Căi de descărcare

• PDF: descarcă direct, ipfs

Prefață

La începutul tumultuos al anului 2005, se manifestă evenimente absolut decisive, cu forță, la adăpostul propriilor disimulări în desfășurare, disimulări ce păreau menite a le obtura, a le diminua adevărata importanță, dar și specifi cul sigur de a căuta o convergență tragică, angajată în direcția unei răsturnări fi nale a timpurilor și a sensului actual al istoriei lumii, îndreptată către al său sfârșit. Căci de acum înainte e lucru clar că ne îndreptăm ineluctabil către “sfârșitul lumii”, expresie împrumutată de la René Guenon.

Bineînțeles, actualele gesticulații paranoice ale așa-numitei, de către Bill Clinton, “Superputeri Planetare a Statelor Unite”, angajată cum e ea în incredibila acțiune de ingerință ― în termenii unui confl ict armat de amploare, cu implicații planetare ― în Orientul Mijlociu, sub pretextul unei defi nitive aduceri înspre ascultare a Irakului, și al lichidării regimului național-revoluționar al lui Saddam Hussein la putere încă, mai ieri, la Bagdad, captivează pentru moment întreg orizontul actualității în curs, ne mobilizează exclusiv atenția (în mod cu totul greșit, de altfel, așa cum ne vom da seama de-a lungul prezentului text, care e și altceva, nu doar o simplă prefață).

Încercarea de amestec al Statelor Unite în Orientul Mijlociu care nu este, oricum, decât reluarea, repetarea, la un nivel de altfel superior, a încercării precedente de amestec direct în fosta Iugoslavie în Bosnia, în Kosovo, în Macedonia, și chiar în Serbia ― și care a condus în cele din urmă la dominația politico-strategică totală a Statelor Unite asupra părții de Sud-Est a continentului european în ansamblu, având în spate Albania ca bază de control și de manevră.

Cu toate acestea, și în pofi da unor aparențe false, adevăratul centru de gravitate în situația politică actuală la nivel planetar nu se afl ă în Orientul Mijlociu, și nu are de a face decât într-un mod relativ cu sechelele ofensivei Statelor Unite asupra Irakului, și aceasta chiar în ce privește rațiunile oculte și mai mult decât oculte ale acestui asalt cu scopul mărturisit al unei totale devastări. Adevăratul centru de gravitate al actualei politici planetare în ansamblul său se afl ă, în realitate, în Europa, și are de-a face cu actualele eforturi de integrare imperială europeană în jurul Polului Carolingian franco-german și cu relațiile ulterioare pe care acesta înțelege să le antameze de urgență și să le aprofundeze în termeni de destin ― în termenii înșiși ai “celui mai mare destin”, istoric și supraistoric ― cu “Noua Rusie” a lui Vladimir Putin: în realitate, e vorba de proiectul deocamdată oarecum confi dențial, în curs de realizare, al axei transcontinentale Paris-Berlin-Moscova, care marchează înaintarea relativ decisivă a schimbărilor revoluționare actuale la scara întregului continent european cu predestinare imperială eurasiatică.

