Prin prezenta declar din capul locului că urmărirea penală inițiată sub fosta guvernare în 2017 și ajunsă la faza de încheiere la ora actuală este motivată politic și urmărește reducerea la tăcere a unui jurnalist și om politic indezirabil care critică dur guvernarea. Atitudinea mea față de puterea politică precedentă și actuală este de notorietate publică. În plus, partea apărării a prezentat în acest sens un demers care conținea linkurile mai multor zeci de articole de presă care dovedesc atitudinea mea critică față de puterea politică. Însă instanța de judecată condusă de judecătoarea Ana Cucerescu a refuzat să primească acest document și să ia în considerație poziția apărării.
Menționez că începând cu ziua de 7 aprilie 2009 am fost un critic ireconciliabil al celor care au organizat tentativa de lovitură de stat și au reușit să uzurpeze puterea în stat. În perioada 2009 - 2019 au existat cel puțin trei tentative de a mă condamna penal și a mă încarcera, situație ușor de verificat prin dosarele care mi-au fost intentate în acea perioadă. Iar în 2022 s-a mai făcut o tentativă de pornire a unui dosar penal la inițiativă lui Iulian Groza, membru al Consiliului Suprem de Securitate, care a expediat o scrisoare la Procuratura generală cerând expres inițierea unui dosar. Tot la inițiativa acestuia mi-au fost blocate blogul personal www.iurierosca.md și site-ul www.flux.md, ceea ce confirmă o dată în plus faptul că sunt ținta unor persecuții politice.
Amintesc faptul că am aflat despre calitatea mea de bănuit într-un dosar penal în ziua de 28 februarie 2018, când a avut loc o percheziție la domiciliu, la care au participat circa douăzeci ce procurori și ofițeri de urmărire penală. Anume în acea zi procurorul Mihail Ivanov mi-a adus la cunoștință motivul urmăririi penale împotriva mea. Prima întrebare pe care i-am pus-o a fost de ce era nevoie de aplicarea tuturor măsurilor speciale precum filajul, interceptarea telefonului și a corespondenței electronice pe marginea unei situații care, așa cum pretinde delatorul, s-ar fi consumat cu cel puțin opt ani în urmă. Am întrebat și dacă nu era mai simplu să fiu invitat la Procuratura Anticorupție pentru a da o explicație în scris ca răspuns la plângerea penală depusă de respectivul delator.
În acest context găsesc cu totul stranie Ordonanța emisă de către fostul procuror-șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, din 28 noiembrie 2017, prin care acesta dispune, citez, “efectuarea urmăririi penale în cauza penală nr. 2017978098 de un grup de urmărire penală în următoarea componență”, după care urmează o listă de PATRU procurori și UNSPREZECE ofițeri de urmărire penală. Cauza formării acestui grup de urmărire penală este următoarea: “Luând în considerație complexitatea cazului și volumul acțiunilor de urmărire penală ce urmează a fi efectuate”. În mod cu totul straniu, același Viorel Morari mai emite o Ordonanță identică și la 03 aprilie 2018, în care repetă cuvânt cu cuvânt textul anterior, inclusiv lista celor 4 procurori și 11 ofițeri de urmărire penală. Așadar, o persoană depune o plângere penală împotriva altei persoane, în care pretinde că ar fi existat două episoade consumate, respectiv, în anii 2009 și 2011. Deci nu e vorba despre o posibilă crimă în curs de desfășurare, nici de un grup criminal cu ramificații vaste și cu acțiuni ce necesită investigații complexe și supraveghere vigilentă. În opinia mea, scopul formării acestui grup, ca și a filajului și interceptărilor telefonice și a mesajelor electronice, trădează intenția fostei guvernări oligarhice de a ține în vizor un oponent politic.
