Așa cum cunoașteți, eu îmi continui munca asupra antologiei “Pana ca Spadă”, care va aduna texte publicistice scrise între anii 1990 și 2000. Între timp am ajuns și la evenimentul de o importanță geopolitică greu de supraestimat, și anume Memorandumul Kozak. A fost un moment de grație pentru neamul nostru, la care nimeni nu s-a așteptat, nici rușii, nici occidentalii. Am reușit să dăm peste cap o tentativă a Moscovei de a distruge definitiv Republica Moldova print-un plan diabolic, pe care s-a încercat să i se impună Președintelui de atunci, Vladimir Voronin.
Acest compartiment are mai multe zeci de pagini și va fi inclus în antologia noastră. Grăbiți-vă să comandați această carte, alături de alte volume editate de către Universitatea Populară: https://carte.arcaluinoe.info/
În acele zile incendiare s-a mai consumat o scenă care merită să fie consemnată pentru istorie. Nu cunosc data exactă, poate fi 22, 23 sau 24 noiembrie. Dar e lesne de verificat după presa timpului de atunci, pe care personal nu o pot consulta acum.
Eram deja de câteva zile în stradă cu protestele de masă. Lumea pur și simplu blocase centrul Chișinăului. La un moment dat primesc un apel la telefonul meu portabil. O voce de domnișoară zice așa:
― Domnule Iurie Roșca, sunt de la Direcția relații externe a Parlamentului. Domnul Kozak vă convoacă pentru ora 15.00 (poate 16.00, nu mai contează — n.n.) la o întâlnire cu liderii grupurilor parlamentare.
― Ce face? — m-am răstit eu. — Mă convoacă? Alo, cine e ăsta să convoace reprezentanții legali a Parlamentului? Poate ne invită, dar nici asta nu poate să facă, de vreme ce e vorba de locul nostru de muncă. Poate solicită respectuos o întâlnire?
Săraca fată nu avea nici o vină. Așa-i venise ei să se exprime. Eu, însă, eram deja plin de nervi. Și așa, cu muștarul deja sărit și dornic să-i spun tot ce cred despre aventura asta, m-am dus la acea întâlnire.
Evident, fiind luați prin surprindere de valul diluvian de proteste, conspiratorii care urzeau acel memorandum la Președinție, au recurs la această întâlnire în speranța că ea va avea darul să calmeze spiritele. Ceea ce confirmă o dată în plus adevărul că rușii, cu privirea lor ciclopică asupra lumii, nu sunt în stare să înțeleagă resorturile profunde ale unor astfel fenomene precum revolta unor popoare mici împotriva colosului răsăritean, obsedat să ne fericească.
La capătul coridorului de la etajul 3 se află un birou nu prea mare, cu o masă rotundă pentru întâlniri protocolare. Venisem cu vre-un sfert de oră înainte tustrei liderii grupurilor parlamentare: Victor Stepaniuc, președintele grupului comunist, Dumitru Braghiș, ex-premier și șeful unui grup parlamentar care-i purta numele, și subsemnatul, reprezentând creștin-democrații, dar mai ales lumea de dincolo de geam care parcă era gata să se cațăre până la noi ca să dea ochii direct cu Kozak. Anunțasem protestatarii unde merg, așa, ca să ne fie mai cu spor dialogul cu trimisul lui Putin.
La ora stabilită cei de la protocol deschid ușa, prin care intră Dmitri Kozak, ambasadorul rus Iuri Zubakov și vreo câțiva funcționari de la ambasada lor. Nu avea cine modera întâlnirea. Astfel încât, după ce am luat loc, se crease o situație oarecum ambarasantă. După o pauză penibilă de câteva secunde, Kozak, vizibil emoționat, și-a scos pachetul de țigări, și-a aprins țigara și a privit în jur, în așteptarea unei scrumiere. Am folosit momentul pentru trece la atac din prima clipă:
― Stimabile, — am zis eu cât se poate de protocolar. — Nu vă supărați, vă rog frumos să vă stingeți imediat țigara. Într-o societate de oameni bine crescuți lumea își cere permisiunea dacă se poate să fumeze.
Bietul Kozak nu știa cum să reacționeze în fața unui început de dialog atât de neașteptat. După câteva bâiguieli și un fel de scuze, și-a stins țigara de scrumiera care apăruse pe masă cu câteva clipe în urmă. Am decis să folosesc avantajul deja obținut și mi-am continuat ofensiva fără a mai aștepta introducerile de rutină:
― Cer scuze, vă rog să vă prezentați. Cum vă numiți, stimabile? — am zis eu făcând pe prostul.
În clipa aceea am observat cum ambasadorul rus, care știa de ce sunt în stare, a alunecat ușor din fotoliul său, astfel încât să nu-i vadă Kozak expresia feței. Având rangul de vice-amiral, era un tip rafinat, purta barbă de marinar englez, fără mustăți. Omul era pe punctul să pufnească în râs, dar a reușit să-și controleze reacția.