Și totuși, marea politică europeană este ― și nici nu ar putea fi altfel ― o politică în mod fundamental conspirativă. Nu trebuie să ne temem de cuvinte. O politică fundamental conspirativă pentru că în ansamblul lor, opțiunile operative majore se petrec în umbră, în mod esențial în umbră, la adăpostul dispozitivelor speciale de diversiune strategică și de dezinformare controlată, ce urmăresc nu într-atât a distrage atenția Statelor Unite de la ceea ce e pe cale să se petreacă la ora actuală în Europa ― și imposibil de păstrat cu adevărat ascuns, dată fi ind supravegherea permanentă a serviciilor de informații politico-strategice ale Washingtonului ― ci, în măsura în care e posibil, a face ca aparențele imediate ale cursului lucrurilor să fi e ținute în margine, desubstanțializate, deportate undeva departe de realitatea veritabilă, de însemnătatea decisivă a procesului de integrare imperială europeană în derulare. O falsă realitate de schimb înlocuiește permanent adevărata realitate în acțiune,viitorul politic în dimensiunile lui imediat revoluționare, falsă realitate despre care trebuie știut că e emasculată cu bună știință, subversiv împinsă în față pentru a crea diversiune, pentru a atenua caracterul dramatic al situației și pentru a dezarma semnalele de alarmă ce se apropie prea mult de dedesubtul lucrurilor. Astfel încât realitatea imperială europeană să nu riște să fi e luată drept provocare abruptă față de “linia generală” a intereselor vitale ale Statelor Unite; dar și pentru ca acestea să nu reușească totuși să capteze tot procesul de integrare imperială europeană a marelui continent, proces care, subteran, se desfășoară ineluctabil. Și care merge înainte, în ciuda piedicilor strategiei negative americane angajate să țină piept, din umbră, succesiunii de mari operațiuni politice planifi cate împreună de Paris, Berlin, Moscova, dar și de New Delhi și Tokio, în vederea unui singur și același obiectiv politicstrategic fi nal, acela al afi rmării imperiale a celei Mai Mari Europe continentale, de dimensiuni “eurasiatice”, al afi rmării revoluționare a marelui “Imperiu Eurasiatic al Sfârșitului”.

Chiar dacă Jacques Chirac a crezut că trebuie să vorbească, pentru aceasta, de un “Pact Refondator” al tratatului franco-german de Gaulle-Adenauer din 1963, celebrarea ofi cială a acestuia, care a avut loc la Versailles la sfârșitul lui ianuarie 2003, nu a lăsat să se vadă ceea ce se ascundea în spatele ei : și anume, punerea în mișcare a procesului subteran de integrare politică a Franței și Germaniei, astfel încât, la momentul potrivit, să se ajungă la ceea ce Aleksandr Dughin numea, într-un editorial răsunător, de la Moscova, “Imperiul Franco-German”. “Trăiască Imperiul Franco-German”, își intitulase el editorialul cu adevărat revoluționar, deopotrivă decisiv și vizionar, și care va rămâne așa pentru istoria celei mai Mari Europe pe cale să se nască.

Deoarece e vorba de un “Imperiu Franco-German” menit a constitui polul istoric fondator al acelui «Imperium Ultimum» la scara marelui continent eurasiatic, acel “Pol Vest”, celălalt pol, “Polul Est” fi ind constituit de Rusia, și, în spatele Rusiei, de India și Japonia ; cincisprezece zile după recunoașterea formală, la Versailles, a “Pactului Refondator” franco-german, președintele Vladimir Putin făcea o vizită ofi cială de stat la Paris, în timp ce prim ministrul lui Jacques Chirac, Jean-Pierre Raff arin, mergea, în același moment, la New Delhi, pentru discuții politico-strategice confi dențiale cu prim-ministrul indian, Atal Bihari Vajpayee. Și am fi poate îndreptățiți să considerăm că discuțiile de la New Delhi dintre Jean-Pierre Raff arin și Atal Bihari Vajpayee fuseseră pregătite în timpul vizitei ofi ciale de mai multe zile la Paris a vicepremierului indian, L. K. Advani, cel care reprezintă, în cadrul guvernului de Uniune Indiană, aripa dură, revoluționară, a partidului afl at la putere, Bharatiya Janata Party (BJP). Pentru cunoscători, istoria, “marea istorie”, prefăcându-se a se petrece la lumina zilei, nu-și desfășoară niciodată spirala decât în culise, în întunericul adânc din spatele a ceea ce este lăsat la vederea celor ce nu “sunt de acolo”.

Oricum, un lucru e absolut clar: ce este acum pus în mișcare, nu se va mai opri. În secret sau nu.