Imediat ce am luat cunoștință de fabula expusă de către cet. Alexei Damaschin, mi-am amintit de faptul că în anul 2013, mai exact la 19 august, am primit o scrisoare recomandată, prin care acest cetățean îmi adresa o Somație, pretinzând că i-aș datora suma de 227.000 dolari SUA, plus 81.623,59 USD cu titlul de dobândă de întârziere, plus 115 000 USD cu titlul de prejudiciu cauzat. Așadar, acest domn pretindea într-un document oficial precum că mi-ar fi ÎMPRUMUTAT suma respectivă. De altfel, copia acestui document a fost anexată la dosar încă în faza urmăririi penale. În acest sens mi se pare cu totul straniu faptul că procurorul Mihail Ivanov a acceptat fără nici o ezitare sau verificare suplimentară versiunea expusă de către delator. Cea mai simplă curiozitate profesională ar fi trebuit să reclame verificarea autenticității afirmațiilor făcute de către acesta. Dacă A. Damaschin pretinde că mi-a împrumutat o sumă anume și îmi cere printr-o somație restituirea acesteia, reiese clar că este vorba despre un posibil litigiul cu caracter civil, și nicidecum despre o crimă cu caracter penal. Însă procurorul trece cu vederea această situație de-a dreptul flagrantă. Mai departe. Dacă A. Damaschin pretindea în somația respectivă că mi-ar fi împrumutat banii respectivi, DE CE acesta n-a recurs la următorul pas, prevăzut de Codul Civil? Adică depunerea unei plângeri în judecată. Răspunsul care nu l-a interesat pe dl procuror este simplu: pentru că respectiva recipisă nu este adresată respectivei persoane, nici nu este datată și nici nu stabilește termenii și condițiile de rambursare a banilor. Prin urmare, rămâne o enigmă faptul cum procurorul Mihail Ivanov putea accepta în calitate de probă de bază un înscris care nu are nici o relevanță, nefiind acceptabil nici într-un caz de natură civilă și cu atât mai puțin nu poate servi drept temei pentru începerea unei urmăriri penale.
Citez din Somația datată cu ziua de 19 august 2017:
La data de 02.03.2011, subsemnatul (având calitatea de împrumutător) și Dvs. (având calitatea de împrumutat) am încheiat un Contract de împrumut (recipisa din 02.03.2011) prin care eu am transmis, iar Dvs. ați primit bani în suma de 227 000 dolari SUA, urmând să mi-i restituiți în întregime până la data de 31.03.2011.
Prin faptul că până în prezent Dvs. nu ați executat corespunzător obligația de a restitui banii împrumutați, îmi cauzați prejudicii morale și materiale considerabile.
― (Copia respectivei Somații poate fi găsită la pagina 28 a vol. I din dosarul de urmărire penală.)
Astfel, numitul A. Damschin prezintă personal procurorului Mihail Ivanov un document care contrazice în totalitate versiunea expusă în plângerea penală, însă procurorul nu observă această situație evidentă. Delatorul pretinde în mod fraudulos precum că el ar fi avut calitatea de “împrumutător”, iar eu – calitatea de “împrumutat”. Mai grav. A. Damaschin recurge cu rea-credință la un fals și atunci când pretinde că respectiva recipisă i-ar fi fost adresată dânsului. El minte și atunci când scrie negru pe alb că acea notiță ar fi fost datată. Un alt fals comis de către acesta este pretenția că ar exista un “Contract de împrumut”. La fel de mincinoasă este și afirmația precum că acea recipisă ar conține și termenul limită de restituire a pretinsei datorii. Însă obrăznicia acestui individ nu se încheie aici. În aceeași somație din 2013 el mai scrie următoarele:
Asumând cele expuse supra, în temeiul prevederilor contractului încheiat (?!) și ale art. 14, 512, 513, 572, 575, 602, 610, 611, 619, 867-872 din Codul Civil, solicit:
- Executarea imediată, dar nu mai târziu de 5 (cinci) zile calendaristice din momentul recepționări prezentei somații, a obligației de restituire a banilor împrumutați în sumă de 227 000 dolari SUA (două sute douăzeci și șapte mii dolari americani).
- Plata imediată, dar nu mai târziu de 5 (cinci) zile calendaristice din momentul recepționării prezentei somații, a dobânzii de întârziere (?!) pentru întreaga perioadă de întârziere (pentru perioada 01.04.2011-19.08.2013 constituie 81.623, 59 USD).
- Plata imediată, dar nu mai târziu de 5 (cinci) zile calendaristice din momentul recepționării prezentei somații, a prejudiciului cauzat în cuantum de 115.000 USD (una sută cincisprezece dolari americani), pentru perioada de întârziere 01.04.2011-19.08.2013
Așadar, A. Damaschin pretinde în 2013 precum că între noi ar exista un litigiu de ordin financiar, ce s-ar fi iscat ca urmare a faptului că nu i-aș fi restituit o datorie. Tot el enumeră o serie întreagă de articole din Codul Civil, astfel confirmând faptul că raporturile dintre noi ar avea un caracter civil, nu penal. Pentru mine rămâne o enigmă faptul de ce procurorul n-a văzut o contradicție între somația din 2013 și plângerea penală din 2017, în care același A. Damaschin deja pretindea că am fi fost complici în comiterea crimei de trafic de influență.
