Skip to content

Rusia se ineaca cu halca Ucraina din propria gura


|

Toată lumea urmărește cu maxim interes dialogul dintre cei doi mega-parteneri (intorlocati de șefii lor comuni din Habad Lubavich) Trump și Putin. Ce va ieși din toată povestea asta, se va vedea.

Dar în timp ce trumpistii, suveraniștii și putinistii multipolaristi se întrec în elogierea celor doi, Britania și vasala ei încă din 1789 Franța, alături de Germania cosmopolita și răpusă de amnezie istorică, se burzuluiesc la ruși, grozăvindu-se ca vor rupe pisica pe frontul ucrainean.

Iar capii administrativi ai celor două popoare frățești, rușii și ucrainenii, se află ambii în egală măsură într-o situație de impas, de blocaj, într-o imposibilitate de a da curs inițiativelor viclene ale Washingtonului. Regimul de la Kiev, așa cum e corupt și dominat de elemente iudaice, a declarat ca vrea pace, însă doar în condițiile retragerii trupelor rusești și a restituirii TUTUROR teritoriile ocupate de către aceștia, inclusiv Crimeea. Ceea ce a isterizat pacifiștii de paie din presa românească.

Explic. Ucraina, ca, de altfel, orice țară din lume, dacă n-a fost învinsă militar și nici nu i s-au impus condițiile de capitulare, manifestă o poziție absolut corectă și conforma propriei Constituții, care conține următorul principiu sacrosanct: teritoriul național este inalienabil.

Prin urmare, dacă administrația Zelensky ar semna un pact concesiv, aceasta ar comite cea mai mare crimă de stat, trădarea de patrie, meritând să fie linșați de soldații care vor înțelege ca au vârsta sânge degeaba preț de trei ani.

Iar în cazul administrației Putin, dacă aceasta tot râvnește să se aleagă cu niște teritorii noi pe seama Ucrainei, atunci are o singură variantă pentru a-și realiza scopurile, și anume zdrobirea militară a Ucrainei, cucerirea capitalei și impunerea condițiilor de capitulare. Însă așa ceva nu s-a întâmplat. Deși armata rusă a ajuns la porțile Kievului în câteva zile după începerea ofensivei militare în 2022. Insa Putin a ordonat retragerea, apoi părăsirea regiunii Harkov, apoi a orașului de importanță strategică Herson. Cauza? E simplu de înțeles. Niciuna dintre părți nu are voie de la sforarii din spatele cortinei să învingă.

Astfel sunt atinse câteva obiective strategice ale mafiei khazare, care a și inițiat acest spectacol macabru:

  1. ostilizarea pentru vecie a relațiilor dintre cele două popoare frățești;
  2. sacrificarea pe altarul satanistilor a unui număr cat mai mare de ortodocși;
  3. eliberarea teritoriului pentru Noua Khazarie, Ierusalimul Ceresc.

Așadar, Putin s-a pomenit cu o halcă de carne prea mare în gura. Și se ca îneacă cu ea. Nu poate nici să o înghită, nici să o scuipe. Să o înghită nu-i permit perciunatii, să o scuipe nu i-ar ierta-o patrioții, care s-a putea să întreprindă un marș asupra Moscovei mult mai de succes decât cel al armatei private Wagner în frunte cu Prigojin. Și atunci nu se va cere doar capul lui Shoigu și Gherasimov, la acea oră, respectiv, ministru al Aparatii și șeful Marelui Stat Major, ci chiar augusta căpățâna a inamovibilului încremenit în funcție pentru vecie ― Putin.

Prin urmare, strategii care au pus în scenă această farsă sinistră l-au strâns la perete pe soarele politicii Rusiei rău de tot. Și, respectiv, au băgat într-o fundătură strategică însuși statul rus.

Personal sper ca nu va fi un război mai mare. Cohorta de birocrați senili și lași de la Kremlin n-are vană nici să învingă, nici să apese butonul fatal, ultima optine fiind sinucigașă.

Dar pentru moment jongleriile slugii Israelului pe nume Trump, care face pe lupul blând și pe vulpea șireată în raport cu decrepitul plin de aparenta vioiciune pe nume Putin, captează publicul ca în anii cei buni ai săi, pe când excela în genul reality show.

Blog thumbnail
#author
Jurnalist conservator, editor și traducător.