A venit, deci, momentul, totuși, să nu mai ascundem realitatea încă acoperită a unei situații de fapt fără altă ieșire decât cea a unei confl agrații planetare totale: dacă cea mai Mare Europă continentală, “eurasiatică” se face, mai precis, azi, este pe cale a se face, în mod conspirativ, Statele Unite vor fi , prin aceasta, aduse în situația unei puteri de mâna a doua, chiar de mâna a treia. Rezultă deci a fi evident că scopul politico-strategic planetar suprem al Statelor Unite nu ar fi decât cel de a se opune prin toate mijloacele realizării “Imperiului European” al marelui continent al sfârșitului. Și cu adevărat prin toate mijloacele, inclusiv prin cel al unui război preventiv ― un război nuclear-fulger ― al Statelor Unite împotriva Imperiului European. Responsabilii politici europeni, cei de țin în mâini destinele viitoare ale celei mai Mari Europe, trebuie să aibă mereu în minte acest lucru. Deoarece aici se afl ă ultimul cuvânt, piatra de încercare și testul suprem. Proba focului.

Aici ajungem la o situație de ruptură permanentă. Este ceea ce, în acest context de “limită ultimă”, instabilă, în mod esențial echivocă și tragică, va explica condițiile conspirative în care procesul imperial european la scara marelui continent este în prezent antamat și derulat în spatele fațadei de aparențe de dezinformare, angajate în dialectica în acțiune a unei strategii de permanentă diversiune, fațadă a situației vizibile a lucrurilor, cu eforturi menținută, în mod deliberat, într-o lumină dezamăgitoare, ca și cum ar bate pentru vecie pasul pe loc, pierdută în nehotărâre și slăbiciune, lipsită de orice șansă de a “ajunge la bun sfârșit”. Dezinformare, deci.

În timp ce situația invizibilă este cu totul opusă celei pe care o arată aparențele sale strategic trafi cate, disimulante, proiectul axei Paris-Berlin-Moscova, spre exemplu, este, în prezent, pe cale să se desăvârșească. Or, axa Paris-Berlin-Moscova reprezintă bătălia noastră decisivă.

Deoarece, pentru ceva timp încă, marea politică europeană continentală va trebui să fi e condusă asemeni unei politici cu două identități, cu două niveluri antagonice de vizibilitate, o politică esențialmente conspirativă, o politică deopotrivă vizibilă și invizibilă. O falsă politică vizibilă, și o realitate revoluționară în acțiune, invizibilă.

Și aici se va lăsa vederii ― așa cum nu am încetat eu însumi a o spune, deja de mult timp ― extraordinara importanță revoluționară directă a rețelelor activiste ― de ceva vreme supra-activate ― continental-europene constituite de “grupurile geopolitice”, a căror misiune fusese ― și mai este încă ― de a veghea la dezvoltarea continuă a unei anumite conștiințe imperiale geopolitice naționale în cadrul țărilor din Marea Europă, mișcare ce acționează deja dincolo de clivajele naționale, într-o perspectivă ce poartă din ce în ce mai mult încărcătura “marii istorii” în marșul ei subteran.

Astfel, în cartea de față, o carte deosebit de periculoasă, ce nu poate ajunge pe mâinile oricui, nu am făcut eu însumi nimic altceva decât a da o mărturie cu privire la mersul înainte al lucrurilor, al dezvoltărilor consecutive ale unei anumite conștiințe imperiale revoluționare la scara marelui continent european. Etapă cu etapă. Însoțind astfel propriul său curs, și cel mai adesea devansându-l, și încă cu mult : nu e o muncă analitică cea pe care o fac aici, ci o muncă în mod fundamental vizionară, al cărei orizont propriu se situează în istoria de dincolo de sfârșitul istoriei.

Primul articol din carte, intitulat Doctrina geopolitică a URSS și “Proiectul Oceanic Fundamental” , al amiralului G.S. Gorșkov, a apărut în februarie 1977, iar ultimul, cu titlul “Înălțarea lui Vladimir Putin”, în decembrie 2004. De la unul la altul, procesul nașterii și dezvoltărilor revoluționare ale actualei conștiințe politice continental-europene este urmărit pas cu pas de-a lungul a mai mult de un sfert de secol : fi ecare capitol din carte marchează o etapă ascendentă a noii conștiințe revoluționare supranaționale cu țintă imperială, în secret eshatologică, în a cărei avangardă se plasează această carte.