Fragmentul citat mai sus din somația întocmită de către numitul A. Damaschin arată în mod univoc intenția criminală a acestuia de a estorca de la mine, prin uz de fals și șantaj, o sumă de peste 423 000 dolari SUA încă în anul 2013. Oare acest fapt nu era la fel de evident pentru organul de urmărire penală? Și era atât de complicat să se facă o serie de interpelări către organele de anchetă și instanțele de judecată pentru a obține toată informația necesară că este vorba despre un escroc profesionist, care figurează în zeci de dosar cu caracter economic, apărând ba în postură de inculpat, ba în cea de martor, ba în cea de parte vătămată? Precizez că partea apărării a făcut astfel de interpelări și a obținut toate răspunsurile de rigoare, care sunt anexate la prezenta cauză penală.
Atunci, în august 2013, am ignorat somația respectivă, deoarece am înțeles că am de a face cu un provocator pus pe comiterea unor crime în scopul obținerii prin metode criminale a unor sume de bani considerabile. Însă la acea oră acest maestru al plastografiei n-a mai ajuns să-și materializeze amenințarea și n-a depus vreo plângere la judecată. Presupun că cineva l-ar fi temperat, arătându-i riscurile în cazul unei astfel de afaceri criminale.
Dar tentativele numitului A. Damaschin de a stoarce de la mine, prin intermediul unor falsuri și manipulări juridice, niște sume fabuloase de bani nu se încheie cu episodul din 2013.
În 2017 A. Damaschin vine cu o altă legendă, de această dată recurgând la ajutorul Procuraturii Anticorupție. Așadar, la 17 februarie 2017 este întocmit primul act procesual, în care procurorul Mihail Ivanov primește plângerea penală scrisă de mâna lui A. Damaschin. Citez fraza prezentă obligatoriu în formularele ce se eliberează doritorilor de a face denunțuri penale: “Înainte de a sesiza organul de urmărire penală petiționarul a fost preîntâmpinat pentru răspunderea ce o poartă în caz dacă denunțul este intenționat fals, conform art. 311 CP”. S-ar putea ca dl A. Damaschin să nu fi reținut gravitatea acestui avertisment. Textul denunțului respectiv, fiind scris de mână, este totalmente ilizibil, motiv pentru care trecem la următorul document din dosar. La 21 martie 2017 procurorul Mihail Ivanov întocmește un proces-verbal de audiere a martorului A. Damaschin, iar conținutul acestuia se repetă fără nici o modificare în toate actele procesuale ulterioare în trei volume ale dosarului penal, regăsindu-se în aceeași formulă și în rechizitoriu. În aceeași zi de 21 martie 2017 procurorul Mihail Ivanov emite Ordonanța de începere a urmăririi penale “pe faptul traficului de influență”. În punctul 2 al acestei Ordonanțe dl procuror scrie, citez, “Fixarea termenului de efectuare a urmăririi penale până la 21 aprilie 2017.” Adică, într-o lună cazul urma să fie epuizat. Însă perioada respectivă s-a extins ca urmare a unor tertipuri procedurale de amânare a aducerii la cunoștință a bănuitului a statutului său figurant într-un dosar penal, ceea ce constituie o încălcare gravă a dreptului la apărare și atrage nulitatea totală a urmăririi penale.
Faptul că dosarul meu penal a fost pornit la 21 martie 2017, iar mie mi s-a comunicat despre existența lui cu o întârziere de unsprezece luni și o săptămână (mai exact la 28 februarie 2018) vădește în mod flagrant intenția organului de urmărire penală de a avea un pretext legal de a urmări un jurnalist și om politic aflat în conflict cu guvernarea de atunci.
Așa cum reiese din materialele anchetei penale, timp de un an de zile Procuratura Anticorupție n-a întreprins nimic pe marginea acestui caz, cu excepția filajului și a interceptărilor. Prima acțiune concretă în cadrul acestui dosar a constituit-o audierea singurului martor, Ion Lambantu, la data de 1 martie 2018. Procurorul Mihail Ivanov, după ce a luat cunoștință de mărturiile acestuia, care negau în totalitate afirmațiile denunțătorului, n-a întreprins nimic pentru a-și consolida versiunea de incriminare împotriva subsemnatului. Mai mult decât atât, deși delatorul indică în plângerea sa precum că originea sumelor pe care pretinde că i le-ar fi oferit subsemnatului ar putea fi confirmată de către alți doi martori, și anume de către contabila firmei “Invizibil” Lucia Coptu și de către soția acestuia Ala Damaschin, procurorul Mihail Ivanov nu găsește de cuviință să invite respectivele persoane pentru depunerea unor mărturii de natură să confirme sau să infirme versiunea delatorului. În plus, procurorul nu se complică cu verificarea afirmațiilor lui A. Damaschin precum că banii oferiți mie ar proveni din vânzarea unui apartament, a două autoturisme și a unui loc de parcare. Mihail Ivanov trece cu vederea și afirmațiile dlui Ion Lambantu, care declară pe propria răspundere că fostul său partener de afaceri A. Damaschin nu putea să ia bani din casieria firmei “Invizibil”, deoarece acest SRL în acea perioadă era în stare de faliment, conturile fiindu-i sechestrate, iar în contabilitate nu exista nici un leu. Prin urmare, procurorul Mihail Ivanov și-a întemeiat urmărirea penală EXCLUSIV pe delațiunea lui Alexei Damaschin.
