Abia acum am apucat să citesc cutremurătorul articol al domnului Ioan Roșca, publicat în “Certitudinea” și datat cu 10 mai https://www.certitudinea.com/certitudinea-print/nationalism/.
Recunosc, nu urmăresc presa din Țară, doar sporadic și fugitiv știrile trimise de prieteni. Nu mai am putere să suport mizeria unor dezbateri sterile și circul cu cele două tabere beligerante ― băieții buni, suveraniștii, și băieții răi, sorosiștii sau globaliștii. Atât de mult m-am intoxicat în ultimele decenii de perversitatea vieții publice din România, mai ales de când bătrânii mei prieteni, foștii deținuți politici, marii duhovnici, câțiva scriitori, încât nu am mai putut înghiți în continuare otrava și minciunea care a sufocat spațiul public. Nici măcar răbufnirile unor naționaliști autentici (foarte puțini, de altfel), care demască adevărații dușmani ai neamului nu le-am mai putut urmări. Și asta deoarece mai toți sunt vrăjiți de sirenele falsului suveranism și, mai grav, se arată înseriați în (non)gândirea liberal-democrată, electoralistă și republicană. Aceștia mai au și deformarea firească pentru un popor terorizat de secole de imperiul rus, apoi de URSS, să vadă peste tot “mâna Moscovei”, căzând în mrejele perfide ale unui euro-atlantism pueril, care alimentează iluzia că SUA/NATO și UE ar fi aliații noștri împotriva “pericolului rusesc”.
Însă de această dată articolului lui Ioan Roșca, pe care tot cineva dintre prieteni mi l-a trimis, l-am citit cu maximă atenție. Autorul vădește o luciditate dureroasă, disecând cu onestitate și curaj tarele falșilor patrioți, care au amețit de-a binelea o parte considerabilă a populației țării (anume populație, deoarece termenii “popor”, “națiune” sau “neam” ar fi total deplasați în acest context). Nici nu mai știu dacă trebuie să folosesc noțiunea de curaj aici. Un om care suferă de-a lungul întregii vieți pentru neamul său și care a muncit ca un rob pentru a scoate la iveală adevărata istorie a acestuia și a arăta cine îi sunt călăii nici nu poate trăi altfel decât de dragul mărturisirii adevărului.
Iată unul dintre puținii autori, care spune cu glas tare că de fapt idolii așa-zisului curent politic suveranist nu sunt decât niște impostori, niște carieriști, niște lași, cărora le e frică să îmbrace cămașa morții pentru a servi cu adevărat Patria. Și anume, este vorba despre escrocul politic Călin Georgescu, cel uns cu toate alifiile securist-masonice, și despre junele tuciuriu ajuns în fruntea unui partid încropit de Sistem, botezat fără gust AUR, pe nume George Simion.
A fi naționalist care-și face un titlul de glorie din afilierea slugarnică față de valetul sioniștilor cabaliști de la Casa Albă, Donald Trump, și din lingușirea celui mai odios criminal în viață de pe fața pământului, Benjamin Netanyahu, a închide ochii la genocidul din Sectorul Gaza și din întregului Orient Mijlociu este dovada unei ticăloșii fără margini. A pretinde ritos precum că ești patriot și în același timp să elogiezi cele două organizații care ți-au înrobit sub aspect politico-militar și economic țara, și anume NATO și UE, este manifestarea unei degradări morale și nulități intelectuale deplorabile. A nu sufla nici o vorbuliță despre faptul că buba cea mare, care anulează orice șansă de redresare economică a țării, este statului Băncii (anti)Naționale a României, conduse de către prietenul de cluburi masonice al lui Călin Georgescu, Mugur Isărescu, pe care văd că și ucenicul său Simion îl adulează, înseamnă a te autodemasca drept slugă a plutocrației mondialiste.
De această dată nu poate să nu mă bucure faptul că viziunea domnului Ioan Roșca coincide sută la sută cu cea a subsemnatului. Și asta o știe oricine a urmărit nenumăratele mele pledoarii publice în versiune video sau în articole. Atunci când obiectul adorației mulțimilor “suveraniste”, Călin Georgescu, se avântase la funcția de președinte, am arătat că respectivul șarlatan politic evită în mod programatic să abordeze “chestiunea tabu”, adică să spună adevărul despre starea de ocupație căreia îi este supusă țara. Iar ocupații nu sunt nici americanii, nici europenii, nici rușii, ci rețetele transnaționale ale evreimii mondiale care controlează economia lumii, precum și toate organizațiile internaționale precum ONU, NATO, UE, FMI, Banca Mondială, Banca Reglementelor Internaționale, OMS, OMC etc., etc.
