28 Februarie — 6 Martie 2019. Vizită în Siria în cadrul unei delegații de intelectuali europeni.
La un moment dat primesc un mesaj electronic de la o persoană necunoscută, care se recomandă a fi Arno Develay, avocat francez cu studii în SUA. El îmi spune că dorește să mă apere în calitate de apărător în instanțele de judecată în schimbul unui onorariu de câteva mii de euro. I-am mulțumit frumos, dar l-am refuzat, deoarece situația mea financiară la acea oră era lamentabilă. Însă la scurt timp primesc un al doilea mesaj de la aceeași persoană, care îmi spune că este gata să vină la Chișinău din cont propriu și să-mi acorde susținerea sa profesională. Așa s-a și întâmplat. Arno Develay a sosit la Chișinău, a participat la o ședință de judecată, iar în seara aceleași zile am organizat o întâlnire cu publicul, la care urmau să vorbească avocatul meu din Moldova, Iulian Rusanovschi, și avocatul de la Paris, Arno Develay, pe post de artilerie grea, care să arate că este vorba despre un dosar fabricat la ordinul politic al regimului. Dar spre surprinderea mea și a publicului, în timp ce avocatul moldovean a avut o intervenție strălucită, noul meu apărător francez s-a arătat total blocat, pierdut cu firea și incapabil să formuleze nimic coerent. De parcă cineva îl intimidase înaintea acelui eveniment.
Peste un timp Arno Develay sosește din noul la Chișinău, de această dată cu o propunere total surprinzătoare. El mi-a propus să organizăm o echipă de intelectuali pentru a întreprinde o vizită în Siria în semn de solidaritate cu lupta poporului acestei țări contra agresorilor sioniști. Am acceptat imediat. Atunci am înțeles că Arno nu cunoștea pe nimeni dintre cercurile disidente franceze. Am contactat o serie de prieteni de la Paris, precum și pe Aleksandr Dughin. Profesorul de la Moscova a refuzat, dar în schimb a delegat-o pe fiica sa, Daria, care tocmai urma să se deplaseze la Paris. Peste câteva zile un Arno și Daria, plus câțiva autori din disidența franceză, s-au întâlnit la Paris. În joc a intrat și un personaj nou pentru mine, pe nume Adnan Azzam, scriitor sirian care locuia de vreo 30 de ani în Franța. Așa s-a format delegația noastră. Dintre francezi au participat la acea călătorie Jean-Michel Vernochet, Youssef Hindi, Lucien Cerise, Emmanuel Leroy, fiul său Eric, Arno Develay, plus Adnan Azzam ca șef de echipă și ghid, un jurnalist italian numele căruia îmi scapă acum, Daria Dughin și eu.
Ne-am întâlnit cu toții la Beirut, unde am participat la o emisiune televizată organizată de un celebru jurnalist și scriitor libanez, numele căruia îmi scapă. Deși am făcut reportaje zilnice foarte minuțioase, nu am acces la arhiva site-ului nostru http://www.flux.md, unde publicam toate materialele de la acea vizită, deoarece acest a fost blocat, alături de blogul meu http://www.iurierosca.md, prin ordinul directorului Serviciului de Informații și Securitate din Moldova în 2022.
A urmat trecerea graniței spre Siria într-un microbuz, apoi cazarea la Damascus. Am fost primiți la cel mai înalt nivel, am avut o serie întreagă de întâlniri cu oficialități regionale, am avut întâlniri cu publicul în săli enorme cu mii de participanți în o serie de orașe, Tartous, Latakia, Aleppo și altele, o întâlnire într-o sală imensă din Damascus etc. Am călătorit de câteva ori între orașele țării cu avionul, în pofida faptului că spațiul aerian era sub sancțiunile americanilor. Totul a fost organizat de către guvernul Siriei. Și din nou am participat la diverse emisiuni televizate, la discuții cu oamenii din localități rurale, cu militarii, cu reprezentanții comunității creștine. Iar momentul de vârf al acelei suite de evenimente a fost întâlnirea cu președintele republicii, Bashar al-Assad.
Discuția a durat peste două ore, liderul sirian lăsându-ne impresia unui intelectual rafinat și politican de marcă. În pofida faptului că țara se fala în plin război, Assad era de un calm desăvârșit. Deși fotograful oficial a făcut numeroase fotografii, după acea întâlnire n-a apărut nici un comunicat oficial. Iar nouă ni s-a interzis să facem fotografii din rațiuni de securitate.
Dughin o suna pe Daria în fiecare zi. Își făcea griji pentru ea. Era și firesc. Eu îl linișteam, asigurându-l că voi avea grijă de ea.
Ce a urmat, se știe. Regimul Putin, aservit rețelelor sioniste, a trădat Siria, lăsând cale deschisă Israelului și Turciei să sfâșie această țară. Actele de genocid și atrocitățile de nedescris au cutremurat întreaga lume. Însă nimeni dintre prietenii mei francezi n-a schițat nici un gest critic față de administraţia de la Kremlin, continuând să-l elogieze pe falsul salvator Putin.
Este extrem de interesantă evoluția lui Arno Develay, la care vom reveni și în continuare. Acum câțiva ani, în 2024, acesta a ajuns la Moscova în calitate de avocat internațional și consultant politic pentru a fi observator la alegerile prezidențiale. A urmat cea mai dezonorantă și mai cinică simulare a unor alegeri, care l-a scos drept învingător pentru a cincea oară pe același Putin. Însă expertul nostru în drept s-a arătat foarte fericit să constate cât de corecte și democratice au fost acele alegeri.
Din acel moment Arno Develay s-a stabilit definitiv la Moscova, înregimentându-se în vasta cohortă de propagandiști ai Kremlinului și apărând cu regularitate la Russia Today în limbile engleză și franceză. La un moment dat mi-a propus și mie să mă promoveze la televiziunile centrale de la Moscova. I-am răspuns că e imposibil, deoarece viziunea mea diferă de cea a liniei oficiale a regimului. La sugestia lui de a mă limita la critica Occidentului am răspuns că o asemenea poziție e inacceptabilă pentru mine.
Cine până la urmă este acest Arno Develay? Un aventurier dornic să-și trăiască viața pentru propria plăcere? Un exponent al vreunui serviciu special infiltrat inițial în mediile disidente franceze, apoi în capitala Rusiei? Nu știu. Dar însăși postura de mercenar aflat în serviciul unui regim criminal și antinațional este una deloc măgulitoare. Navigați nițel pe internet și îl veți vedea cât de fericit e în compania altor iluștri disidenți francezi, care sunt atât de virtuoși în critica perfect întemeiată a Occidentului colectiv și, concomitent, atât de servili în adularea administrației coloniale a Rusiei de azi.
23 martie 2019. Lille, Franța. Conferință organizată de filiala locală a asociației „Égalité et Réconciliation”, la care particip împreună cu Robert Steuckers. Cel care a sosit cu mine de la Paris era Antony Bonamy, editorul de la „Culture&Racines”. Nu pot publica versiunea video completă și nici textul intervenție mele, deoarece în 2022 la ordinul oficial al directorului Serviciului de Informații și Securitate din Moldova ste-ul meu http://www.flux.md și blogul personal au fost blocate pe motiv de abatere de la „corectitudinea politică”. Am găsit acum o informație pe site-ul „E&R”, însoțită doar de versiunea audio și a cuvântării lui Robert Steuckers. Probabil pentru mine nu s-a mai găsit spațiu de stocare:
În schimb am găsit și cuvântarea mea pe YouTube, plasată de asemenea de "E&R":
https://www.youtube.com/watch?v=4YUaeciMSG8
(va urma)
