PROTO-FASCISMUL

Datorită vidului politic și moral creat de Revoluția franceză, Napoleon Bonaparte a reușit să exploateze acest vid. El a profitat de abilitățile sale militare și de leadershipul său carismatic pentru a ajunge în prim-plan. Unii istorici au susținut că Napoleon a fost un “proto-fascist” și că a fost la originea nazismului în toată regula care a apărut mai târziu.

Fascismul a fost reacția seculară egală, dar opusă, la urâțenia comunismului, dar a fost, de asemenea, fundamentat în mod similar pe materialism și ateism. Secularismul, umanismul, ateismul și materialismul (SUAM) au condus direct la două războaie mondiale, precum și la un secol de tulburări și proteste civile. Acest secol este pe cale să ducă la un alt război mondial și la tulburări civile în masă fără precedent.

Pentru a continua, istoricul George Mosse a afirmat în cartea sa, Revoluția fascistă, că fascismul a moștenit ideologia de masă și religia seculară a Revoluției franceze, care a pus accentul pe voința colectivă, egalitatea civilă și statul-națiune. Această moștenire revoluționară a contribuit la dezvoltarea mișcărilor fasciste. Mosse a considerat că accentul pus de Revoluția Franceză pe voința colectivă și statul-națiune sunt precursorii ideologiei fasciste.

Mișcările fasciste s-au inspirat din aceste idealuri revoluționare, adaptându-le pentru a promova agende naționaliste și autoritare. Mosse introduce ideea de “voință generală”, un termen înrădăcinat în filozofia gânditorului iluminist Jean-Jacques Rousseau, care constă în “credința că numai atunci când toți acționează împreună ca un popor adunat, natura omului ca cetățean intră în existență activă”.

Mosse a susținut că “voința generală a devenit o religie seculară”. Această perspectivă sugerează că mișcările fasciste se inspiră din idealurile revoluționare ale egalității, fraternității și libertății și le transformă într-o ideologie totalitară, bazată pe mase. Fascismul cooptează fervoarea revoluționară și sentimentul de comunitate și le redirecționează către obiective autoritare și naționaliste.

Mișcarea MAGA de astăzi este o încercare similară sponsorizată de stat de a capta fervoarea naționalistă a nemulțumirii clasei muncitoare și de a o canaliza către obiectivele statului și către obiectivele colective internaționale mai largi ale clasei conducătoare globale. Donald Trump și Elon Musk folosesc subiecte de discuție precum libertatea de exprimare și imigrația pentru a transforma comunitatea disidentă într-o turmă supusă și ascultătoare.

Oile MAGA sunt convinse că Trump este păstorul lor, chiar și după ce Trump a comis o crimă în masă prin Operațiunea Warp Speedⁱ.

DOMINANȚA SPECTRULUI FRANCEZ

Impactul Revoluției Franceze asupra atitudinilor politice de astăzi nu poate fi subestimat. Chiar și conceptele noastre de aripă dreaptă și aripă stângă provin din Adunarea franceză. Spectrul politic în care se poziționează politicienii a apărut din aranjarea locurilor din Adunare:

Așa cum se vede din scaunul președintelui Adunării, aristocrația stătea în mod tradițional pe scaunul de onoare din dreapta, iar oamenii de rând stăteau în stânga, de unde și termenii de politică de dreapta și politică de stânga.

Aripa dreaptă a spectrului ideologic era reprezentată de Ancien Régime (“vechea ordine”). Dreapta presupunea sprijin pentru aristocrație, monarhie și biserică, în timp ce stânga presupunea sprijin pentru republicanism, secularism și libertăți civile.

Până în prezent, acești termeni sunt aproximativ aceiași, cu excepția faptului că republicanismul a devenit parte a dreptei. În timpul Revoluției Franceze, minoritățile, țăranii, clasa muncitoare și capitaliștii au fost de stânga, deoarece piețele libere și capitalismul laissez-faire au funcționat în favoarea lor.

Franța de astăzi are o multitudine de partide care sunt împărțite aproximativ în stânga, dreapta și centru. În timpul alegerilor din Franța din iulie 2024, Macron a fost nevoit să alcătuiască o coaliție de patru partide pentru a obține majoritatea.