Aș dori să menționez că nu-mi amintesc să fi fost vizitat vreodată de către cet. Alexei Damaschin la sediul partidului PPCD de pe str. N. Iorga 5. Însă nu pot exclude faptul că l-aș fi întâlnit vreodată, asta pentru că în perioada când eram lider de partid și deputat comunicam zilnic cu un număr foarte mare de oameni.
Așadar, delatorul pretinde precum că m-ar fi vizitat pentru prima oară la biroul meu de la sediul partidului în luna decembrie 2009. Atrag respectuos atenția instanței că în luna decembrie 2009 subsemnatul nu mai era nici deputat, nici membru al Guvernului, nici măcar președinte de partid. Este de notorietate publică faptul că partidul din care făceam parte, PPCD, pierduse alegerile parlamentare care au avut loc la 5 aprilie 2009, rămânând fără reprezentare în Parlament. Iar după alegerile parlamentare din 29 iulie 2009 trei partide au format o coaliție de guvernământ, subsemnatul manifestându-se din capul locului drept un critic aspru al acelei guvernări.
În aceste circumstanțe apare întrebarea. Poate oare un om de afaceri să caute să-și rezolve problemele în justiție, apelând la o persoană care nu avea absolut nici o influență în stat? Și cum era posibilă comiterea unei crime de “trafic de influență” în cazul unei persoane fără nici o influență?
Numitul Alexei Damaschin pretinde că mi-ar fi oferit suma de 117 mii dolari SUA, deoarece subsemnatul ar fi pretins că l-ar putea influența pe domnul Ion Muruianu, președintele Curții Supreme de Justiție. Aici, însă, mai apare o situație care șubrezește grav versiunea acuzării. În momentul când A. Damaschin pretinde, iar procurorul preia orbește versiunea acestuia, că mi-ar fi dat o sumă atât de importantă de bani pentru s-l influența pe dl Ion Muruianu, acesta nu mai era președinte al Curții Supreme de Justiție. Iar faptul că acesta era hăituit de exponenții guvernării de atunci, până la urmă fiind destituit din funcție, este și el de notorietate publică, dat fiind scandalul de presă care a însoțit demiterea acestuia. Prin urmare, potrivit versiunii delatorului la care aderă procurorul, un om de afaceri vine la un politician care pierduse alegerile pentru a-i da o sumă colosală de bani, prin care acesta ar fi trebuit să corupă un fost președinte al Curții Supreme de Justiție care nu mai deținea în momentul respectiv acea funcție.
Versiunea acuzării, copiată cuvânt cu cuvânt din plângerea penală a delatorului, mai avansează un episod care este în contradicție flagrantă cu logica elementară și cu motivația ce ar fi putut sta la baza acțiunilor numitului Alexei Damaschin. În rechizitoriu se pretinde precum că A. Damaschin mi-ar fi dat banii respectivi pentru a obține anularea unei hotărâri a Curții de Apel Economice din 04 noiembrie 2009 de către Curtea Supremă de Justiție. Însă respectivul delator, care pretinde că are studii juridice, ca, de altfel, și procurorul, uită să menționeze faptul că în momentul invocat de către numitul Alexei Damaschin (decembrie 2009) trecuse orice termen de atac al respectivei hotărâri, astfel încât ea nici nu putea fi admisă și examinată de către CSJ.
Se creează impresia că atât delatorul A. Damaschin, cât și procurorul M. Ivanov uită că versiunea celor doi mai are o carență de o gravitate uluitoare. Fabulațiile acestora nu se încheie aici. Urmează un epizod, trecut integral și în Rechizitoriu, care sfidează orice logică elementară și anulează orice motivație a comiterii crimei de trafic de influență. Așadar, potrivit versiunii celor doi, după ce numitul A. Damaschin mi-a adus 117 mii de dolari, eu nu m-am ținut de cuvânt și nu am influențat CSJ ca aceasta să adopte o hotărâre favorabilă respectivului om de afaceri murdare.
