Reproducem mai jos articolul la care face trimitere Paul Craig Roberts în textul său „Putin pe drumul spre Armaghedon”, semnat de către John Helmer. Acesta ne va ajută să pătrundem mai bine în esența crizei politice la vârfurile statului rus cauzate de imobilismul și incapacitatea decizională a șeful statului. De vină pot fi atât lipsa de curaj al lui Putin, obsesia de a menține cu orice preț puterea, dar și iluzia că în acest război ar fi posibil un compromis ce ar permite încheierea unei păci durabile. Orice război se încheie cu victoria totală a unei părți și în mod obligatoriu cu înfrângerea totală a celeilalte părți. Cale de mijloc istoria nu cunoaște. Dar sibariții, epicurienii și gerontocrații din fruntea statului rus nu au cum să înțeleagă astfel de adevăruri simple. E prea târziu.
― Iurie Roșca
Este un rege curajos cel care luptă mai departe după ce și-a pierdut brațele și picioarele.
Este un rege nechibzuit cel care le cere armatei și poporului său să creadă în certitudinea unei victorii rapide și apoi le cere să plătească toate costurile uzurii.
Sau este invers — inima de leu care promite o luptă fulgerătoare și, în schimb, primește un război prelungit și permanent; nechibzuitul care continuă să lupte după ce adversarul său i-a tăiat membrele?
Ministrul de Finanțe al președintelui Vladimir Putin, Anton Siluanov, guvernatorul Băncii Centrale, Elvira Nabiullina, și negociatorul său special cu administrația Trump, Kirill Dmitriev, îi spun că acum operațiunea militară specială de pe câmpul de luptă din Ucraina este prea târzie, prea lungă, prea scumpă. Ei spun că trebuie fie să scurteze războiul printr-un armistițiu în condițiile inamicului; altminteri poporul rus trebuie să plătească pentru uzură prin mobilizarea tinerilor, prin impozitarea celor mai săraci și prin reducerea deficitului bugetar prin distrugerea cererii, a veniturilor reale și a investițiilor în creșterea economică.
Ca răspuns, Statul Major General și amiralul Igor Kostiukov, șeful serviciilor de informații militare, îi spun lui Putin că, dacă acesta le dă ordinul, ei vor declanșa o ofensivă atât de intensă, încât vor înlătura conducerea de la Kiev, vor perturba toate utilitățile de energie electrică, apă, telecomunicații și transport, astfel încât statul ucrainean să nu mai poată funcționa; ei vor izgoni redutele și forțele ucrainene din Donbas și vor impune un armistițiu în condițiile ruseșilor în doar trei luni.
Răspunsul lui Putin este să fie de acord cu ambele variante într-o combinație de jumătăți de măsură — jumătate de la prima facțiune, jumătate de la a doua. Acest lucru nu este nici curajos, nici nechibzuit. Nu va fi de spus niciun cuvânt pentru asta până în seara zilei de 20 septembrie, când vor fi numărate și publicate voturile pentru alegerile pentru Duma de Stat.
Între timp, în noul podcast cu Jamarl Thomas discutăm cele patru greșeli strategice care decurg din aceste jumătăți de măsură, așa cum le recunosc acum sursele rusești — și rezultatul strategic pe care îl fac inevitabil:
Greșeala strategică nr. 1 — nici prin uzură, nici prin decapitare Rusia nu își poate atinge obiectivele de război — demilitarizarea teritoriului până la granițele poloneze și românești; și denazificarea regimului de la Kiev și Lviv până la Rzeszów. Acest lucru se datorează faptului că SUA și NATO intenționează să mențină războiul permanent împotriva Rusiei. Înlocuind limitele privind forțele terestre, artileria, blindajul, rachetele și proiectilele din proiectul de tratat de la Istanbul din aprilie 2022, combinația dintre dezvoltarea ucraineană, americană și europeană a numărului de drone, capacitățile de supratensiune, raza de acțiune și puterea de foc nici măcar nu a fost luată în considerare atunci pentru o posibilă limitare. Ele nu pot fi luate în considerare acum, deoarece se extind în toate statele NATO.
