Ființele umane trecute în ultima vreme la rubrica “bărbat” răspund doar parțial la această noțiune. Asta pentru că ingineriile sociale, războiul cultural și cel biologic au șters într-o măsură radicală trăsăturile de bază ale celor două sexe.
Noțiunea de androgin folosită în titlul de mai sus este cumva convențională, deoarece nu e vorba atât despre niște oameni deveniți bisexuali sau hermafrodiți, ci mai curând despre niște bărbați demasculinizați, efeminați, feminizați. Sau în limbajul popular mai suculent ar fi potrivită noțiunea de fătălău.
Prima lovitură s-a dat prin urbanizare. La oraș toate meseriile, ocupațiile sau profesiile și deci rolurile sociale au devenit interschimbabile. De aici și procesul de masculinizare a femeilor și de feminizare a bărbaților. Drepturi egale, salarii egale, promovări în funcții egale (sau cu înclinația spre promovarea femeilor drept categorie “discriminată”).
Bărbatul nu mai este neapărat “pater familias”, e tot mai des celibatar, divorțat sau căsătorit, dar încăput sub papucul nevestei și sub teroarea copiilor.
Industria alimentară contribuie și ea în mod deliberat și extrem de eficient la anihilarea tuturor trăsăturilor biologice ale bărbatului, reducându-i testosteronul și făcându-l un fel de eunuc înzestrat cu boașe decorative. Fiind îndopat din fragedă copilărie cu toate alimentele toxice ale agro-businessului global, plus multiplele vaccinuri injectate din născare, bărbatul de azi e castrat, scopit, jugănit, emasculat fără nici o intervenție chirurgicală.
Un bărbat de astăzi poartă în mod obligatoriu telefonul mobil în buzunarul de la pantaloni (iar foarte mulți ― câte unul în fiecare dintre cele două buzunare), astfel contribuind din plin la propria sterilizare.
Un rol special în inducerea confuziei identitare îl are vestimentația. Cultura de masă este aici determinantă. Hainele unisex fac ravagii, înțolind bărbații moleșiți de modă în bulendre fistichii, de culori stridente, cu inscripții neroade (obligatoriu în engleză!), plus adidași fosforescenți, roz, verzui sau portocalii. Iar peste scăfârlie tronează imperial câte o șapcă cu cozorocul în spate și ochelarii peste cozoroc, subliniind în mod măiestrit imbecilitatea perfectă a personajului.
De-a lungul istoriei un bărbat era (dar și voia să arate!) serios, sobru, robust și volitiv. Astăzi însă acesta e obsedat să pară (deoarece nu mai poate fi!) relaxat, hlizit, sarcastic, cinic și fleșcăit. El își risipește flecăreala interminabilă pentru a-și etala propria dezinvoltură și nonșalanță, bavardajul despre toate și despre nimic ținând loc de ambalaj ce maschează propria-i nulitate.
Bărbatul de azi, ca să-și arate mai abitir spiritul rebel și bravada de golan, nu mai poartă frizuri scurte, ci doar coafuri sofisticate. Cu franjuri în stil african, cu coadă lungă trecută prin gaura chipiului, dar mai ales cu moțoc în creasta tigvei și favoriți rași. Așa ca să nu mai apară nici o îndoială că ai în față un dobitoc biped demn de toată compasiunea.
Un detaliu tot mai des prezent în toaleta papițoiului de târg ajustat la rigorile modei este șiragul de mărgele în jurul gâtului, detaliu menit să sugereze nivelul penibil de feminizare a acestuia. Să fim de acord, un bărbat cochet este o contradicție în termeni.
Ipochimenul care se vrea cool și trendy se lasă înțepat pe unde se nimerește de tatuaje unul mai grozav decât altul, cu balauri, reptile și flori exotice. Adică ceea ce pe vremuri era apanajul subculturii deținuților de drept comun a devenit ceva foarte în vogă pretutindeni în lume.
Însă cireașa de pe tort abia acum vine. Un țafandache aliniat perfect la ultimul răcnet al modei trebuie să poarte negreșit măcar un cercel în ureche. Dar din ce în ce mai des chiar câte doi cercei. Astfel ceea ce era pitoresc și firesc în urechea unui țigan de pe vremuri a devenit obsesia oricărui muțunache care ține pasul cu suflul vremii.
Și deoarece comandamentul zilei este să ai un exterior cât mai teribil, cât mai extravagant, cât mai hazliu, elementul vestimentar indispensabil sunt blugii rupți în genunchi și atârnând lăbărțat pe coapse. Ultimul element fiind preluat din cultura pederaștilor din pușcării, care, atunci când vor să-și afișeze disponibilitatea pentru o partidă de sex cu un pidosnic activ, aceștia își lasă pantalonii nițel mai jos decât mijlocul, mai pe fese cumva.
Și ca să răspundă cu fidelitate proverbului “Ori te poartă cum ți-i vorba, ori vorbește cum ţi-i portul” vorbirea băieților duri e garnisită copios cu țigănisme din zona argoului în cazul celor din Regat și cu cu rusisme injurioase în cazul basarabenilor.
Spectacolul lumii se desfășoară într-un pas grăbit. Iar priveliștea descrisă mai sus mi-a amintit de tristul poem eminescian “S-a stins viața falnicei Veneții”:
“Nu-nvie morții - e-n zadar, copile.