― Eu sunt Dmitri Kozak, — mi-a răspuns ca la examen musafirul nepoftit.
Am remarcat că vorbea cu greu și tot căuta paharul cu apă. Ochii săi erau injectați de consumul excesiv de coniac moldovenesc. Se vede că generozitatea lui Voronin l-a copleșit de-a binelea, dar nici el nu părea a fi omul care duce paharul la ureche.
― Aha, bun. — am continuat eu. — Și cu ce ocazie ați ajuns prin părțile noastre?
― Eu sunt consilierul președintelui Dumneavoastră, domnul Vladimir Voronin.
― Serios, — unde fac eu pe miratul. — Așa ceva nu se poate. Aveți cetățenia Republici Moldova?
― Nu, dar… — a încercat să potrivească un răspuns musafirul nostru.
― Poate ați vrut să ne spuneți că Dumneavoastră ați sosit la noi pentru a-l consilia pe șeful statului nostru? Așa da, așa mai cred.
Schimbul de amabilități a decurs în cel mai elegant mod, fără tonuri ridicate sau atacuri dure. După care l-am lăsat pe Kozak să-și spună păsul. Omul era vizibil încurcat, a tot mototolit cuvintele, asigurându-ne de intențiile bune ale Moscovei și de dorința arzătoare de a ne ajuta să rezolvăm diferendul transnistrean. Am răbdat stoic expunerea lui, abia așteptând să-mi continui lecția de biciuire exemplară a unui intrus, venit să ne distrugă țara.
― Nu vă mai obosiți degeaba, domnul Kozak. Am citit cu atenție proiectul propus de către Dumneavoastră. Și în legătură cu conținutul acestui document aș vrea să vă întreb, ce profesie aveți dumneavoastră?
― Sunt jurist, &emdath; a spus oarecum șovăitor Kozak.
― Jurist? — am făcut eu pe miratul. — Incredibil, dar citind documentul respectiv, n-ai zice că a fost scris de către cineva care ar avea pregătire juridică. Dimpotrivă chiar. Asta pentru că acolo sunt prea multe incoerențe și formulări care contravin în mod flagrant atât normelor de drept internațional, cât și Constituției Republicii Moldova.
Colegul Victor Stepaniuc mă tot ghiontea pe sub masă, șoptindu-mi la ureche să închei mai repede, că și el vrea să vorbească. Am rotunjit și eu repejor intervenția mea cam așa:
― Într-un cuvânt, noi, creștin-democrații, nu susținem proiectul Dumneavoastră. Și nu doar noi. Ați văzut lumea din stradă? Vor fi și mai mulți care sunt alături de noi. Regret sincer faptul că ați făcut un deserviciu rău de tot președintelui Dumneavoastră, domnul Vladimir Putin. Dar și faptul că ați pus într-o situație neplăcută și pe președintele nostru, domnul Vladimir Putin..
Știind poziția de obicei filorusă a comuniștilor, mă așteptam că Victor Stepaniuc va ține isonul trimisului Moscovei. Dar mare mi-a fost mirarea să văd cum Victor, deschizându-și caietul din față, a prezentat peste treizeci de neconcordanțe între Memorandumul Kozak și Constituția Republicii Moldova. Se simțea că pe lângă pregătirea de istoric, Victor mai făcuse între timp și facultatea de drept.
După o astfel de intervenție bietul Kozak se descumpănise și mai rău. Se vedea că nici el nu se aștepta la o asemenea întorsătură tocmai din partea celor pe care mizase.
A luat cuvântul și Dumitru Braghiș, dar fără mare chef. Omul nu prea avea experiența aflării în astfel de situații dure, el fiind o fire mai conciliantă. Însă în calitatea lui de lider al unui grup de opoziție, partidul său se solidarizase cu noi, dezaprobând acel plan. Prin urmare, s-a pronunțat și el critic față de această inițiativă.
Astfel, spre stupoarea delegației ruse, cele trei grupuri parlamentare reprezentând 100% din forul legiuitor, sa-u arătat ostilă ofensivei diplomatice a Rusiei. Eșecul era total și lamentabil.
În cam o oră și ceva întâlnirea se apropia de încheiere. Ca la urmă i-am mai servit lui Kozak încă o replică amicală:
― Eu v-aș sugera, domnule Kozak, altă dată se veniți cu propuneri mai rezonabile, pe care să avem și noi posibilitatea să le discutăm public și să găsim soluția optimă pentru diferendul transnistrean. Iar acum puteți să reveniți fără întârziere la Moscova pentru a-i raporta șefului Dumneavoastră că misiunea n-a fost îndeplinită.
