual până la existențial, sistemele de sinteză numite abuziv național-statale, fiind pilotate în intern de ambasadele SUA, nici măcar voalat ne arată că evoluțiile oricărui adversar politic ― necontrolat! ― pot fi întrerupte oricând, oriunde în funcție de agenda de ocupație neo-conservatoare! Iar atunci când persecuțiile de tot felul nu reușesc să reducă la tăcere un opozant politic real, aparatul "legal" (ciomagul represiv!) este misionat să producă din neant dosare cu iz de zeghe.
În etapa actuală, care se poate caracteriza precum o inversare radicală a valorilor și a echilibrului antropologic, validarea sistemului mafiot dovedește seriozitatea, actualitatea și valoarea dizidentului Iurie Roșca. Este precum o legiune de onoare, o consacrare pe timpul vieții. Și aici observăm cu o plăcere nedisimulată ceea ce am evidențiat în ultimii ani despre controlorii de opoziție atlanto-compatibilă. Nimeni nu face opoziție fără patalama de la Yankei sau de la Tel-Aviv. Nici Roșca, nici George Simion...
Dar în lumea reală, dincolo de televizoarele curcubeului asasin, SUA pierd poziție după poziție, se fragmentează, cad în psihoză, încep să miroase și ei a cadavru. Și totuși războiul prin proxi din Ucraina trebuie exfiltrat spre sud. Ucraina sionistă a sacrificat întreg șeptelul goyim cu un ashkenaz la vârf. Ironic său nici măcar. O constantă a naturii este că aceasta are oroarea vidului. Rep. Moldova se vrea noua stație de epurare etnică a celei mai mari "democrații din lume", iar Captain America a decis că România este viitorul candidat manciurian. Este bine să înțelegem aceste lucruri și să nu credem nici în vis în scenariul vreunei salvării din partea imperiului care s-a hrănit prin război militar și non-militar în ultimii 100 de ani, aducând genocidul global, distrugerea și exploatarea a zeci de țări și popoare!
Revenind la Iurie Roșca, acesta nu este doar fratele oricărui român conștient, ci fratele oricărui om liber! Filozoful aventurier Cizia Zyke spunea că libertatea este bunul cel mai de preț al omului și totodată singura valoare pe care lumea ți-o reproșează pe tot parcursul vieții. Dar Iurie Roșca nu s-a mulțumit cu libertatea individuală câștigată în pofida conformismului epocii, ci a mers până la capătul demersului său dând un sens universal acesteia, luptând o viață întreagă pentru libertatea clanului său, a comunității sale, dar mai ales pentru libertatea altora, a neamului și a generațiilor viitoare!
Poziția mea este firească și fără echivoc: și eu sunt Iurie Roșca!
Mihai Șerban