E încărcat până la refuz internetul de știri alarmiste și pline de indignare civică față de guvernanții ticăloși, față de europenii belicoși, față de tot felul de lucruri care ne saltă revolta până la cote maxime de patriotism. Chiar și cei mersi la biserică se lasă devastați de percepția fragmentară a realității, ce ne inundă prin consumul excesiv de știri de toată mâna. Vai, cică războiul cel mare este iminent! Văleleu, cică vine și foametea peste noi! Măiculiță dragă, cică ne vor stigmatiza pe toți cu semnul fiarei!
Iar noi, care nu vrem să renunțăm la nimic din modul de viață consumist, din condiția de citadini cretinizați de TV, de fotbal, de vacanțe și călătorii, cât de nedreptății ne mai simțim de către diverși politicieni sau globaliști odioși. Distribuim la nesfârșit știri deocheate, crezând ca astfel luptăm de zor cu răul absolut, punem umărul la propășirea națiunii.
Uite, domnule, ce a declarat netotul cutare! Uite, draga, ce a mai zis derbedeul cutare! Și dai cu legatul la stâlpul infamiei, cu anatemizări și blesteme patriotice! Arma noastră e tastatura și internetul, fără așa ceva nu ne găsim locul. Ne roade viermele neadormit al curiozității neroade.
Și asta în timp ce ni se cere puțin de tot, dacă mai suntem în stare de așa ceva. Pace interioară, rugăciune, smerenie, milostenie, urmarea strictă a rânduielilor bisericești, dar mai ales nădejde totală în dragostea și în atotputernicia lui Dumnezeu. Dacă e cumva chiar vremea cea de pe urmă și după călărețul molimei ni s-a arătat călărețul războiului, iar tropotul asurzitor al celuilalt călăreț, al foametei, se aude tot mai puternic, atunci de după orizont se va îți în curând și călărețul care vestește moartea.
Și chiar dacă ar fi așa, oare nu știm noi ca Hristos a învins moartea și ca cei care Îl urmează vor fi mântuiți și vor ajunge să se bucure și ei de înviere? Ba da, unii mai știm și din astea, dar firea noastră căzută, robia propriei neputințe duhovnicești, tributul pe care îl plătim de bună voie prințului acestei lumi ne îndepărtează și ne înstrăinează de vedea spirituală. Ca, de altfel, și de înțelegerea propriei vinovații ― prin necredință și prin capitularea în fața lumii de aici ― pentru accelerarea deznodământului apocaliptic.
Pe lângă știrile terifiante care devastează sufletele delicate ale consumatorilor de noutăți, una apare negreșit de mai multe ori pe zi. Cică, globaliștii ăștia pun la cale o foamete de n-a mai văzut lumea și pământul.
Și dacă o fi adevărat? Dacă vechile profeții apocaliptice sunt în curs de desfășurare?
Mai să fie! Ce ne facem, frate?!
Cum îi oprim pe răii ăștia? Păi se știe cum: mergem cu toții în pas cadențat la alegeri și ne luăm țara înapoi. Aburcam la putere salvatorii noștri, suveraniștii și scăpăm de belea. Să vezi atunci, bădie, râuri de lapte cu maluri de miere! Și fiecărui alegător suveraniștii i se va înmâna câte un corn al abundentei ca să-și comande tot ce îi va pofti inimioara și suflețelul.
Așa, da, dom’le, ― își zice românul plin de elan patriotic. Așa mai vii de-acasă! Îi dăm jos pe tăntălăii ăștia, carevasăzică, și basta! Am terminat cu hoții și vânduții. Să mai fim și noi stăpâni pe glia noastră strămoșească, nu străinii la care ne-am mutat pe veci cu tot cu cimotii, cu cățel și purcel, fără trecut și fără viitor. Noi suntem lamura neamului și nimeni altul, noi, Diaspora! Și noi, cei care ieșim în piață cu drapele și cu piepturi de aramă la primul apel.
Greu de ajuns la mintea și inimile unor patrioți de Aur cu îndemnuri de genul celor pe care le urmau strămoșii. Cei de azi, toți cu stea în frunte sau cel puțin mai cu moț decât înaintașii, s-au urbanizat demult, le pute balegă de vacă și găinațul de orătănii. Ei sunt nobilii din tribul precariatului mondial, orbecăind prin lume după salarii cât mai mari. Ubi bene, ibi patria.
Unde să mai încapă aici îndemnul de a părăsi orașele cât încă se mai poate? Cum să mai prindă cineva adevărul simplu ca atâta timp cât viața ta depinde de veniturile tale bănești ― pe hârtie sau digitale ― ești captivul celor care vor aduce marea înfometare tocmai când îți va fi lumea mai draga? Și cum sa înțeleagă fericitul sclav al confortului urban ca foametea va veni, ca orice năpasta, pe neprins de veste? Arta războiul zice ca a lua dușmanul prin surprindere este regula ei de aur. Și ca oamenii înșiși sunt dușmanii “tainei fărădelegii”.
Omul de azi este înrobit de orașul mondial. Nici nu-și poate imagina traiul fără aceste lanțuri de catifea ale civilizației precum mașina de spălat, frigiderul, climatizorul etc.
Eu, să mă duc la țară? Să fim serioși! Păi pentru asta am făcut facultate? Iar la coada vacii? Nuuu! Nici în ruptul capului. Și copiii, ce să fac cu ei? Păi acolo, în sat, nu există activități extrașcolare, dansuri, cursuri de engleză, lecții de IT. Și apoi ce perspectiva va avea odrasla mea într-o fundătură de sat?
― Desigur, așa o fi. Dar vine foametea. Ai auzit?
― Ei, baliverne! Știri alarmiste! Aiureli de-ale popilor! Suntem oameni civilizați, ce mai! Nu credem în basme și în mituri cu apocalipse și fără happy end.
Cortina.
