Iată că datorită unor oameni cu inimă mare am reușit să recuperez și acest interviu, la care țin foarte mult. Și asta pentru că am nutrit un sentiment de admirație pentru faimosul disident Vladimir Bukovski încă din adolescență, când am aflat despre el de la Europa Liberă. Țin minte bine când, după mulți ai de pușcărie și de psihiatrie forțată în 1976 Bukovski scapă de teroarea comunistă, fiind schimba cu liderul comunist Luis Corvalan. Am citit nu nesaț orice articol scris de el, iar prin anii nouăzeci români din Exil, stabiliți la Paris, mi-au dăruit o carte a lui, “Jugement à Moscou — Un dissident dans les archives du Kremlin”. Și iată că în 2002 am ajuns să îl cunosc personal.
Aveți mai jos un fragment din interviul pe care l-am realizat în 2004 la el acasă.
Versiunea integrală va fi reluată în cartea mea în curs de apariție “Pana ca Spadă”. O puteți comanda, alături de celelalte cărți editate de Universitatea Populară, aici: https://carte.arcaluinoe.info/
Comuniștii se vor prăbuși. Este vorba de un proces istoric inevitabil[1]
Iurie Roșca în dialog cu Vladimir Bukovski
Iu. R.: Dle Bukovski, sunt foarte bucuros că am reușit să ne reîntâlnim. Știți că pentru noi contează foarte mult părerea Dumneavoastră despre ceea ce se întâmplă în regiunea noastră, în Rusia, în România, în Republica Moldova, pentru care este atât de important factorul extern. Așa cum cunoașteți, una dintre cele mai aprinse discuții publice din țara noastră este axată pe subiectul așa-numitei federalizări. Vă amintiți probabil de toamna anului trecut, când a fost lansat planul Kozak de soluționare a diferendului transnistrean.
V.B.: Bineînțeles că planul respectiv a fost unul rusesc și, respectiv, reflecta interesele rusești și linia politică a administrației Putin. Putin, așa cum se știe, este omul care vrea să restaureze Uniunea Sovietică, dacă nu în întregime, atunci măcar atât cât va fi posibil. De aici și toate planurile lui de formare a unui spațiu economic unic în cadrul CSI, intențiile de înglobare a Bielorusiei. Pornind de la această optică, Moldova este văzută ca un spațiu care trebuie menținut sub influența Moscovei. Aceleași fenomene au afectat și Caucazul de Nord, Georgia, căreia i se creează probleme cu Adjaria și Osetia de Sud. Cu toată participarea pozitivă a americanilor, care caută că contribuie la depășirea acestor conflicte, deocamdată Moscova nu cedează. În regiunea Dvs., interesele Statelor Unite sunt mai mici, ei vă observă mai puțin. Și de aceea uneori se creează impresia că SUA ar accepta orice plan care arată acceptabil sau asigură stabilitatea. Acest concept de stabilitate se prezintă uneori ca un fetiș al corpului diplomatic american. De fapt, toate acestea pot să aibă urmări extrem de neplăcute. Noi înțelegem bine dinamica acestor evenimente, că foarte mulți nu vor accepta o astfel de situație, că relațiile între Moldova și Transnistria sunt atât de încordate, încât este greu să-ți imaginezi cele două părți în cadrul unui singur stat. Că acolo poate să se extindă un conflict care să devină o nouă Cecenie este o perspectivă destul de probabilă. Iată de ce pe mine personal mă neliniștește un astfel de plan. Faptul că unii occidentali au acceptat atât de ușor planul de pretinsă federalizare pe mine nu mă surprinde deloc. Așa cum această regiune îi interesează prea puțin, ei caută formule de stabilitate.
