A treia revizuire a Pactului pentru viitor a fost publicată la 27 august. Aceasta se află acum sub procedură tacită până la 3 septembrie. Dacă nimeni nu se opune, acesta va fi acceptat. Pactul, care urmează să fie adoptat la summitul viitorului de duminică, 22 septembrie, prevede în termeni dramatici că:

Ne aflăm într-un moment de transformare globală profundă. Ne confruntăm cu riscuri catastrofale și existențiale în creștere, multe dintre ele cauzate de opțiunile pe care le facem. Semenii noștri suferă cumplit. Dacă nu ne schimbăm direcția, riscăm să ne îndreptăm spre un viitor de criză și prăbușire persistente.

Potrivit Organizației Națiunilor Unite, sistemul de guvernanță globală trebuie să fie actualizat pentru a proteja interesele generațiilor prezente și viitoare și pentru a putea gestiona șocurile globale complexe.

Ca o coincidență ciudată, adoptarea va avea loc la exact 33 de ani după ce un document îngrijorător a fost distribuit la o conferință din Des Moines de către Asociația Națiunilor Unite din Iowa, în pregătirea conferinței ONU privind mediul de la Rio de Janeiro din 1992.

Documentul, intitulat “Inițiativa pentru Carta Pământului Eco-92” de către Secretariatul Cluburilor Cobden pentru Ordinea Mondială, susținea că timpul este presant, menționând fără menajamente că nu s-au făcut progrese suficiente în procesul de reducere a populației. Acest lucru necesita o acțiune imediată și decisivă:

(Cităm din documentul respectiv datat cu anul 1992 - n. trad)

Consiliul de Securitate al ONU, condus de marile puteri naționale anglo-saxone, va decreta că, de acum înainte, Consiliul de Securitate va informa toate națiunile că toleranța sa față de populație a luat sfârșit, că toate națiunile au cote de REDUCERE pe o bază anuală, care vor fi aplicate de Consiliul de Securitate prin embargo selectiv sau total asupra creditelor, produselor comerciale, inclusiv alimentelor și medicamentelor, sau prin forță militară, atunci când este necesar.

Consiliul de Securitate al ONU va informa toate națiunile că noțiunile depășite de suveranitate națională vor fi abandonate și că Consiliul de Securitate are jurisdicție juridică, militară și economică completă în orice regiune a lumii … .

Consiliul de Securitate al ONU va intra în posesia tuturor resurselor naturale, inclusiv a bazinelor hidrografice și a marilor păduri, pentru a fi utilizate și conservate spre binele națiunilor majore ale Consiliului de Securitate.

Consiliul de Securitate al ONU va explica faptul că nu toate rasele și popoarele sunt egale și nici nu ar trebui să fie. Acele rase dovedite superioare prin realizări superioare ar trebui să conducă rasele mai mici, îngrijindu-se de ele cu condiția ca acestea să coopereze cu Consiliul de Securitate. Luarea deciziilor, inclusiv în domeniul bancar, comercial, al cursurilor valutare și al planurilor de dezvoltare economică, se va face sub conducerea națiunilor majore.

Documentul a fost dezvăluit de consultantul în afaceri George W. Hunt, a cărui însoțitoare a reușit să intre la o întâlnire privată (accesul publicului nu era permis) cu persoane din interiorul conferinței și să aducă documentul cu ea. Potrivit lui Hunt, Cobden Clubs era un think tank care promova “sistemul rasial anglo-saxon” britanic.

Deși Hunt a declarat că nu știe dacă documentul este adevărat sau o glumă, afirmațiile prezintă unele asemănări stranii cu recentele “acțiuni de guvernanță de mediu recomandate” pentru Summitul viitorului de către Fundația Global Challenges, Institutul Potsdam pentru cercetarea impactului asupra climei și Universitatea Națiunilor Unite. Având în vedere că populația lumii a crescut de la 5,4 miliarde la 8,2 miliarde din 1991, soluțiile mai dificile au fost repuse pe tapet.