Și acestea mai cu seamă pe măsură ce evoluția evenimentelor vizibile și invizibile ale istoriei mondiale în derulare era ea însăși din ce în ce mai angajată într-o dialectică de convergență imperială, urmând emergenței progresive a conceptului de nou “mare destin” revoluționar fi nal care să integreze ansamblul geopolitic al ceea ce numim “Imperiul Eurasiatic al Sfârșitului”.

Or, de fapt, acest concept referitor la un nou “mare destin” imperial european răspundea el însuși emergenței prevăzute a “Noii Rusii” în derularea actualei istorii europene a lumii : o “Nouă Rusie” considerată, deci, agent revoluționar predestinat al schimbărilor abisale care aveau să se producă la vremea lor. Chemarea istoriei, răsunând din adâncuri, a triumfat asupra somnului dogmatic al Rusiei, împiedicată să existe. Iar “Noua Rusie” însăși apărea ― oare nu ar trebui spus mai degrabă, reapărea ― în cursul istoriei actuale prin venirea providențială a omului predestinat, a “conceptului absolut” Vladimir Putin, cel ce intruchipează “Noua Rusie”și tot ce înseamnă ea în raport cu schimbările imense în derulare în istoria lumii cuprinse de vertijul propriei sale destinații fi nale.

Astfel, ansamblul de texte ce constituie cartea de față reprezintă parcursul intern al spiralei unei conștientizări geopolitice imperiale continentale care trebuia ― de la bun început și în mod necesar ― să ducă la concluziile fi nale care sunt, aici, în prezent, ale sale. Și, ca atare, cartea de față trebuie să fi e recunoscută ca o carte de luptă totală, care arată căile de acum ale oricărei conștiințe geopolitice imperiale a marelui continent. În același timp, dincolo de căile evoluției intime a unei oarecare conștiințe geopolitice fi ― nale, vom putea găsi secretul în acțiune, secretul ce trăiește din experiența spirituală de vârf, cea a iluminării dialectice legate de apariția însăși a acestei conștiințe, experiență spirituală de vârf pe care o putem considera ca pe o eliberare, ca pe o naștere, ca pe o acaparare secretă a puterii.

Marea geopolitică, “geopolitica transcendentală” este, în fapt, o mistică revoluționară în acțiune, care trebuie să ajungă la puterea absolută a conștiinței asupra politicului și, dincolo de politică, asupra “marii istorii” înseși, deoarece conștiința fi nală se identifi că, în zilele noastre, cu mersul “marii istorii” înspre încheierea sa imperială ultimă, eshatologică, încheiere care se plasează în istoria de dincolo de sfârșitul istoriei.

“Acum vin alte vremuri”. În perspectiva deja întredeschisă în fața noastră a acestei istorii de dincolo de sfârșitul istoriei, scala importanței problemelor politico-istorice se schimbă cu totul. Aici, dublul obiectiv al limitei ultime a “Noii Rusii” apare ca obiectiv al eliberării Constantinopolului și al predării Sfi nteiSofi a, la fel ca cel al stabilirii unei relații fondatoare, deopotrivă nouă și extraordinar de veche, cu India și, în spatele Indiei, cu Tibetul, Coreea și Japonia. “Rusia, spune Aleksandr Dughin, este puntea Europei către India”.

Nu îi scria oare Wilhelm al II-lea vărului său Nicolai II, pe care îl numea “Împărat al Pacifi cului”, că apartenența Coreei la sfera de infl uență directă a Rusiei constituia un fapt de o evidență incontestabilă? Nicolai II nu era oare cu ardoare obsedat de intervenția în profunzime, prin prezența efectivă a Rusiei în Tibet și în India?

