VOI ÎL OMAGIAȚI PE EMINESCU? BOAITE FĂȚARNICE!

Iată că din nou, ca în fiece an, de 15 iunie, ziua morții lui Eminescu, la bustul lui se înghesuie toată protipendada locală. Înțolită ca la teatru, pieptănată și unsă cu toate alifiile, fauna politică defilează solemn, “cu evlavie de vulpe”, în fața bustului poetului național. Ritualul e respectat cu strictețe de două ori pe ani, aceeași cohortă de politicaștri penibili se preumblă cu buchete de flori, procurate din banii de protocol de la Președinție, Parlament și Guvern, prin fața camerelor de luat vederi, simulând gravitatea și mai ales preocuparea pentru valorile naționale. Iar presa noastră liberă, dornică să mai vâneze câte o prostie din gura mai marilor zilei, alergă cu microfoanele după nemernicii de oficiali, pe care îi somează să recite ceva din Eminescu, hlizindu-se neghiob că iarăși i-a prins pe respectivii ipochimeni pe picior greșit. Iar când câte unul mai prostănac se lasă prins în joc și îngăimă anevoie trei cuvinte din opera poetului, cum să nu-ți vină în minte ce a zis chiar el despre unii ca ăștia:

“

Căci vorba voastră sună ca plâns la cununie,
Ca cobea ce îngână un cânt de veselie,
Ca râsul la mormânt.

Sau:

“

Au de patrie, virtute, nu vorbește liberalul,
De ai crede că viața-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ți stă un stâlp de cafenele,
Că își râde de-aste vorbe înghițindu-le pe ele.
Vezi colo pe urâciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mproșcată și la fălci umflat și buget,
Negru, cocoșat și lacom, un izvor de șiretlicuri,
La tovarășii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toți pe buze-având virtute, iar în ei moneda calpă,
Quintesență de mizerii de la creștet până-n talpă.

Ia priviți-i! Un Timofti pe post de șef de stat, mâncat de molii și gârbovit de lașitate, mereu speriat și strâns cu ușa, de parcă l-au prins învățătorul cu tema nefăcută. Iată personajul perfect pentru rolul de mameluc bun de ținut locul de nacialnic, atât cât să-și poată face mendrele coțcarii și escrocii care l-au aburcat în jilțul de căpetenie. Un Candu și un Filip, șterși și pricăjiți, au sosit și ei la braț, ca să se vadă mai bine cât de nesiguri sunt pe ei înșiși și cât de izbitoare le este postura de lacheu, de emanație timorată și jalnică a atotputernicului jupân Plahotniuc. Orice ochi mai atent va observa cu ușurință trăsătura comună a celor trei valeți ai craiului cu rânjet de bestie, ai pocitaniei care i-a și căzut cu tronc unei Victoria Nuland. Și asta pentru ca întreaga farsă să-și capete din plin imaginea sinistră și hâdă. Pentru că în spatele celor trei cabotini stă, așa cum bine se știe, insul, căruia i se potrivește atât de bine vorba lui Eminescu:

“

Și deasupra tuturora, oastea să și-o recunoască,
Își aruncă pocitura bulbucații ochi de broască…

Iar pentru a întregi galeria cu saltimbanci și panglicari, cu pantalonari și bonjuriști, cu stârpituri și smintiți, în fața bustului lui Eminescu nu putea să nu apară și perechea de ghiorlani la cravată și cu batistă la buzunarul sacoului în semn de șic al golanului înțolit. Moșul Ghimpu și nepotul Chirtoacă, tandemul, căruia i se potrivește atât de bine versul eminescian “oameni vrednici ca să șază în zidirea sfintei Golii”, spre deosebire de cei trei mameluci din fruntea țării, s-a înfățoșat cu un aer de fudulie și înțepenire patriotică. Altfel nici nu putea fi. Asta pentru că cine altul dacă nu ei, această familie de bărbați ai neamului, e mai cu moț, cine ar îndrăzni să mai spună că luptă cu balaurul comunist și imperiul roșul nu de ieri-alaltăieri, ci colea, de la 1988. Chit că au rămas fără obiectul muncii de un sfert de veac, de când au dispărut și comunismul, și imperiul.

Pentru unii ca ăștia penibilul, ridicolul, grotescul sunt felul lor de a fi, înverșunarea patriotică împăunându-i până la dimensiunile personajelor lui Caragiale.

Privindu-i cum se perindă prin fața bustului poetului, mi-am amintit de o replică din Alexandru Lăpușneanu de Constantin Negruzzi: “Boaite fățarnice!” Nimic mai mult, dar nici mai puțin.

Ce-aș mai putea adăuga la cele spuse? Doar încă niște rânduri din opera nemuritoare a lui Eminescu:

“

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul și pe patru, Totuși tu ghici-vei chipu-i…