Din motive evidente, propunerea lor comună este lipsită de limbajul crud și deranjant al Cluburilor Cobden și vorbește în schimb despre “protejarea” omenirii de depășirea “punctelor de basculare periculoase” prin extinderea conceptului de “bunuri comune globale” pentru a include toate sistemele de susținere a vieții ― “atmosfera (aerul), hidrosfera (apa), biosfera (viața), litosfera (pământul) și criosfera (gheața)” ― și propune ca acestea “să fie gestionate colectiv”:

Guvernanța bunurilor comune planetare ar necesita o schimbare față de abordările actuale naționaliste și izolate ale protecției mediului, recunoscând faptul esențial că planeta noastră este compusă din sisteme interconectate și interdependente. În locul unui sistem fragmentat, bazat pe tratate, abordarea patrimoniului comun planetar propune o structură de guvernanță “de cuib” (adică: de obiecte similare plasate unul în interiorul celuilalt, păpușa rusească - matrioșka), care implică mai multe niveluri de reglementare care pun în aplicare răspunsuri locale extrem de adaptate, toate supravegheate de un organism de guvernanță globală.

Acest lucru seamănă foarte mult cu o captare a tuturor resurselor lumii! După cum am scris într-un articol anterior, Fundația Global Challenges a fost înființată de finanțatorul miliardar László Szombatfalvy cu scopul de a dezvolta “modele globale îmbunătățite de luare a deciziilor”.

Szombatfalvy a scris articole de opinie împreună cu președintele Clubului de la Roma, Anders Wijkman, despre “problema populației” și a donat bani Proiectului de Suprapopulare, cu motto-ul său: “Prea mulți oameni consumă prea mult”. Una dintre soluțiile prescrise de aceștia a fost:

Crearea unui nou tratat global pentru stoparea creșterii demografice, în care toate țările să își stabilească obiective demografice la fiecare jumătate de deceniu, împreună cu un plan privind modul de realizare a acestora.

Aceasta înseamnă că Szombatfalvy împărtășea în esență aceeași viziune malthusiană asupra lumii ca și “patrioții rasei britanice” și “sponsorii vii ai testamentului marelui Cecil Rhodes”, care pretindeau că sunt autorii documentului “Inițiativa pentru Carta Pământului Eco-92” și care făceau apel la o nouă ordine mondială, în care “toate națiunile, regiunile și rasele vor coopera cu deciziile Națiunilor Majore din Consiliul de Securitate”.

Trebuie remarcat faptul că Royal Institute of International Affairs (Chatham House) din Regatul Unit și filiala sa americană Council on Foreign Relations (CFR) au fost lansate ca organizații de fațadă ale Mișcării Mesei Rotunde, care a fost creată pentru a îndeplini dorința imperialistului britanic Cecil Rhodes de a federa lumea anglofonă și de a promova valorile elitei britanice. Acest lucru a fost extins ulterior la obiectivul unei federații mondiale a tuturor națiunilor de pe Pământ.

Așa cum scria Carroll Quigley, istoric al CFR și profesor la Universitatea Georgetown, în Tragedie și speranță:

Obiectivele principale ale acestei organizații sofisticate și semisecrete erau în mare parte lăudabile: coordonarea activităților și perspectivelor internaționale ale întregii lumi anglofone în cadrul unei singure organizații (care ar fi fost în mare parte, este adevărat, cea a grupului de la Londra); eforturi pentru menținerea păcii; ajutorarea zonelor înapoiate, coloniale și subdezvoltate pentru a avansa spre stabilitate, lege și ordine și prosperitate în conformitate cu linii oarecum similare cu cele predate la Oxford și Universitatea din Londra.

Quigley i-a considerat pe acești oameni drept “domni amabili și cultivați, cu o experiență socială oarecum limitată, care erau foarte preocupați de libertatea de exprimare a minorităților și de statul de drept pentru toți”, dar a obiectat cu privire la dorința lor de a rămâne necunoscuți și la unele dintre metodele lor.

Centrul Stimson, care, împreună cu Global Challenges Foundation, a fost principalul coordonator al pregătirilor pentru Summitul viitorului, a fost fondat de Barry Blechman și Michael Krepon, membri ai CFR, fiind denumit după numele celui mai important membrul CFR (Consiliul pentru Relații Internaționale - n. trad.), Henry Stimson, secretar de război al SUA în perioada 1940-1945. Stimson a fost avocat la J.P. Morgan, puternica dinastie bancară care a fost principala forță din spatele CFR în anii fondării sale.