Procurorul Mihail Ivanov acceptă fără ezitare povestea delatorului, trecând în rechizitoriu următoarea frază:
Ulterior, în luna martie 2010, data exactă nu a fost stabilită, după ce prin decizia Colegiului Economic la CSJ din 12 februarie 2010 recursul înaintat de SRL “Invizibil” a fost respins ca neîntemeiat, fiind menținută fără modificări hotărârea Curții de Apel Economice din 04 noiembrie 2009, Roșca Iurie, aflându-se în sediul PPCD, acționând cu intenție directă, personal a pretins pentru sine (?!) de la Damaschin Alexei valută străină care nu i se cuvenea în sumă de 110 000 dolari SUA…în schimbul căreia susținea că îl va influența pe președintele CSJ, Ion Muruianu, să asigure admiterea de judecătorii Colegiului economic al CSJ a cererii de revizuire…
Atenție maximă, onorată instanță!!! Suntem în luna martie 2010. Un om de afaceri care se prezumă că este valid mental sau normal psihic vine la cineva care i-a promis să-i rezolve problema în schimbul unei sume considerabile de bani. Acesta, însă, ia banii, dar nu-i rezolvă problema. Însă cel păgubit, în loc să facă scandal și să ceară banii înapoi, îi mai dă celui care l-a dus de nas încă o sumă la fel de mare. Așa ceva se încadrează oare în logica normală a unui om care deja dăduse peste o sută de mii de dolari și nu și-a obținut decizia dorită? Firește că nu. Tocmai de aceea am solicitat prin avocații mei efectuarea unei expertize psihiatrice a insului cu pricina. Și asta deoarece dacă omul s-ar fi dovedit valid sub aspect psihic, ar reieși că este afectat de grave deficiențe morale.
Cităm aici din nou din rechizitoriu. Este extrem de important să reținem că numitul om de afaceri, după ce în martie 2010 este somat să-i ofere unui criminal ca mine suma simbolică de 110 000 de dolari SUA, revine exact peste un an de zile și chiar oferă acești bani cu o generozitate cu totul suspectă. Iată textul:
Apoi, în luna martie 2011, data exactă nu a fost stabilită, Roșca Iurie, aflându-se în sediul PPCD, acționând cu intenție directă, personal a primit pentru sine de la Damaschin Alexei valută străină care nu i se cuvenea în sumă de 110 000 dolari SUA…în schimbul căreia susținea că îl va influența pe președintele CSJ, Ion Muruianu, să asigure admiterea de judecătorii Colegiului Economic al CSJ a cererii de revizuire… etc., etc.
Din versiunea bravului om de afaceri, acceptată de temutul procuror, reiese clar că un șomer i-a promis să influențeze un fost președinte al CSJ să admită un recurs INADMISIBIL la distanța de doi ani după ce firma cu pricina pierduse procesul la Curtea de Apel Economică. Iar generosul om de afaceri, în loc să-i pretindă restituirea primei sume de 117 mii de dolari SUA, îi mai dă fostului deputat încă 110 mii de dolari care, așa cum precizează procurorul, nu i se cuveneau. Dacă astfel de afirmații aberante, lipsite de orice logică, neacoperite de nici o probă și neconfirmate de nici un martor pot servi drept temei pentru condamnarea cuiva, atunci nu ne rămâne decât să constatăm că suntem martorii unui teatru al absurdului, practicat de către prestidigitatorii de la Procuratura Anticorupție cu rea credință și în scopuri diferite decât cele ale înfăptuirii justiției.
Acum aș dori să scot în evidență încă un episod din seria de tentative a numitului A. Damaschin de a estorca de la mine cu orice preț niște sume de bani de-a dreptul uriașe. Precizez că acest episod nu figurează în dosarul penal, iar încercarea mea de a-l expune în cadrul unei ședințe de judecată a fost curmată de către doamna judecător Ana Cucerescu.
După ce numitul Alexei Damaschin a depus un denunț la Procuratura Anticorupție, care a și pornit urmărirea penală la 21 martie 2017, pretinzând că ar fi complicele meu în săvârșirea unei crime de trafic de influență, la 12.11.2018, când dosarul penal deja ajunsese în instanța de judecată și era în curs de examinare, acesta îmi mai trimite o Somație. În respectiva Somație expediată prin scrisoare recomandată numitul A. Damaschin pretinde din nou să-i ofer suma de 227 000 dolari SUA, care crește considerabil prin pretinderea unor penalități calculate după poftele nemăsurate ale acestui aventurier. Citez din nou din creația epistolară a acestuia:
Reieșind din faptul că până în prezent așa și nu ați onorat obligațiile asumate conform recipisei date, solicit restituirea sumei de 227 000, 00 dolari SUA în termen de cinci zile calendaristic de la data recepției prezentei notificări.
