Notele unui optimist creștin

Pentru a înțelege mai bine profilul identitar și realitățile din țara noastră, voi trece în revistă câteva idei asupra cărora am insistat și în unele texte precedente. Revin, deoarece cred că astfel de lucruri simple, fără pretenția de a fi originale, fiind repetate, au șansa de a fi desprinse de cititorul curios să înțeleagă mai bine ce i se întâmplă și de ce. Dar mai ales să înceapă a se întreba cum s-ar putea ieși din acest cerc vicios, în care ne-am pomenit. Este vorba de originile intelectuale și spirituale ale fenomenelor care devin la ora actuală globale și care imprimă o anumită direcție evoluțiilor din societățile moderne.

De câteva secole încoace trăim vremuri care se înscriu în războiul spiritual împotriva Tradiției, împotriva sensurilor profunde ale vieții, împotriva omului ca și creație a lui Dumnezeu. Această luptă totală se poartă contra creaturii descendente din Creatorul său, cea care este făcută după chipul și asemănarea Tatălui și are de onorat o misiune superioară, derivată din comandamentele divine. Din momentul în care cultura europeană a fost afectată de Renaștere, care exalta într-un anume fel antichitatea greco-romană, instituind cultul rațiunii, al omului ca ființă autosuficientă, în stare să-și inventeze în mod autonom preceptele morale și sensurile profunde ale vieții, s-a produs o confuzie în înțelegerea esenței ființei umane. Din clipa în care a fost decretat antropocentrismul, care îl plasează pe om în locul lui Dumnezeu, întreaga gândire a acestuia a deraiat spre amputarea părții spirituale a persoanei în favoarea celei materiale. Iar de aici ― grija exagerată pentru corp în detrimentul preocupării pentru suflet a condus spre hedonism, aplatizare mentală, autosuficiență și fuga constantă de gândul la moarte.

Pentru a alunga gândul la moarte, omul modern a decretat “moartea lui Dumnezeu” și a dilatat clipa până la proporțiile orbitoare, care șterg noțiunea de eternitate. Pomenindu-se cantonat în universul finit al vieții și nemaifiind în stare să contemple realitatea din jur cu o privire meditativă și senină, pierzând sentimentul sacrului în drumul spre redescoperirea lumii pe cont propriu, omul s-a apucat să sacralizeze știința, iar mai apoi ― și tehnologia, toate acestea conducându-l în țarcul pozitivismului și al scientismului, culmea acestei noi parareligii fiind iluzia Progresului.

Evoluționismul darwinist, ca pretenție de interpretare științifică a apariției vieții și a omului, a împins umanitatea spre un infantilism intelectual lamentabil. Trecând prin “Secolul Luminilor”, prin “Revoluția Franceză”, apoi cea bolșevică, omenirea s-a debusolat și mai grav după prăbușirea sistemului comunist, proces ce a creat iluzia că modelul occidental de organizare a societății este unic și sacrosant, acesta reprezentând treapta superioară de dezvoltare.

Cu toate avantajele indiscutabile ale Vestului în raport cu fostele regimuri sângeroase ale totalitarismului comunist, este evident că sistemul zis capitalist cunoaște disfuncții din ce în ce mai grave atât pe plan economic, cât și pe cel politic.

Cultul “drepturilor omului” și al libertăților limitate doar de norme juridice formale, a dezvoltat un produs uman, care se află într-o continuă alergare după o fericire efemeră, înțeleasă doar ca satisfacere a unor pofte crescânde de ordin material și a unor tentații de a plonja în lumea plăcerilor. Modelul inițial al capitalismului bazat pe etica protestantă cu principiile ei morale solide, cu indispensabilul respect pentru caracterul productiv al profitului, cu valorile-cheie cum ar fi munca, dedicația, competiția onestă, a cedat capitalismului predominant speculativ, unde ingineriile financiare, speculațiile de capital și “jocul pieței” produc disproporții uriașe în distribuția veniturilor și a proprietăților. SUA și UE ca modele sociale “perfecte” reprezentau și mai reprezintă încă pentru foarte multă lume brandul Nr.1, iar globalismul impune o modă cvasigeneralizată în gândirea, cultura și aspirațiile unor colectivități foarte largi. Acesta este “trendul” bine-cunoscut, devenit și în Republica Moldova un înlocuitor credibil al gândirii pentru “apostolii democrației și ai libertății”, care suprapopulează spațiul public, întrecându-se în decretarea platitudinilor despre democrație, pluripartitism, economia de piață, statul de drept, dar mai ales despre stația-terminus spre care s-ar îndrepta inexorabil Republica Moldova ― Uniunea Europeană. UE e privită de aceștia ca ultima treaptă a dezvoltării societății în spiritul interpretării marxiste a istoriei ca proces evolutiv spre culmile utopice ale “paradisului terestru”.

