Despre sistemul politic actual din perspectivă creștină
Căci, atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni.
― Psalmul 11
Zis-a cel nebun în inima sa: «Nu este Dumnezeu!». Stricatu-s-au oamenii şi urâţi s-au făcut întru îndeletnicirile lor. Nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.
Domnul din Cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înţelege, sau cel ce caută pe Dumnezeu.
Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.
― Psalmul 13
Vremurile sumbre pe care le trăim ― cei văzători cu duhul le anunță ca fiind preapocaliptice ― au multe semne care arată natura demonică a lumii de azi, a felului în care este fasonată, a manierei tipic satanice de a distorsiona, de a mutila și mai ales de a inversa valorile, normele, viziunea asupra omului și a societății.
Omul de azi, contuzionat iremediabil de Sistem, a pierdut aproape în întregime darul de a vedea lumea cu ochiul calibrat de tradiția milenară, de obiceiurile și normele morale ce păreau perene și imuabile timp de milenii.
Modernitatea care s-a afirmat prin contrast cu lumea de până la devierea de pe linia divină și prin negarea Tradiției, a “întunecatului Ev Mediu”, a surpat în metodic și consecvent temelia axiologică a lumii.
Știința laică, izvorâtă din cercurile gnostice, ocultiste, alchimiste, a substituit religia, iar savanții au devenit noul cler. “Dezvrăjirea lumii” e un fapt împlinit. Omul a uzurpat tronul Tatălui Ceresc și s-a autoproclamat măsură a tuturor lucrurilor. Totul ― de la originea lumii, a vieții și a omului, până la forma pământului și forma de guvernământ ― a fost reinterpretat de către servanții cultului rațiunii autonome.
Factorul ordonator de natură extramundană, superioară, divină fiind suprimat, omul s-a apucat să-și recroiască viziunea despre lume și despre sine însuși pornind de la propria micime și de la orgoliul de depăși modelul divin prin propriile născociri savante.
Însă tocmai în momentul când s-a crezut eliberat de “tirania divină”, rămas de capul său să-și reinventeze propriile rosturi și însăși rațiunea de a fi a omului, acesta ajunge în captivitatea celui care urzea de la începutul lumii să și-l facă servant.
Charles Baudelaire spunea într-un eseu că “Cea mai grozavă glumă pe care i-a făcut-o Satan omenirii este că a reușit să o convingă că el nu există”. Astfel “omul autonom” a ajuns de fapt “omul posedat”.
Și dacă “întreaga artă a războiului stă în înșelătorie” (Sun Tzu, “Arta războiului”), Satan își desfășoară opera nefastă care oricum sunt bruiate de către vacarmul generalizat. nestingherit, în văzul lumii, pe picior larg, fără să-i pese de critici,
A spune în ziua de azi că republicanismul este o formă de religie laică înseamnă a nu impresiona pe nimeni. Oamenii pur și simplu o practică fără a avea vreo îndoială.
A afirma precum că democrația de masă a fost concepută și impusă prin sânge popoarelor Europei, iar apoi pretutindeni, ca instrument de manipulare și control asupra maselor înseamnă a ofensa insul convins că el chiar contează în cadrul acestui sistem politic.
A susține că însăși ideologia electoralismului reprezintă un carusel amețitor, bun de turmentat naivii cu iluzia propriei importanțe în constituirea puterii de stat constituie un grav delict de opinie.
Lumea de bun simț dezaprobă jocurile de noroc, dar se lasă atrasă cu regularitate în procesul care prin definiție este însăși “roata norocului”. Sloganul “Votul tău contează!” este egal cu îndemnul din cazinouri “Depuneți mizele!” sau cu a pune pariu la cursa de cai.
Astfel, promovarea unor inși în funcțiile elective ale puterii de stat devine un joc de noroc, o aventură lăsată la voia întâmplării, departe de principiul meritocrației.
Așadar, ajung sus nu cei care sunt mai buni, mai pricepuți, mai onești, ci aceia care au mai mult “noroc”. Sau mai multă popularitate.
Aici e cheia întregului sistem pretins democratic. Câștigă cel ce reușește să impresioneze, să seducă publicul. Iar pentru a capta simpatiile mulțimilor aspirantul la funcția respectivă are nevoie să se fie cât mai vizibil, cât mai credibil și deci cât mai eligibil.
Iar pentru a obține un astfel de succes candidatul are nevoie nu de virtuți sau de merite, ci de bani. Anume banii produc rezultate electorale victorioase. Desigur, și resursele administrative, dar acestea oricum sunt secundare în raport cu factorul primordial al sistemului electoralist.
Prin urmare, nu contează cum ești cu adevărat, ci doar cum pare. Adică aici ficțiunea a învins realitatea.
Altfel zis, revenind la originea democrației de masă și a pluripartitismului, amintim că părinții fondatori ai acestui sistem sunt stăpânii banilor, cămătarii și negustorii de altă dată.
Aici revenim la on aspect fundamental. Sursa puterii. De unde vine aceasta, de sus în jos sau de jos în sus.
De-a lungul mileniilor conducătorul unui neam era unsul Domnului, adică persoana consacrată de către Biserică și responsabilă pentru propriul popor în fața lui Dumnezeu.
Astăzi conducătorului unui stat este unsul banului. În locul Dumnezeului celui viu și singurul adevărat în scena istoriei a intrat dumnezeul banilor.
Dar Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne învață:
“Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona”.
&horar; Matei, 6:24
Și atunci cum dezleagă politicianul de azi această dilemă? Îl urmează pe Hristos sau pe manona, adică banul? Iar dacă știm răspunsul la aceste întrebări, de ce ne-am angaja iar și iar în acest nesfârșit joc de noroc?
Acum încă un aspect. Nu alegătorii sunt cei care aleg pe unul sau pe altul să ajungă undeva sus prin vot, ci stăpânii banilor, tot ei slugile lui mamona. Ei îl selectează, îl racolează, și-l subordonează, după care îl scot ca pe tavă în fața mulțimii dornice de un nou spectacol electoral.
Acest sistem politic a fost numit demult și pe bună dreptate plutocrație, cleptocrație sau chiar mamonocrație și demomocrație. Nimic mai orbil și mai monstruos n-a mai existat în istoria omenirii. Însă asta doar până nu demult.
Acum se instaurează de zor un sistem și mai inuman, tehnocrația. Oligarhia mondialistă a ajuns la o asemenea concentrare a avuțiilor lumii și la astfel de performanțe tehnologice, încât poate renunța cu ușurință la scamatoriile electoraliste care i-au asigura dominația de-a lungul ultimelor secole. Locul manipulării electorale va fi luat de un control mental și comportamental total. Dar acesta e un subiect la care vom reveni.
Acum ne preocupă doar faptul de a-i ajuta pe puținii care mai gândesc critic să nu se agite prea mult în preajma alegerilor prezidențiale. Fiindcă oricât s-ar zbate, tot omul plutocrației globaliste va ieși învingător atât la Chișinău, cât și la București. Nici la Washington nu va fi diferit.
La întrebarea “Ce e de făcut?” am răspuns de multe ori. Cine a avut urechi de auzit, a auzit. Iar cine nu, se va frământa în frisoane electorale, continuând să practice jocurile de noroc, iar acestea nu sunt de obrazul unui bun creștin.