În caz că nu o să restituiți suma primită în termenul indicat, o să mă adresez în instanța de judecată cu cerere de încasare a datoriei, unde voi solicita să fie încasată dobânda de întârziere din suma dată și prejudiciul cauzat în valoarea proiectului și venitului ratat, care vă asigur că este foarte MARE.
Acest document vădește încă o dată talentul de escroc al numitului A. Damschin. Rog ca termenul de “escroc” să nu fie luat ca ofensă, deoarece acum câțiva ani insul respectiv a fost condamnat la șapte ani privațiune de libertate anume pentru escrocherie. Încă o dată, dacă cetățeanul respectiv pretindea în 2013 prin textul primei somații că mi-ar fi împrumutat suma respectivă și deci ar fi apărut un conflict de ordin civil, în 2017 el depune un denunț în care se autodemască precum că ar fi comis în complicitate cu mine crima penală numită “trafic de influență”. Doar că a fost scutit de răspunderea penală deoarece s-a autodenunțat. Iar după ce A. Damaschin a depus delațiunea calomnioasă împotriva mea la Procuratura Anticorupție, tot el recidivează în 2018, pretinzând din nou că ar fi vorba despre o relație de natură civilă. Dar episodul din anul 2018 nu se încheie aici. De această dată numitul A. Damaschin se adresează în instanța de judecată. Dosarul capătă numărul de înregistrare 2-2925/18 și este examinat de către judecătorul Dimitriu Serghei. La data de 04 decembrie 2018 acesta emite o Încheiere prin care cererea este respinsă pe motiv că solicitantul n-a achitat taxa de stat. Însă suma pe care o pretindea pretinsa parte vătămată este de-a dreptul astronomică, chiar și în raport cu suma revendicată în 2013. Dacă în 2013 el cerea să îi dau suma de peste 423 000 dolari SUA, în 2018 pretențiile lui s-au ridicat la cifra de 702 132, 70 dolari SUA. Citez din încheierea emisă de către dl judecător Dimitriu Serghei:
La fel, unul din criteriile scutirii sau eșalonării taxei de stat este valoarea acțiuni, care la caz este de 702 132, 70 dolari SUA, care în contextul vizat, și coroborat cu lipsa probelor pertinente citate, nu se pretează pe cerințe de scutire de scutire sau eșalonare a taxei de stat.
― (Dosarul nr. 2-2925/ 18, INCHEIERE, 04 decembrie. 2018)
În aceste circumstanțe singura concluzie logică este cea pe care am menționat-o deja. Avem de a face cu un personaj obsedat de ideea unei îmbogățiri rapide și ilegale, prin orice mijloc și cu orice preț, inclusiv prin recurgerea la falsuri, tertipuri juridice și presiuni de natură penală.
Trecem la capitolul “Declarațiile martorilor audiate în cadrul urmăririi penale” din rechizitoriu. Prima declarație kilometrică, atât de dragă procurorului Mihail Ivanov, este a delatorului Alexei Damaschin. După care urmează declarația SINGURULUI martor audiat de către procuror, Ion Lambantu. Acesta neagă în totalitate fabulațiile fostului său partener de afaceri, fapt care nu șifonează câtuși de puțin convingerea procurorului că în persoana lui Iurie Roșca are de a face cu un criminal periculos. Cităm din mărturiile dlui Ion Lambantu:
De pregătirea acestui proiect (un mega-proiect în domeniul afacerilor imobiliare – n.n.) se ocupa în exclusivitate Damaschin Alexei, care începând cu anul 2007-2008 a sustras (nu e clar dacă e vorba despre o sumă sustrasă cu rea credință sau ridicată cu știrea partenerului de afaceri și a contabilei – n.n.) aproape un milion de dolari SUA din întreprindere pentru a “hotărâ” întrebarea (păstrez stilul originalului! – n.n.) referitor la obținerea tuturor actelor și autorizațiilor necesare pentru construcția proiectului, inclusiv obținerea terenului.
