În așteptarea ultimei corecturi la partea a două a manuscrisului „Despre înfruntarea răului prin forță” de Ivan Ilyin am mai scris câteva rânduri pentru prefața la această care, pe care le voi adăuga la textul publicat acum câteva zile.
Voi cita aici un fragment dintr-o predică a Sfântului Ioan Gură de Aur, care poate fi integrată în viziunea expusă de către gânditorul rus. Mai ales că el însuși își întemeiază întreaga argumentație pe viziunea biblică și patristică asupra lumii, pe comandamentele divine care trebuie să ghideze faptele oamenilor inclusiv în condiții limită.
“O faptă săvârșită după voia lui Dumnezeu, chiar dacă pare rea, este cea mai bună faptă dintre toate; și dimpotrivă, o faptă săvârșită împotriva voii lui Dumnezeu și împotriva hotărârii Lui, chiar dacă pare a fi foarte bună, este cea mai rea și cea mai nelegiuită dintre toate faptele. De ucide cineva după voia lui Dumnezeu, uciderea aceea este mai bună decât iubirea de oameni; de cruță pe cineva și se milostivește împotriva hotărârii lui Dumnezeu, cruțarea aceea este mai nelegiuită decât uciderea. Căci nu faptele în sine fac ca ele să fie bune sau rele, ci hotărârea lui Dumnezeu.
― Sfântul Ioan Gură de Aur, „Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei”, pag.155-156, Carte tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR, 2007
Așadar, unul dintre marii părinți ai Bisericii a formulat pentru vecie datoria morală a unui bun creștin de a recurge la violență atunci când aceasta se impune ca urmare a învățăturii hristice. În felul acesta Sfântul Ioan Hristostom, o autoritate indiscutabilă pentru orice credincios, confirmă de peste veacuri pledoaria gânditorului rus.
Cuvintele sfântului sunt greu de acceptat, scandalizează și chiar revoltă mintea omului de azi, chiar dacă acesta este îmbisericit. El are o altă interpretare a virtuților creștine, cea inculcată de către niște ierarhii bisericești aflate în slujba statului sub regimul comunist și impregnate până-n măduva oaselor de spiritul serghianist.
Înțelegem că un oștean, de pildă, care este supusul împăratului, acesta fiind unsul Domnului, are datoria să meargă la război și să ucidă dușmanii. Precum și să suprime orice răzmeriță internă care tulbură ordinea unei societăți, se dedă unor fărădelegi sau țintește acapararea puterii. Aceeași menire o are și călăul, care îi lipsește de viață pe răufăcători spre binele societății. La fel stau lucrurile în cazul celui care emite hotărârea de condamnare la moarte. El nu se abate de la legea creștinească, dacă este călăuzit de credință și de răspundere pentru cetatea pe care o diriguiește.
Firește, în acest context vorbim doar de acel tip de gândire care este în totalitate fidel credinței, adică este vorba de omul religios, care-și cunoaște răspunderea față de Dumnezeu. Acesta este ghidat mereu de glasul conștiinței sau de vocea lui Dumnezeu din suflet, Duhul Sfânt fiind cel care îi servește drept busolă morală.
Omul de azi, sterilizat de orice sentiment religios și îndoctrinat cu miturile democrației liberale, nu mai e în stare nici să înțeleagă un astfel de mesaj, nici cu atât mai puțin să urmeze un astfel de model de viață. Zestrea milenară a Bisericii, învățătura de viață tradițională au rămas în trecut. Mântuitorul Hristos, marii scriitori bisericești, sfinții și eroii nu-și mai au loc în lumea de azi. Iar tipul de religie practicat ca formă de viață privată, fără nicio tangență cu marile frământări ale societății, a extirpat orice răspundere a insului îmbisericit, care evită o cât de mică implicare în războaiele spirituale ce devastează lumea. El se simte perfect confortabil în postura unui ins tupilat în propria găoace.
Aș dori să invoc aici numele unui important autor francez de azi, Hervé Juvin, scriitor, economist, politician și deputat în Parlamentul European, gândirea căruia se pliază perfect pe cea a lui Ivan Ilyin. Universitatea Populară i-a tradus și publicat două dintre cele peste cincisprezece cărți ale domniei sale, „Guvernarea dorinței” (2016) și „Zidul de Vest nu a căzut” (2017), pe car subsemnatul a avut onoarea să le prefațeze (Vezi link-ul: https://arcaluinoe.info/ro/carti/universitatea-populara/). Această figură remarcabilă a vieții publice din Franța deseori repetă în conferințele sale publice o idee care ține de fidelitatea față de patrie și chiar de șansa supraviețuirii propriului popor.
Iat-o: „Națiunea franceză are șansa de supraviețuire doar în măsura în care bărbații acestui neam vor învăța din nou să ucidă și să fie uciși de dragul propriei țări”. Este vorba despre îndemnul la remasculinizarea societății de azi, la recăpătarea virtuților de bărbat, la orientarea spre modele eroice, ghidate de spiritul de sacrificiu pentru o cauză majoră.
Adică de această dată este vorba despre o perspectivă mai curând politică, patriotică, dar totuși perfect consonantă cu linia de gândire a autorului cărții de față. Dar afirmația lui Hervé Juvin poate fi îmbrățișată doar de o minoritate infimă atât în țara lui, cât și prin părțile noastre. Spiritul vremurilor întunecate de azi nu mai vibrează la astfel de mesaje, ele părând excesive și total străine de nevoile omului comun.
Doritorii să comande această carte, precum și alte volume editate de Universitatea Populară, o pot face aici: https://carte.arcaluinoe.info/
