https://carte.arcaluinoe.info/

Am trăit cea mai mare sărbătoare creștină, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Întreaga istorie a omenirii a trecut anume sub semnul acestui cutremurător eveniment de acum două milenii. Creatorul universului, “văzutelor tuturor și nevăzutelor”, și-a trimis unicul fiu pe pământ pentru a reda adevăratul sens întregii Sale creații. Acest mesaj al Tatălui Ceresc se adresa cununii operei divine, omului, celui făcut după chipul și asemănarea Lui.

Darul suprem oferit de către Dumnezeu omului odată cu viața însăși a fost libertatea. Omul este înzestrat cu liberul arbitru. Rațiunea lui, comportamentul lui nu sunt constrânse de niște automatisme prestabilite, existența lui nu este una predestinată, nu este supusă unei fatalități oarbe. Omul este liber să aleagă între bine și rău în fiece clipă pe parcursul întregii sale aventuri terestre. Dumnezeu a dat o singură dată poruncile Sale și tot o singură dată și-a trimis Cuvântul întrupat, a îngăduit toate suferințele Lui, moartea și Învierea Lui. Cutremurătorul mesaj a fost transmis. Prin verbul divin, prin cazne, moarte și Înviere.

De ce totuși atâta lume este opacă la receptarea lui? Ce sisteme de bruiaj a întins duhul întunericului pentru a deregla receptarea mesajului și a înșela omul, împingându-l spre orbire, rătăcire și chinuri veșnice? Ispititorul, primul răzvrătit, se furișează de la facerea lumii în sufletul omului, recurgând la ceea ce în limbajul modern ar însemna tehnici de manipulare și dezinformare. În această capcană a căzut Eva, iar prin ea și Adam, iar esența ei se reduce la tălmăcirea perversă a libertății dăruite de către Dumnezeu oamenilor. Fiind înzestrat cu o libertate deplină, omul a fost și rămâne totuși sub semnul limitelor sale, fiind îndemnat (nu constrâns) să nu încalce legea divină, să-și respecte Tatăl și să acționeze după regulile stabilite de El. Anume aici i se furișează în suflet tatăl minciunii, seducându-l pe om să-și sfideze Creatorul, urmând exemplul îngerului căzut, Lucifer.

Aceste întâmplări în general îi sunt cunoscute omului de azi, însă deseori semnificația lor mistică se pierde, se relativizează, devine inaccesibilă în societatea unde miracolul divin a fost substituit cu magia obiectelor și cu farmecul aparențelor. Într-o lume aspirituală, Duhul Sfânt, Duhul Adevărului nu este lăsat să ghideze ca altă dată, cu dragoste și înțelepciune, gândurile și pașii omului. Anume despre acest soi de orbire sufletească și surzenie mentală ne vorbește Cartea Sfântă:

“

Și se împlinește cu ei prorocia lui Isaia, care zice: „Cu urechile veți auzi, dar nu veți înțelege, și cu ochii vă veți uita, dar nu veți vedea.
Căci inima acestui popor s-a învârtoșat și cu urechile aude greu și ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii și să audă cu urechile și cu inima să înțeleagă și să se întoarcă, și Eu să-i tămăduiesc pe ei.

― (Matei 13,14-15)

Prăbușindu-se în universul fascinant al societății de consum, omul totuși nu se poate lipsi de sentimentul religios. Iar pierzând relația tradițională, organică cu Biserica, cea care este trupul mistic al lui Hristos, ființa umană, pomenindu-se fără busola celestă, recurge la surogate religioase, divinizând lucruri, pop-staruri, fotbaliști etc. Iar cei mai școliți, însă căzuți în antropocentrism, elaborează și împărtășesc cu fervoare teorii prin care sacralizează Istoria, Cultura, Rațiunea, Tehnica etc. Iar prin augmentarea acestor realități și obiecte până la îndumnezeirea lor, omul autonom calcă în picioare fără să știe primele două porunci, trimise de Dumnezeu omenirii prin Moise:

“

1. Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alți dumnezei afară de Mine.
2. Să nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor.

Desigur, pentru cei îmbisericiți, care ― har Domnului! ― trec pragul bisericilor noastre, aceste adevăruri simple sunt cunoscute și fac parte din trăirea lor cotidiană. Iar în preajma celei mai mari sărbători creștine, Învierea Mântuitorului nostru, mulți dintre noi, care peste an mai uităm de cele sfinte, revenim la ele cu o fervoare și acuitate deosebită. Sobrietatea și gravitatea trăirii noastre se intensifică în mod miraculos tocmai în Săptămâna Mare, atunci când ne aflăm în așteptarea plină de nădejde a sărbătorii care dă noimă vieții de aici și ne pregătește pentru examenul final.

Și totuși, sunt atâția oameni, de altfel de treabă în felul lor, care așteaptă Paștele doar ca pe un prilej de distracție, de odihnă și de îmbuibare. Destinațiile turistice atractive și ofertele comerciale cu reduceri substanțiale îi preocupă mult mai mult decât evenimentul în sine, unul de-a dreptul crucial pentru umanitate, ca și pentru fiecare om aparte. Ce așteaptă omul dezdumnezeit în aceste zile? Să participe plini de împlinire sufletească la taina Învierii? Să primească darul divin suprem sau cadouri de preț de la cei din preajmă? Pentru aceștia spectacolul sublim al sărbătorii de Paște se transformă într-un spectacol laic de rutină.

Este adevărat, Paștele constituie un prilej de bucurie pentru toată lumea. Se veselesc și cei credincioși, și cei căzuți în necredință sau care poate încă n-au parcurs calea până la recăpătarea trăirii religioase. Dar veselia lor este totuși diferită. Unii îl slăvesc pe Dumnezeu, iar alții participă la evenimente mondene, chefuiesc și se exaltă doar pentru a se relaxa. Și plânge cerul, privindu-i cum se pierd în cercul lor închis, și râde sardonic cel rău, văzând cum își face efectul rodul uneltirilor lui.

“Flux”, 25 aprilie 2014