Introducere la prefețele pentru cărțile lui Aleksandr Dughin

Colaborarea mea cu profesorul rus Aleksandr Dughin, una dintre figurile proeminente ale gândirii filosofice și politice ale Rusiei de azi, mi-a adus un tsunami de anatemizări și denigrări din partea armatei de naționaliști cu pieptul de aramă de la Chișinău și București. Asta pentru că în accepția acestora orice contact cu dușmanul istoric al neamului românesc, Rusia, reprezintă un act de trădare și o dovadă scandaloasă de servire a unor interese antiromânești. Însăși ideea unui dialog cultural și academic, în care se operează cu noțiuni teoretice ceva mai complexe, este străină atmosferei de vacarm generalizat, ce domnește în spațiul public. Am trecut peste ele cu ușurință, deoarece pe parcursul deceniilor detractorii mei n-au fost deloc originali, în schimb au manifestat o perseverență demnă de o cauză mai bună.

Înainte de a face cunoștință personal cu Dughin reușisem să citesc o serie întreagă de cărți ale acestui distins gânditor. Iar dânsul s-a arătat interesat de persoana mea după ce a citit volumul bilingv al subsemnatului “Moldova, partea carea a devenit întreg. Despre Ideea Națională ca forță unificatoare”, apărută în 2013. În acei ani eram în căutarea unor concepte de filosofie politică ce ar reprezenta o reală alternativă față de paradigma liberală, care și-a arătat esența hidoasă abia după ce am gustat din plin occidentalizarea.

Din momentul în care modelul vestic, pe care îl crezusem bun de aplicat în calitate de înlocuitor optim pentru defunctul comunism, s-a dovedit a fi cu totul altceva decât ne închipuisem, orice contestare coerentă a hegemonismului american era studiată cu minuțiozitate. Iar abordarea lui Dughin se prezenta perfect valabilă mai ales dintr-o perspectivă tradițională și ortodoxă, care în același timp se întemeia și pe strălucita tradiție europeană de contestare a modernității liberale.

În plus, era momentul când Rusia lui Putin era privită de către o mulțime de gânditori politici occidentali drept o alternativă viguroasă față de “Occidentul colectiv”. Printre aceștia aș pomeni aici doar câțiva din această pleiadă. Românul nostru care s-a afirmat în Franța, Jean Parvulesco, italianul Claudio Mutti, un excelent cunoscător al culturii românești și autor al unei serii de cărți despre elita noastră interbelică, belgianul Robert Steuckers, francezii Ivan Blot și Alain Soral etc. Printre aceste figuri remarcabile este și celebrul paleo-conservatorul american Patrick J. Buchanan, care se întreba dacă nu cumva, în raport cu un Vest hedonistic, pervers și hidos, Putin ar fi un fel de nou cruciat care s-a ridicat în apărarea valorilor tradiționale.

Astfel, cartea “A Patra Teorie Politică” a lui Al. Dughin a fost tradusă în mai multe limbi, fiind îmbrățișată de mediile conservatoare ca o elaborare teoretică remarcabilă. La fel s-a prezentat și cealaltă lucrare a acestui autor, “Teoria Lumii Multipolare”. Și aceasta a ajuns să fie tradusă peste tot în lume, fiind privită ca o soluție funcțională în fața dictatului politic, militar, economic și mai ales civilizațional al SUA. În calitatea lui de excelent cunoscător al autorilor care au elaborat teoria unui conflict civilizațional iremediabil dintre Puterea Mării (Talasocrația) și Puterea Uscatului (Telurocrația), primul dintre aceştia fiind americanul Alfred Thayer Mahan “The Influence of Sea Power upon History” (1890), Dughin respinge atlantismul ca expresie a civilizației negustorești, versatile, colonizatoare, orizontale în favoarea continentalismului ca expresie a permanenței valorilor spirituale, culturale și politice din lumea tradiției, supusă unui asalt neîntrerupt de către forțele malefice ale istoriei.