REVOLUȚIA ESTE VIOLENȚĂ

Revoluția este răsturnarea rapidă și violentă a instituțiilor. Multe dintre instituțiile noastre au nevoie de secole pentru a se maturiza și dezvolta ― instituții care par atât de fixe și imobile, încât nici cei mai pasionați reformatori nu ar visa să le atace. Revoluția înseamnă prăbușirea și dărâmarea a tot ceea ce este sacru, timp comprimat în esența vieții noastre sociale, religioase, politice și economice într-o națiune sau societate.

Revoluția înseamnă, de asemenea, subminarea ideilor, tradițiilor și conceptelor referitoare la fiecare dintre instituțiile complexe și la relația cetățeanului cu statul. Revoluția este, prin urmare, un nou contract social dramatic, introdus pe ușile puterii, impus populației fără un proces echitabil, fără dezbatere sau discuție. Schimbarea bruscă este întotdeauna traumatizantă și perturbatoare pentru societate. Este întotdeauna mai bine ca societatea să progreseze lent și treptat, decât prin revoluții violente.

Franța, ca națiune, nu și-a revenit niciodată după Revoluția Franceză. După Revoluție, poporul francez a devenit neliniștit și instabil ― Revoluția a schimbat caracterul național, iar Franța și-a pierdut obiceiul stabilității. Ei sunt incapabili să rămână mulțumiți de orice formă de guvernare. Vraja lansată de revoluționari nu a fost încă ruptă.

Francezii și-au pierdut încrederea în toți conducătorii lor și, de-a lungul a trei secole de guverne succesive, nu au găsit niciodată unul care să-i satisfacă permanent. Protestele din Franța sunt o obișnuință zilnică ― este sportul național ― iar revoluția s-a înrădăcinat în cultura franceză ca în nicio altă națiune.

Istoricul anarhist Peter Kropotkin a pus întrebarea de 64.000 de dolari în raportul său fundamental despre Revoluția franceză:

Când cineva vede acea Convenție teribilă și puternică distrugându-se în 1794-1795, acea Republică mândră și puternică dispărând, iar Franța, după regimul demoralizant al Directoratului, căzând sub jugul militar al unui Bonaparte, este împins să întrebe: “La ce a folosit Revoluția, dacă națiunea a trebuit să cadă din nou sub despotism?” În cursul secolului al XIX-lea, această întrebare a fost pusă constant, iar cei timizi și conservatori au folosit-o ca argument împotriva revoluțiilor în general.

Războaiele succesive vor fi întotdeauna recolta secularismului dezlănțuit. Indiferent de cât sânge, sudoare și lacrimi sunt vărsate în revoluții, rebeliuni și revolte, rezultatele pe termen lung vor fi întotdeauna aceleași. Puternicul SUAM (secularism, umanism, ateism, materialism) va continua să conducă ființele umane într-o gaură întunecată, în numele Liberté, égalité, fraternité.

Aceasta nu înseamnă că ar trebui să abandonăm beneficiile Revoluției Franceze, ale Revoltei Seculare și ale gânditorilor Iluminismului. Trebuie să le mulțumim pentru câștigurile noastre semnificative în materie de drepturi și libertăți civile. De asemenea, trebuie să le mulțumim pentru marile progrese în știință și tehnologie care ne-au schimbat lumea pentru totdeauna. Gânditorii Iluminismului au fost cei care au declanșat Revoluția științifică.

Greșeala pe care au făcut-o a fost că au presupus că pot crea solidaritate (fraternitate umană) fără un părinte divin. Nu suntem orfani ai timpului, în derivă într-un univers gol și lipsit de sens.

Toată viața are un scop și un sens.

Suntem cu toții frați și surori, parte a unui plan cosmic progresiv, în continuă evoluție, coordonat, creat și orchestrat de Maestrul Planificator.

Cu toții avem nevoie de Mama/Tatăl, Marea Sursă și Centrul Universului pentru a ne conduce spre eternitate, indiferent dacă bărbații și femeile moderne vor să recunoască sau nu.