Nu a întreprins el acolo, urmând sfaturile lui Badmaiev, mari operațiuni secrete în direcția Tibetului și a Indiei? La rândul său, Vladimir Putin, preluând mistic cauza abisală a Rusiei totale, veghind personal asupra regimului de canonizare pravoslavnică a Familiei Imperiale masacrate cu bestialitate de comunismul sovietic, nu și-a asumat ca fi ind ale sale misiunile eshatologice ale “Sfi ntei Rusii”? Nu a făcut ca Biserica Ortodoxă să participe direct la gestionarea marii politici actuale, reintroducând, astfel, sacrul în mersul Rusiei către destinul său reînnoit, către marile sale misiuni supra-istorice pe cale să vină ? Nu mărturisește el, deschis, propria credință creștină, fl acăra credinței care nu a încetat să îl cuprindă încă din copilărie, reaprinsă de vizita sa la Ierusalim ? Nu are el legături oculte, dar susținute, cu Roma ?

Astfel, actualele regăsiri nupțiale dintre Rusia și Europa vor impune întoarcerea sacrului ce trăiește în sânul comunității imperiale a marelui continent. Ceea ce, dintr-o dată, va deplasa din nou și defi nitiv centrul de gravitație spirituală a “Marelui Continent”, de la pozițiile materialiste ale conspirației troțkiste ce susține socialdemocrațiile ― în fi nal gonite de la putere, peste tot în Europa ― până la orizontul unei istorii încă o dată deschise către intervenția ― intervențiile ― supranaturalului. Se anunță astfel venirea vremurilor senine ale noii mari întoarceri revoluționare către fi ință și abandonarea dominațiilor subversive ale nefi inței. Vladimir Putin și “Imperiul Eurasiatic” înseamnă fi ință și întoarcere a fi inței. Seninul de dincolo de sfârșit. Iar această zi va să vină.

Dar ar trebui poate să revenim asupra unui anumit punct. În fapt, nu am scăpat de a mi se reproșa destul de puternic faptul de a fi reprodus, în cartea de față, o lungă serie de articole ce se succedă în timp, an după an, mai degrabă decât de a prezenta un fel de sinteză fi nală a lor, o sinteză a materiei propuse de aceste articole în ansamblul lor; integrarea lor, deci, într-o lucrare care să fi avut o imagine unitară, concentrată, globală. O carte de sinteză mai degrabă decât această lungă înșiruire de articole. Dar aceasta ar fi însemnat, atunci, să procedăm într-un mod cu totul opus față de ceea ce voiam eu să fac cu adevărat să reiasă din abordarea subiectului tratat, și anume venirea la ordinea zilei a conceptului deopotrivă politico-istoric și supra-istoric, “transcendental”, al “Imperiului Eurasiatic al Sfârșitului” și al relațiilor predestinate ale acestuia cu președintele Vladimir Putin. Ascensiunea unei gândiri geopolitice captate în propria sa devenire.

Deoarece, dacă, în ultimă analiză, geopolitica este o gnoză, și dacă, de acum înainte, unii din noi am ajuns să fi m profund convinși, acum ar conta să putem revela și procesul însuși de naștere gnostică, de venire pe lume a conștiinței geopolitice fi nale, desăvârșite. Să surprindem, deci, procesul inițiatic al conștiinței geopolitice pe cale să se ridice din ea însăși la occidentul suprem al propriei sale identități fi nale, defi nitive. În fapt, dacă nașterea din ea însăși a conștiinței geopolitice ultime reproduce eroica ascensiune a spiralei inițiatice către ceea ce o atrage înspre înălțimi, este sigur că această ascensiune trebuie ea însăși să fi e arătată, aici, cel puțin în aceeași măsură ca și conștientizarea ultimă către care înțelege în cele din urmă să se îndrepte. Nu numai destinația sa, ci și calea ei către aceasta.