Aici se iscă dintr-o dată câteva întrebări. Unu. Dacă, potrivit mărturiilor lui I. Lambantu, A. Damschin “a sustras” circa un milion de dolari din contabilitatea firmei și i-a folosit pentru coruperea unor demnitari de la Guvern și de la primăria Chișinău, de ce procurorul nu și-a manifestat curiozitatea profesională pentru a clarifica cine anume sunt criminalii corupți din respectivele instituții de stat? Doi. Așa cum dl Ion Lambantu invocă anii 2007-2008 ca perioadă când numitul Alexei Damaschin și-a însușit un milion de dolari din contabilitatea SRL “Invizibil”, care ar fi legătura cauzală cu presupusa crimă ce mi se impută, de vreme ce banii respectivi au fost folosiți cu titlu de mită pentru demnitarii de la Guvern și de la primăria Chișinău în anii 2007-2008? Asta pentru că, amintesc, delatorul pretinde că ar fi făcut cunoștință cu mine în decembrie 2009.
În continuare martorul Ion Lambantu face o precizare foarte importantă, trecută cu grijă de către procurorul Mihail Ivanov în rechizitoriu:
“Damaschin A. nu a avut niciodată bani personali”. Și atunci cine poate confirma că i-ar fi avut? Contabila Lucia Coptu? Însă aceasta a fost audiată în faza urmăririi penale. Soția delatorului Ala Damaschin? Nu a fost audiată nici ea. Și atunci de ce procurorul Ivanov îl crede pe cuvânt pe delator? Nu cumva pentru că sunt complici?
În aceeași mărturie depusă în fața procurorului, Ion Lambantu mai precizează:
Nu cunoaște nimic despre careva bani oferiți de Damaschin Alexei concret lui Roșca Iurie și despre soluționarea problemei în justiție.
Și totuși, contrar acestor mărturii, procurorul preferă să accepte versiunea delatorului.
Trecem acum la corpuri delicte.
- Primul care e menționat la acest compartiment este însuși dosarul civil în care o firmă pierde un dosar legat de o afacere imobiliară. Perfect. Dar ce treabă am eu cu această tărășenie, nu e clar.
- Recipisa prezentată de martorul Damaschin Alexei.
Este vorba despre o fițuică scrisă de către mine cu mulți ani în urmă și destinată cu totul altei persoane, care confirma primirea unei arvune într-o tranzacție care nu a mai avut loc. Deloc întâmplător în recipisa respectivă nu figurează nici numele lui Alexei Damaschin, nici data scrierii acesteia. N-am făcut nici o declarație în acest sens în perioada anchetei penale, deoarece omul de afaceri căruia i-a fost destinată putea să se aleagă cu grave neplăceri din partea regimului de atunci. Am păstrat această informație pentru instanța de judecată care speram să fie corectă și mai echidistantă în examinarea acestui caz.
Această recipisă a avut ca destinatar pe cunoscutul om de afaceri Valentin Bodiștean, conducătorul SRL “Valiexchimp”, specializată în domeniul produselor petroliere. De altfel, acesta a fost audiat în cadrul prezentului dosar la data de 21 aprilie 2018. A se vedea în acest sens paginile 44-45 din vol. I ale prezentului dosar penal. Motivul audierii lui Valentin Bodiștean a fost următorul. În momentul percheziției efectuate la domiciliul meu la 28 februarie 2018 a fost ridicată copia unui contract de împrumut dintre mine și Valentin Bodiștean, semnat în 2014. Dar așa cum dânsul m-a rugat să nu destăinui relațiile noastre de afaceri mai vechi pentru a evita neplăcerile, am procedat în consecință. Însă din păcate între timp acest om a decedat și, prin urmare, nu-i mai pot cauza nici un rău prin declarația mea.
Noi am avut o înțelegere prealabilă cu Valentin Bodiștean, care n-a mai ajuns să se materializeze. Eu urma să-i vând cota mea de 70% din întreprinderea “Prag-3” specializată în activități poligrafice. Este vorba despre anii 2007-2008 sau poate și mai devreme. El se arătase interesat mai curând de încăperile cu destinație industrială și de terenul aferent acestora care depășea suprafața unui hectar. El îmi dăduse banii respectivi în schimbul promisiuni mele de a nu vinde altcuiva aceste bunuri. Terenul fiind pe un relief format din câteva pante, el îl numea „Cascada„. Însă deoarece activitatea lui economică a ajuns în impas, Valentin Bodiștean a renunțat la proiect și mi-a restituit recipisa fără a pretinde suma oferită cu titlu de arvună. Noi eram prieteni vechi, iar dânsul era simpatizantul și sponsorul partidului condus de mine, PPCD. Iar deoarece această hârtie nu mai reprezenta nici o valoare, am lăsat-o undeva pe masa mea sau într-un sertar de la birou. Cum a ajuns această fițuică la numitul Alexei Damaschin, nu cunosc. Cel mai probabil în urma unui furt.
