Am inclus în cartea “Cronici de biblioman” un text care a servit drept prefață la volumașul “Cartea bunului creștin și a bunului patriot”, acel text fiind intitulat “Catehism creștin-democrat pentru folosul tuturora”. Nu era decât o culegere de rugăciuni, pe care le-am adunat laolaltă pentru a oferi oamenilor posibilitatea să le învețe, astfel ajutându-i să-și recapete condiția de practicant activ al credinței noastre. Am distribuit cu zecile de mii această cărțulie, prin sate și prin instituții de învățământ, la mitinguri și la alte reuniuni.

Însă întâmplarea făcea ca textul prefeței respective să fie scris la 11 ianuarie 2009, în ajunul eșecului electoral al partidului pe care îl conduceam. Astfel încât scara valorică în patru trepte, DUMNEZEU, NEAMUL, FALIMIA, PERSOANA, a rămas pentru larga majoritate a celor cărora mă adresam o abstracțiune inaccesibilă intelectual și nepotrivită pentru asumarea ei ca pe un destin.

Iată de ce am mai scris câteva rânduri, pe care le reiau mai jos, pentru a mărturisi propria naivitate, dar și pentru a împărtăși celor care au minte de înțeles felul cum văd prăbușirea spirituală a colectivității noastre din perspectiva zilei de azi.

“

În primăvara aceluiași an 2009, după o prezență parlamentară continuă în toate legislaturile care s-au succedat din 1990 până în acel an, am pierdut alegerile parlamentare. Războiul mediatic, denigrarea metodică și hăituirea membrilor noștri timp de mulți ani în șir și-au atins scopul. Lovitura a fost atât de puternică, încât foarte mulți s-au împrăștiat care și încotro, lepădânu-se de jurământul pe care l-au rostit cu mâna pe inimă la Congresul nostru. Iar într-un context mai general, civilizația banilor, societatea de consum, capitalismul seducției a învins spiritul de luptător în sufletele multora dintre cei care cândva pornise împreună cu mine la drum. “Omul de sub vremi” s-a lăsate strivit de acestea, circumstanțele vieții fiind mai tari decât crezul lor politic. Aspirațiile superioare spre care îi îndemnam, lipsurile și prigoana pe care îi chemam să le îndure, angajamentul pentru tot restul vieții pe care l-am propus, servirea neamului în orice condiții până la jertfire de sine, toate acestea s-au dovedit a fi prea greu de onorat. Iar cu oameni ca toată lumea nu poți face istorie. Politicianismul a învins, întinând tot ce e sfânt și acoperind societatea cu spectacolul imund al scamatorilor de carton, în stare să simuleze credibil aparențe goale de orice sens. Poate altfel nici nu putea fi. Într-o lume secularizată, prăbușită în hăul mamonocrației cu masca democrației de masă, în care verbul “a avea” a învins verbul “a fi” nu mai rămâne loc pentru manifestarea la scară largă a virtuților creștine și a spiritului cavalerilor de altă dată.