Skip to content
Blogpost Header

Agenda Sistemului Ticăloșit din Republica Moldova: ANIHILAREA patriotului Iurie Roșca


Incorect Politic Iulie 4, 2024

De câteva săptămâni sistemul judiciar din Republica Moldova execută abuz după abuz în scopul de a-l încarcera cât mai repede pe renumitul scriitor, jurnalist, activist civic și fost politician Iurie Roșca. Faptul că avem de-a face cu un proces fabricat la comandă politică este în afara oricărei îndoieli la o minimă cercetare a dosarului. Este un caz lipsit de orice fel probe, construit în mod absurd de la un simplu denunț, în care drepturile „inculpatului” sunt ignorate cu desăvârșire. Care este miza reală a procesului?

După 20 de ani în care a avut funcții de prim rang pe scena politică a Republicii Moldova (președinte al unui partid de guvernământ, viceprim-ministru, vicepreședinte al Parlamentului) Iurie Roșca a început să devoaleze adevărul despre jocurile murdare din culisele puterii. Nu doar la nivel național, ci și internațional. A scris numeroase articole și cărți, iar video-urile sale au ajuns să trezească la realitate sute de mii sau chiar milioane de oameni. De asemenea, a organizat ani la rând o serie de Congrese Internaționale sub egida „Forumul Chișinău”, la care au participat de fiecare dată zeci de personalități de renume din întreaga lume.

Este mai mult decât evident că activitatea deosebit de intensă a lui Iurie Roșca a deranjat teribil Mafia Globalistă, care a dat ordin păpușilor soroșiste din administrația Maia Sandu să reducă la tăcere vocea dizidentului de la Chișinău.

Indiferența noastră în fața acestui abuz în desfășurare ar însemna eliminarea mârșavă a încă unui reper al conștiinței nației române. Este cazul să spunem STOP represiunii și să îl apărăm pe unul dintre foarte puținii oameni de mare curaj care și-a pus în joc viața pentru trezirea și salvarea fiecăruia dintre noi.

Invitați:

  • Iulian Rusanovschi, avocat;
  • Valeriu Reniță, jurnalist;
  • Mihai Șerban, scriitor.

Realizator: dr. Calistrat M. Atudorei.

Emisiunea a fost difuzată în direct de televiziunea Global News în data de 3 iulie 2024.

Pentru a urmări mai multe emisiuni realizate de Calistrat Atudorei accesați canalul său de Telegram: https://t.me/CalistratMarvinAtudorei

IurieRoșca.docx

Scriitorul Mihai Șerban

Scriitorul Mihai Șerban

Poza de profil

C. Atudorei

Urmărește
Calistrat Marvin Atudorei, doctor în filosofie politică și autorul cărții ”Planurile Americii pentru hegemonia mondială”