Or, a surprinde procesul în desfășurare de ascensiune inițiatică înspre împlinirea sa ultimă ― parcursul geopolitic ultim, și anume al acesteia către conceptul de “Imperiu Eurasiatic al Sfârșitului” ― nu înseamnă în realitate altceva decât a urma drumul său de-a lungul seriei de articole a căror succesiune va fi constituit, în timp, chiar această ascensiune însăși: aici se afl ă explicația întreagă privind alegerea structurii expunerii, pe care am crezut de cuviință să o impun în prezenta carte. O simplă înșiruire de articole ? Poate. Dar, dincolo de asta, e și altceva. O înșiruire de articole, îmbrățișată de focul unei “conștiințe ultime”.

Se va fi înțeles acest lucru oare ? Este mărturia trăită cu privire la experiența din mers a unei conștiințe geopolitice pe cale a se împlini, ce constituie ea însăși această conștiință, a cărei împlinire merge totuși dincolo de experiența care o va fi vehiculat, ea însăși fi ind propria sa înălțare sa conceptuală, și, dincolo de aceasta, ceva ce trebuie să sfârșească prin a o duce către acțiunea revoluționară imediată, către “acțiunea directă”.

Iar concluzia va apărea, cred, prin ea însăși : așa cum e, prezenta carte nu are altă ambiție decât de a fi o unealtă contrastrategică decisivă într-o luptă totală, în lupta imperială fi nală a alor noștri.

Trăirea revoluționară secretă a geopoliticii fondează, devansând viitorul celei mai mari istorii în curs, misterul său ocult care nu este defel, așa cum am putea crede, cel de a însoți încercând să explice mersul înainte al istoriei: din contră, geopolitica în calitate de experiență gnostică abisală a istoriei este cea care îi stabilește scopurile ultime, și împinge înainte ultimele rațiuni eshatologice în acțiune.

Grila succesiunii de articole de luptă politico-revoluționară de vârf, supusă revizuirilor zi după zi, care constituie însăși substanța prezentei cărți, este aici pentru a sta mărturie, deasupra unui răstimp de un sfert de secol, despre faptul că conștiința geopolitică de avangardă n-a încetat a preceda viitorul revoluționar al istoriei în desfășurare; că, în fapt, istoria în mers nu încetează a urma emergența vizionară a unei oarecare conștiințe geopolitice, ale cărei fundații oculte, în cele din urmă, se dovedesc a fi de natură providențială. Este exact ceea ce, în corespondența internă, strict confi dențială, a Societății lui Iisus, era denumit, în secolul XVIII, “planul secret al Împăratului”. Nu al Împăratului de la Viena, ci al “Împăratului din Ceruri”. Or, cu asta este spus totul.

Acțiunea geopolitică are deci o dublă natură care îi e proprie: ea vehiculează inspirația providențială directă a istoriei, a istoriei celei mai mari, și conduce, astfel, în același timp, în secret, dezvoltările politico-istorice ale istoriei în mersul său imediat spre înainte.

De asemenea, într-un anume sens, chiar suma în mișcare a articolelor de conjunctură adunate în cartea de față va fi făcut istoria lumii în desfășurare în prezent și deja atât de aproape de sfârșitul ei; și aceasta fi e că o știm, fi e că nu.

Tot atâția pași înainte înspre conștiința revoluționară ce ar trebui să ducă la constituirea “Marii Fortărețe Europene”, chemată să facă față încercuirii politico-militare pe care Statele Unite sunt pe cale a o instala, angajate cum sunt în politica lor de cucerire planetară fi nală, “Fortăreață Europeană la scară mare” prevăzută, astfel, să destabilizeze, să neutralizeze noile direcții politico-istorice ale unei lumi care se apropie, subversiv, și într-un mod mai mult sau mai puțin accelerat, de o “criză planetară fi nală”, inclusă în planurile secrete ale “Anti-Imperiului” deja amplasat la Washington. “Marea Fortăreață Europeană”, a cărei centru de gravitație contra-strategic planetar este subteran mobilizat de “Noua Rusie” a lui Vladimir Putin, a cărui predestinare imperială și eshatologică fi nală va schimba curând fața lumii și a istoriei. În realitate, putem prezice că totul se va schimba, și încă în mod defi nitiv.