Pe parcursul secolului XX o întreagă școală de gândire din Europa a contribuit în mod magistral la fundamentarea unui viguros curent de gândire tradiționalist, la care mă refer în textele de mai jos. Simplificând, am putea spune și așa. Elitele conservatoare și naționaliste europene au supus unei critici vehemente modelul anglo-saxon, care a reușit să exercite o influență devastatoare asupra Europei continentale. Anume de aici își trage rădăcinile conceptuale a Patra Teorie Politică și Teoria Lumii Multipolare, elaborate de către profesorul de la Moscova. Firește, tradiția conservatoare rusă, axată pe matricea bizantină a Sfintei Rusii, face parte organică din viziunea lui Dughin.

Însă, din nefericire, evoluțiile din ultimii ani, de un dinamism și o amploare uriașe. au arătat că definițiile aplicate în filosofia politică și în realitățile internaționale până recent nu mai au un fundament la fel de solid ca în trecut. Saltul gigantic al tehno-științei a anulat distanțele, a suprimat granițele naționale și a anihilat relevanța factorilor ce erau atât de importanți preț de secole și chiar milenii.

Civilizația Mării (care poate fi numită pe bună dreptate și civilizația banilor) a inundat în întregime Civilizația Uscatului. Și nu doar prin supremația de ordin tehnologic și economic, ci mai ales prin impunerea unei percepții perfect omogenizate asupra lumii. În era digitalizării și a efectului devastator al internetului un tsunami continuu îneacă orice urmă de tradiție religioasă, culturală și orice element identitar specific unui anume loc. “Cazanul de topire” al globalizării și-a făcut efectul din plin.

Dacă de-a lungul istoriei singurii actori internaționali erau statele, ultimele decenii au anulat această realitate în favoarea unor entități private, care exercită o guvernanță mondială nestingherită de nici un lider sau graniță. Corporațiile transnaționale au devenit stăpânii absoluți ai lumii, și nimeni nu poate sta în calea lor. Mai ales că acestea folosesc în calitate de dispozitiv militar hiper-puterea SUA pe post de jandarm mondial.

Însă evenimentul care a șubrezit din temelii elaborările profesorului Al. Dughin este cel din 2020, falsa pandemie Covid-19. Anume cu această ocazie tragică s-a văzut clar că toate statele lumii sunt conduse din acelaşi centru de putere. Măsurile draconice impuse prin intermediul OMS au fost de natură să spulbere iluziile unei lumi multipolare, în care țările asociate în cadrul BRICS ar opune rezistență în fața “Occidentului colectiv”.

Anume începând cu acel an întreaga agendă a globaliștilor sataniști a fost expusă pe larg și transformată în documente cadrul ale ONU, UE, BRICS etc., obligatorii pentru toate statele. Și nici o țară nu scapă acestei caracatițe. Asta dincolo de conflictele, deseori sângeroase, existente pe orizontală, care nu periclitează, ci dimpotrivă, servesc impunerea agendei comune.

Distrugerea metodică și vertiginoasă a instituțiilor democratice și a principiilor statului de drept, care păreau imuabile pentru un Occident devenit global, impunerea unei tiranii tehnocratice și transumaniste, axate pe politici de depopulare masivă și de exercitare a unui control total asupra societăților (de la măsuri polițienești de o violență nemaivăzută și până la managementul percepțiilor), iată procesele ce se petrec la ora actuală sub ochii noștri.

Am făcut remarcile de mai sus pentru a arăta că acum un deceniu doar cei inițiați puteau prevedea evoluțiile ulterioare. În acest sens efortul meu de a aduce în spațiul românesc lucrările lui Dughin cred că au fost binevenite. Ele rămân extrem de utile pentru cei care doresc să înțeleagă mai bine dinamica evenimentelor din ultimii ani. Am putea spune mai simplu. Și în cazul acesta s-a confirmat zicala “practica bate gramatica”. Adică elaborările perfect ajustate teoretic s-au făcut praf, lovindu-se de realitatea care a luat o turnură cu totul neașteptată pentru întreaga lume.

Alături de prefețele la cărțile profesorului Aleksandr Dughin public aici un articol, în care arăt cauzele ce au determinat încetarea cooperării mele cu el. Textul respectiv a apărut inițial în limba engleză, fiind tradus în franceză și germană și publicat pe blogul meu https://www.arcaluinoe.info/. El se intitulează “Un strop de scepticism într-un ocean de optimism” (https://arcaluinoe.info/ro/blog/2025-01-22-n1hfgger/).