Drept dovadă că numitul Alexei Damaschin nu poate demonstra faptul că recipisa respectivă i-ar aparține este și faptul că numele acestuia nu figurează pe înscrisul respectiv. Precum nu figurează nici data scrierii acesteia. Prin urmare, chiar dacă ar fi existat raporturi de natură financiară dintre acesta și subsemnatul, ele ar fi putut face obiectul cel mult al unui caz de litigiu cu caracter economic, ce ar urma să fie soluționat pe cale civilă. Dar întrucât această recipisă nu întrunește elementele necesare pentru a obține câștig de cauză într-un dosar civil, în ajutor a venit Procuratura Anticorupție care a încadrat legenda respectivă într-un dosar penal.
Alături de pretinsele probe de mai sus, procurorul mai invocă faptul că mi-a fost sechestrat telefonul mobil, în care mi-a găsit urmele numărului de telefon al delatorului. La miile de numere de telefon, chiar nu mai țin minte nici când l-am introdus, nici când l-am șters. Tot aici mi se impută că am avut în memoria telefonului mobil și numărul de telefon al dlui Ion Muruianu. Rechizitoriul precizează că “a fost stabilit că la 31.11.2015 a fost creat contactul Muruianu Ion…”. Iar la 23.10.2017 îl invitam pe acesta la o lansare de carte. Perfect. Dar crima care mi se impută se prezumă că s-ar fi consumat între anii 2009-2011. Și atunci care e legătura cauzală aici?
Un alt element al pretinselor probe este și mai ridicol. Procurorul afirmă că a găsit în hard disk-ul sechestrat niște fotografii de la o altă lansare de carte, și anume a lucrării “Căderea din URSS în UE”, apărută în 2014. Aici procurorul și protejatul său, delatorul, fac o gafă monumentală. Vorbind despre “o armură a unui cavaler” situată în sala de conferințe unde a fost lansată cartea, ei uită că denunțătorul vorbește despre această “armură” precum că ar fi situată în biroul de la sediul PPCD de pe adresa str. Nicolae Iorga 5, în timp ce lansarea de carte are loc în cu totul altă parte, și anume în sala de conferințe a Universității Populare de pe str. Anatol Corobceanu 17.
Și ultimul pretins corp delict este “cartea de vizită a lui Iurie Roșca, acordată de acesta martorului Alexei Damaschin”. Asta în timp ce oricine poate să-și tipărească orice carte de vizită, la orice colț de stradă, trecând pe ea orice nume. Cum demonstrează procurorul faptul că i-aș fi dat această carte de vizită delatorului? Nicicum. Nici nu este nevoie, de vreme ce el preia integral legenda expusă de către acesta.
Nu mai puțin ciudate sunt și fotografiile anexate la dosar cu titlul de dovadă că am fost filat. Pe lângă multele zeci de imagini fără nici o legătură cu această cauză penală, în care sunt surprins cum merg cu fiica la dentist sau cu colegii să iau masa la prânz, una singură pare a fi cumva relevantă. Și anume, momentul când procurorii l-au înzestrat pe delator-provocator cu tehnica necesară și s-au masat în jurul autoturismului meu atunci când au întreprins o tentativă nereușită de a mă provoca la o discuție cu Alexei Damschin în preajma pieței agricole din zona cinematografului “Flacăra”. Dar așa cum provocarea n-a reușit, procurorul n-a mai găsit de cuviință să ofere CD-ul cu schimbul de replici între subsemnatul și provocatorul Damaschin.
În concluzie precizez. Acest dosar penal mi-a fost fabricat de către Procuratura Anticorupție din motive politice. Se știe că fostul conducător al acestei instituții, Viorel Morari, a fost servitorul fidel al fostei guvernări oligarhice, în particular al fugarului Vlad Plahotniuc. Iar procurorul Mihail Ivanov este finul de cununie al lui Viorel Morari. Prin urmare, schema e simplă.
Transmiterea ilegală de către președintele ad-interim al judecătoriei Chișinău Livia Mitrofan a dosarului meu de la magistratul Renata Popescu Baltă judecătoarei Ana Cucerescu, precum și manierea abuzivă și ilegală în care am fost tratat pe parcursul desfășurării procesului, arată fără putință de tăgadă că este vorba despre o persecuție penală motivată politic împotriva mea în calitate de jurnalist și politician.