CFR, prezidat de David Rockefeller din 1970 până în 1985, este, de asemenea, strâns legat de grupul de reflecție înființat de Rockefeller, Comisia Trilaterală. Toți președinții CFR de la David Rockefeller încoace au fost membri ai acestei Comisii Trilaterale. Actualul președinte al CFR, președintele Carlyle Group, David Rubenstein, este, de asemenea, membru al consiliului de administrație al Forumului Economic Mondial, principalul paravan oficial al activităților acestor grupuri.

George W. Hunt, care a participat ca voluntar la cel de-al patrulea Congres mondial al naturii din Colorado în 1987, a fost șocat de ceea ce a văzut și a auzit la conferință și a început să avertizeze cu privire la o preluare completă a controlului asupra lumii sub pretextul protecției mediului.

Printre participanții pe care Hunt a fost surprins să îi întâlnească erau membrii Comisiei Trilaterale David Rockefeller, Edmond de Rothschild, William Ruckelshaus, Maurice Strong, președintele FMI Michel Camdessus, președintele Băncii Mondiale Barber B. Conable, Jr. și secretarul general al Comisiei Brundtland Jim MacNeill.

Discuțiile din timpul conferinței amintite mai sus au dezvăluit unele opinii cinice și reci. Bancherul canadian de investiții David Lank a declarat în timpul uneia dintre sesiuni:

Prin urmare, aș sugera ca acest lucru să nu fie promovat printr-un proces democratic, care va dura prea mult și va devora mult prea multe fonduri pentru educarea “cărnii de tun” care, din păcate, populează pământul.

David Rockefeller a scris în cartea conferinței Pentru păstrarea Pământului că:

Totuși, a da toată vina pentru comportamentul inacceptabil față de mediu pe industrializare sau pe marile corporații este, în mod evident, extrem de inexact. O mare parte din devastarea mediului mondial, în special în lumea de astăzi, e cauzată de persoanele fără vreo putere de decizie și care se află într-o stare de sărăcie cruntă. Defrișările, de exemplu, sunt adesea mai degrabă rezultatul acțiunilor întreprinse din disperare de către cei săraci decât al exploatării iresponsabile de către giganții industriali. Aproximativ 70 % din populația mondială în creștere rapidă depinde în prezent de lemn ca sursă de energie pentru gătit și încălzire. Consecințele acestui fapt sunt de-a dreptul dezastruoase.

Superclasa ultra bogată pare să manifeste un dispreț profund față de cei săraci, care râvnește să le fure dreptul de a folosi resursele lumii. Aceștia nu sunt incluși în joc. În schimb, ei sunt învinuiți pentru relele lumii și prezentați ca fiind inamici ai Pământului, ca factori poluanți și emițători de carbon. Prin urmare, ei trebuie să fie guvernați de către “regii filosofi luminați” și să servească drept subiecți docili în utopia dezvoltării durabile, teoretizate de către elite. Este vorba despre “practicile de afaceri durabile” ale ultra-bogaților, așa cum sunt descrise în raportul Comisiei Trilaterale “Dincolo de interdependență: Întrepătrunderea economiei mondiale și a ecologiei Pământului”, vor salva lumea de distrugerea mediului de către oamenii săraci și de vânătoarea ilegală de animale sălbatice.

Primul Congres mondial al naturii a fost găzduit de Africa de Sud în 1977, cu bancherul franco-elvețian Edmond de Rothschild și conservatorul sud-african Ian Player în rolurile principale. Player a primit Ordinul Arca de Aur din partea Prințului Bernhard al Țărilor de Jos în 1981.

Alegerea controversată a locului pentru această reuniune probabil n-a fost o coincidență, având în vedere faptul că Cecil Rhodes, cu sprijinul Rothschild & Co, a creat un monopol asupra comerțului mondial cu diamante prin intermediul companiei sud-africane De Beers.

În calitate de prim-ministru al Coloniei Capului, Rhodes a expropriat pământurile africanilor de culoare și a instigat la colonizarea zonei denumită ulterior Rhodesia (în prezent Zimbabwe). Apoi și-a folosit averea mare pentru a înființa o “societate secretă, al cărei scop și obiectiv real va fi extinderea dominației britanice în întreaga lume”, cu scopul final de a pune “bazele unei puteri atât de mari încât să facă războaiele imposibile și să promoveze cele mai bune interese ale umanității”.