Locul comun al aproape tuturor analiștilor și al comentatorilor de serviciu este disprețul prost camuflat față de moldovenii insuficient de evoluați pentru a se ridica la nivelul mentalității europene, a standardelor occidentale. Acest tic intelectual îmi amintește de disprețul comuniștilor de ieri față de cei care nu erau în stare să priceapă sau să accepte duhul mesianic al comunismului și nici viitorul măreț, spre care ne îndreptăm cu viteză crescândă. Fiind alimentați de ideologia liberală cu toate miturile ei, asimilând de cele mai multe ori superficial un număr de lecturi din domeniul științelor socio-umane (unii chiar trecând pe la niște instituții de instruire mai scurtă sau mai îndelungată din “lumea civilizată”), exponenții “societății civile” participă (poate fără să vrea și să înțeleagă) la spălarea masivă pe creieri a consumatorilor “produsului mass-media”.

Fauna politică autohtonă, populată dens de personaje venale și opace, fără viziune, fără caracter, fără vocație, fără conștiința propriei misiuni, fără abordări de ansamblu și larghețe conceptuală, fără înțelegerea profundă a jocurilor geopolitice și a situației dramatice în care se află țara, lasă o impresie deprimantă. Politicieni circumstanțiali, capabili doar de intrigi, jocuri de culise, căpătuială și cultivarea conflictelor pe care le confundă cu esența pluripartitismului și a relației dintre putere și opoziție, par a nu mai fi în stare să găsească drumul care ar scoate țara din impas. Nimeni nu mai e interesat de rezultatul practic al prezenței în ierarhia puterii de stat, ci doar de modul cum este interpretat, prezentat, trucat chipul său fardat de propagandiștii de serviciu.

Fiind cu toții un produs colectiv al votului universal și din acest punct de vedere în drept să își bată joc de noi “pe durata mandatului”, “liderii” noștri își etalează ținuta caricaturală, risipindu-și nimicnicia intelectuală și morală cu mina unor persoane care luptă continuu contra “celor răi” din politica autohtonă spre fericirea poporului. Asta pentru că atunci când vorbesc despre ei înșiși, politicienii noștri nu au decât motive de autoadmirație și de laudă de sine, în timp ce când îi caracterizează pe alții &horbar fac apel la tot lexicul negativ necesar, de la cel neologistic la cel suburban, pentru a-și denigra mai cu spor “colegii” sau oponenții.

Societatea noastră se află într-un impas profund și multidimensional. Criza nu este doar de ordin politic sau economic. Ea este, în egală măsură, dacă nu în primul rând, și o criză de idei. Moldova poate ieși din fundătura în care s-a pomenit numai dacă vom depăși interpretarea realităților politice doar ca pe un spectacol de prost gust, unde dincolo de cearta dintre partidele și de mizeria morală a “actorilor de prim-plan” n-ar exista nimic de luat în seamă. Marasmul și debandada din instituțiile statului creează dezgust și neîncredere în societate. Toți cei care pot să evadeze din țară o fac în ritmuri și proporții gigantice.

Iluzia integrării europene ca soluție pentru toate problemele noastre încă mai fascinează mințile multora dintre noi. De cealaltă parte, o altă iluzie este alimentată în replică față de primul curent de opinie ― proiectul de integrare eurasiatică. Ambele modele cu profundă încărcătură geopolitică alimentează speranța politicienilor și a analiștilor că, până la urmă, cineva din exterior, de la Bruxelles sau Moscova, ne va rezolva problemele majore în locul nostru. Dincolo de înregimentarea interesată și venală într-un proiect sau altul, exprimată prin dorința politicienilor de a se poziționa ca exponenți ai unui sau altui model suprastatal, există o gravă eroare de percepție în mentalitatea colectivă, explicabilă istoric.

Având un trecut de margine de țară, noi încă nu am învățat să gândim și să acționăm independent, iar douăzeci de ani de independență statală încă nu au propulsat în spațiul public o elită solidă, care ar ști să-și asume destinul colectiv al Republicii Moldova, trăgându-și seva din solul Patriei și exprimând doar interesele propriei țări, care este, ― place sau nu! ― altceva decât a fost în trecut. Fiind o țară mică teritorial, ca potențial economic și militar, cu o populație redusă, Moldova are nevoie de oameni de stat de anvergură. Imitatorii fără discernământ ai proiectelor din exterior, tributarii trecutului, obsedați de modele depășite istoric, purtătorii unor ideologii de import care nu le permit să iasă din tiparele croite de acestea spre o gândire independentă și profundă, nu pot să ne aducă la liman. Se simte o nevoie acută de împrospătare a spațiului public. Iar o revigorare a capacității spirituale și intelectuale a elitelor, care să conducă spre o fortificare a instituțiilor statului și o ameliorare a realităților economice, se poate produce doar prin revenirea la origini. Și originile noastre, în stare să imprime elemente ordonatoare în alcătuirea statală și în relațiile dintre oameni, sunt creștine. Atâta doar că e nevoie de un efort deosebit, care să ne permită să alungăm ceața din fața ochilor și să recăpătăm clarviziunea și statornicia strămoșilor noștri, adaptând-o cu înțelepciune la spiritul timpurilor noi pe care le trăim.

“Flux”, 18 noiembrie 2011