Mai grav, acest Călin Georgescu, care și-a urmărit doar profitul personal și cariera de-a lungul întregii vieți (inclusiv prin slujirea unor cercuri oculte din cadrul Clubului de la Roma și al ONU), a îndrăznit în repetate rânduri să se stropșească la jurnaliștii care au îndrăznit să îl întrebe dacă e cumva mason. Ipochimenul respectiv a negat în mod solemn și cu superioritate de plină de morgă apartenența sa la masonerie. Dar de fiecare dată s-a dedat unor elogieri perfide a acestei rețele de organizații secrete anticreștine, antimonarhiste și antinaționale: “Dar ce aveți împotriva masoneriei? Masoneria a fost cea care a creat România modernă. Și ce, dacă Mozart a fost mason, să nu-i mai ascult muzica?”. Din nefericire, astfel de manipulări ieftine prind la publicul larg, vădind măsura în care a avansat procesul de lumpenizare a maselor sub comunism și mai ales după căderea acestuia.
Dl Ioan Roșca are perfectă dreptate și atunci când spune că bătăliile acerbe dintre beligeranții politico-electorali se consumă de fapt in limitele discursului castrat de către adevărații stăpâni ai României, căruia unii mai moderați îi spun “corectitudine politică”. În timp ce de fapt e vorba despre delictul de opinie cel mai grav de a vorbi răspicat despre rolul nefast al mafiei sioniste, care controlează jocul în totalitatea lui. Farsa de prost gust cu “sorosiștii răi” și “suveraniștii buni” este nu doar o diversiune a perciunaților care hățuiesc ambele tabere politice. Ea le permite unor trișori de genul acestor patrioților de mucava să se erijeze în (im)postura de luptători pentru familie și implicit contra LGBT etc. Apropo, suveraniștilor li se permite să fie antisodomiți deoarece, de pildă, și secta satanistă iudaică Habad Lubavich, care îi controlează în egală măsură pe Trump și pe Putin, este anti-LGBT.
Autorul nostru spune purul adevăr și atunci când subliniază faptul că nu mai avem elite care ar fi în stare să jertfească totul pentru neam, dar și actuala populație vorbitoare de limbă română în ansamblul ei și-a pierdut cu desăvârșire spiritul de sacrificiu. Iar dacă nimeni nu este dispus să moară pentru niște valori superioare propriei persoane, restul e prefăcătorie și vorbă de clacă.
Lașitatea, spiritul mic-burghez, trăncăneala patriotardă nu pot ține loc unor trăiri majore. Iar fără niște oameni cu duh de eroi, cu competență și cu vocație de călăuze, totul se reduce la manipulări media și la trucuri pe rețelele de socializare. Nu mai avem spirite vulcanice, tumultuoase, de o vigoare invincibilă, care să se ridice la înălțimea liniei neamului. Iar cu pitici și scamatori nu poți ridica din genunchi nația. Și nici măcar nu e vorba despre câștigarea alegerilor. Așa ceva este imposibil prin definiție. Ci de nevoia impetuoasă, nestăvilită de a striga adevărul în pofida a orice, de a te ridica împotriva împilatorilor din spirit justițiar și din nevoia acută de a tinde spre culmile pe care le-au atins înaintașii.
Cu niște conformiști și legaliști fricoși, care se înșală cu faptul că imaginea de patrioți e suficientă pentru a le acoperi esența de inși fricoși, dornici doar de parvenire și de glorie personală nu ne putem aștepta la nimic bun.
Deocamdată triumful ocupantului asupra unui popor învins nu e periclitat de către nimeni și de nimic. Spectacolul continuă. Omul-masă așteaptă salvarea de la niște pigmei, fără să se rupă de la televizor și de la confortul cotidian. Curajul maxim al acestuia e să mai iasă din când în când în stradă ca să mai fluture din drapele și să scandeze tot felul de sloganuri caraghioase care nu sperie pe nimeni.
Iona Roșca nu are nici un prilej de optimism. Politic nici eu nu am de ce să mă iluzionez. Doar că eu nădăjduiesc în totalitate în Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care ne are pe toți sub privirea Lui plină de dragoste dumnezeiască. Cei mai buni dintre noi, sfinții, martirii și eroii, sunt în ceruri. Ei au lăsat un imens loc gol printre noi, cei vii mai mult cu trupul. Iar dacă mai avem vreo șansă în istorie, poate că ea se va datora mai curând faptelor și rugăciunilor lor, iar nu nimicniciei noastre.
Însă chiar dacă ar fi să asistăm la faza terminală a viețuirii terestre a neamului nostru, cu atât mai mult rostirea adevărului plenar se impune ca singură rațiune de a fi și ca justificare în fața lui Dumnezeu și a înaintașilor.