Greșeala strategică nr. 2 — câștigarea inimilor și minților alegătorilor ucraineni poate fi realizabilă prin operațiuni militare rusești, dar acestea nu contează. Regimul de la Kiev îi va sacrifica pe front sau peste graniță, reprimând pe oricine și orice opoziție rămâne. Uciderea lor sau exilarea lor nu a făcut și nu va face nicio diferență pentru sustenabilitatea regimului. Reducerile finanțării directe a SUA pentru război de către administrația Trump au fost și vor fi compensate de finanțarea NATO, coproducția de arme și integrarea luptătorilor ucraineni în comenzile, bazele și planurile NATO. Inimile și mințile americanilor și europenilor pot fi, de asemenea, cucerite, dar acum acestea sunt la fel de neputincioase în a schimba politicile de război ale regimurilor, și asta din Grecia până-n Finlanda și din Irlanda până-n Estonia.
Greșeala strategică nr. 3 — denazificarea este un mit pentru americani, europeni și japonezi. Chiar dacă Vladimir Zelenski ar fi înlocuit de Andrei Biletsky, comandantul Azov, sau de Kirill Budanov, actualul șef al biroului prezidențial și fostul șef al GUR, celor din SUA și NATO nu le pasă dacă sunt aceștia sunt fasciști, la fel cum nu le-a păsat acum nouăzeci de ani că Adolf Hitler era fascist. Ținta a fost atunci, este acum și va rămâne pentru încă o sută de ani de război — Rusia.
Acesta, apropo, este motivul pentru care Polonia și Israelul vor tolera glorificarea actuală a călăilor banderiștii ai sutelor de mii de polonezi și a milioanelor de evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Greșeala strategică nr. 4 — La ora actuală Putin este cel care distruge economia rusă în beneficiul sectorului financiar și al sectorului de export de resurse — adică al băncilor comerciale și de stat, al Băncii Centrale și al oligarhilor. Rezultatul este un deficit bugetar care poate fi finanțat doar prin împrumuturi de stat, impozitarea profiturilor neașteptate sau prin reduceri ale asistenței sociale, industriei și sprijinului regional; și protejat prin represiunea criticilor și a mijloacelor lor de comunicare prin internet. În timp ce alternativa este mobilizarea și militarizarea economiei, Putin crede că poate păstra echilibrul politic.
Rezultat strategic — acesta este un război permanent cu profitabilitate ridicată pentru economia controlată de oligarhi, fără redresare industrială, plus corupție și intensificarea represiunilor; o pauză pentru reînarmarea Rusiei rămasă fără mijloacele financiare necesare pentru a face față escaladării capacităților SUA și NATO. În fața acestui viitor, președintele Xi Jinping, prietenul strategic al lui Putin, nu este nemulțumit; Iranul, Coreea de Nord și Cuba, aliații strategici ai Rusiei, trebuie să lupte în continuare — aproape singuri.
„Cred că acest lucru este în mare parte corect”, comentează o sursă militară aflată în poziția de a afla informații, „cu excepția faptului că nu s-a încercat încă să facă Ucraina inaptă pentru orice altceva în afară unei existențe elementare; nici nu s-a încercat să se urmărească oameni ca Biletsky. Ei [banderiștii] nu sunt chiar atât de puternici, nici în vârf, nici la bază.”
O altă sursă din Moscova, de asemenea aflată în măsură să se informeze, spune: „S-a pus întrebarea: Ei și ce dacă avem arme precum Sarmat, Zircon, Oreșnik? Și ce dacă? Dar nu există un răspuns. Doar că ar trebui să vorbim cu americanii și numai cu americanii, pentru că ei sunt egalii noștri. Dar americanii au anulat totul și au încetat să mai vorbească acum un deceniu. Fiind cxonfruntați cu această realitate, mai există o singură opțiune, și anume să continuăm să luptăm până când se poate ajunge la un compromis. Înțelegerea mea este că [Putin] vrea să se pună capăt războiului înainte de alegerile din Dumă și să declare un fel de victorie. Altfel, va pierde.”