Iu. R.: Știți că anul trecut am fost de trei ori în SUA anume pentru a oferi explicații la Washington de ce planul de federalizare este periculos pentru țara noastră. Am avut deplasări la Bruxelles, Strasbourg și alte capitale europene pentru a încerca să depășim această stare de anonimat. Deoarece, pe de o parte, toate țările occidentale, SUA și UE, au avut o poziție solidară atât la Summit-ul OSCE din decembrie trecut de la Maastricht, cât și la recentul Summit NATO de la Istanbul, declarând că nu tolerează prezența militară rusă în Republica Moldova și în Georgia. Pe de altă parte, și OSCE, și UE, și CE susțin că, unu, federalizarea ar fi benefică pentru Republica Moldova (singura cale dreaptă), și doi, ei ne îndeamnă spre un dialog pe picior de egalitate cu exponenții regimului de ocupație, cu cetățenii Federației Ruse Smirnov și alții, care controlează regiunea cu ajutorul forței armate străine. Acest paralelism între Chișinăul oficial și separatiștii de la Tiraspol, tentativele de a ne determina să elaborăm în comun o Constituție sunt deopotrivă neserioase și periculoase. Pentru interesele naționale ale țării noastre și pentru însăți stabilitatea în regiune. Păstrând proporțiile, este ca și cum i-ai cere lui George Bush să se așeze la masa de negocieri cu Bin Laden pentru a elabora o platformă comună, acceptabilă pentru ambele părți. Personal nu pot înțelege o astfel de atitudine. Dvs. cum ați comenta această situație?
V.B.: Da, este vorba de un anume aer de superioritate, de paternalism, manifestat uneori de occidentali, care nu întotdeauna pătrund în esența problemelor locale dintr-o regiune sau alta. Uitați-vă ce s-a întâmplat în Iugoslavia din cauza înțelegerii greșite a condițiilor locale. La o privire superficială, unii dintre ei consideră că toată lumea poate trăi de-a valma fără a se ține cont de specificul fiecărei comunități. În structurile europene mulți socialiști sau social-democrați cred, în naivitatea lor eternă, că îl poți face pe leu să stea laolaltă cu mielul, cum se spune în Biblie. Ei încearcă să realizeze același lucru în Palestina, cerându-le palestinienilor și evreilor să trăiască împreună și nu înțeleg de ce și unii, și alții doresc să se separe. Aici, în Occident, cei de stânga încearcă să anuleze statele naționale care dăinuie de peste o mie de ani și asta deja este o nebunie. Ei, pur și simplu, nu înțeleg că vor împinge Europa într-o criză profundă, de ordin politic și economic. Din această perspectivă, unii dintre ei nici nu deslușesc prea bine ce e cu îndepărtata și mica Moldova.
[1] Am făcut cunoștință cu legendarul disident sovietic Vladimir Bukovski la conferință internațională de la Paris, organizată de către celebrul istoric al comunismului Stéphane Courtois în decembrie 2002. Fusesem invitat la acel eveniment datorită poetei Ana Blandiana, cu care ne cunoșteam încă de prin 1990. Dânsa era la acea vreme lider al Alianței Civice, desfășura o vastă activitate în cadrul celor două proiecte mari Memorialul Sighet și Academia Civică. Am fost profund impresionat de simplitatea și modestia lui Bukovski, dar și de maniera foarte accesibilă în care-și prezenta ideile de o profunzime analitică remarcabilă. În pauze an tot stat de vorbă la o țigară, iar spre seară, când s-a încheiat conferința, Bukovski mi-a propus să mergem în trei, împreună cu istoricul și activistul civic rus Nikita Petrov, undeva la o crâșmă să mai stăm la taclale pe îndelete. Îmi venea să urlu de ciudă. Nu puteam rămâne, deoarece stăteam la un prieten român în alt capăt al Parisului și trebuia să reușesc să ajung la timp cu metroul la destinație. Nu aveam bani de taxi, nici de restaurant. Deși Bukovski mă asigurase că face el cheful. Ne-am revăzut peste doi ani la el acasă, în celebrul oraș universitar Cambridge, situat la 80 km de la Londra. Atunci am înregistrat acest dialog.
