Jale mare în tabăra suveraniștilor. Un oligofren peltic a fost scos învingător în fața unuia din neamul hoților de cai și de buzunare.

Așa cum era de așteptat, odată cu anunțarea rezultatelor alegerilor prezidențiale din România războiul politic nu s-a încheiat, cu doar capătă forme și mai ireconciliabile, și mai stridente. Ca după orice campanie electorală, cei declarați învingători jubilează, iar perdanții fac spume la gură, demonstrând că alegerile au fost falsificate și că alegătorul prost și-a ratat șansa de a intra în raiul profețit de candidatul perdant.

A înșirui virtuțile propriului favorit și, în mod simetric și obligatoriu, a enumera defectele oponentului acestuia, iată sportul național cel mai gustat de către mulțimile atrase în farsele electorale. Însă ceea ce scapă unei largi majorități este că însuși sistemul democrației de masă are la baza funcționării sale conflictul, divizarea societății, spargerea poporului în tabere beligerante, ostilizarea și înveninarea relațiilor dintre frați, prieteni, colegi, conaționali la urma urmei.

Potopul de comentarii care inundă întreaga societate vădește o dată în plus că cei care s-au prins cum funcționează societatea spectacolului sunt foarte puțini. Partizanatul politic, reacțiile pline de pasiune, de entuziasm sau de frustrare, în funcție de preferințele electorale ale emițătorului de mesaj, arată fără putință de tăgadă că și populația României a fost supusă unei grave condiționări, care nu-i permite să perceapă politica decât în parametrii electoralismului.

Miturile democrației liberale precum “Votul tău cotează!”, “Să ne luăm țara înapoi!”, “Noi suntem poporul!” etc. au pătruns până-n măduva oaselor, ceea ce îi dă românului sentimentul de împlinire personală și chiar îi alimentează orgoliul de persoană valoroasă care participă la crearea puterii de stat.

În loc să-și caute de viața lui, de sufletul lui, de familia lui, de comunitatea mică din care ar trebui să facă parte, insul de azi se crede apt să croiască destinul națiunii prin solidarizarea cu alții ca el, care dacă se aglutinează în mulțimi suficient de numeroase, sunt în stare să determine mersul lucrurilor din țară.

Revin la comparația pe care am mai făcut-o. Mulțimile din marile stadioane, care urmăresc cu sufletul la gură meciurile de fotbal, nu se deosebesc prin nimic de mulțimile electorale. Și așa cum nu are absolut nici o importanță cine va câștiga meciul de fotbal (doar idioții din galerii cred că fac ceva cu adevărat important!), tot astfel nu contează deloc cine va câștiga sau pe cine îl vor scoate învingător manipulatorii din umbră la alegeri.

Se știe că cei care conduc balul de când cu distrugerea monarhiilor și instituirea republicilor sunt stăpânii banilor, bancherii, plutocrații. Sau, în formula clasică, negustorii și cămătarii. Anume aceștia dețin puterea politică, ei controlează pionii pe care și-i instalează în funcțiile înalte din stat. Sau, așa cum zic americanii, “Follow the Money!”. Iar mai pe românește ar fi așa. Dacă vrei să vezi de unde a ieșit ca păduchele-n frunte cutare sau cutare candidat cu șanse electorale, caută cine stă în spatele lui și îl alimentează financiar. Și de regulă vei da peste un grup sau altul de perciunați, care, e adevărat, se mai păruiesc și între ei, de regulă din motive religioase sau din stricte interese de ordin pecuniar. Și de aici apare iluzia pluralismului politic.

Unii candidați îl au în spate pe Ițik, iar alții pe Ștrul. Iar aceștia știu cum să corupă la sume modice mediocritățile dornice de mărire. Desigur, în România se poate întâmpla și o astfel de situație, atipică până și pentru democrațiile de masă. Și anume, să apară un farsor de o nesimțire atât de mare, încât să declare sus și tare că a cheltuit în campania electorală “zero lei”. Iar mulțimile, în loc să-l huiduiască și să-l scuipe drept între ochi pe trișorul respectiv, alungându-l cu picioarele-n fund din viața publică, i se închină cu venerație, transformându-l într-un obiect al idolatriei.

Deci a nu se uita. Și în jocurile electorale este valabilă expresia “Cine plătește, acela comandă muzica”. În cazul celor doi impostori, mari secrete nu există. Junele și tuciuriul suveranist a fost scos din pălăria vechilor securiști închinători la AUR, care s-au vândut rețelelor sioniste. De aici și dragostea atât de pătimașă a respectivului pentru Benjamin Netanyahu și pentru cei “opt sute de mii de frați de-ai noștri din Israel”, cărora s-a angajat să le restituie cetățenia cică luată în mod abuziv de către regimul comunist. Ca, de altfel, și a patronului său spiritual, megalomanul maladiv și farsorul cu aere de mag, cel înțolit în ițari roși și cu ambele mâni în buzunare, care și el se prosternează cu slugărnicie de javră în fața lui Netanyahu.

A nu vedea în persoana celor doi trișori niște slugi nemernice ale plutocrației iudaice și a-i accepta drept campioni ai “suveranismului” este dovada unei orbiri cvasi-generalizate a românilor, inclusiv a celor cu ifose de cărturari și de patrioți. Raportarea lor la Trump este și ea la fel de abjectă, deoarece și decrepitul bufon de la Casa Albă este sluga ticăloasă și docilă a 'lobby'-ului israelian și în special a sectei iudaice sataniste Habad Lubavich.

Cât despre pelticul și piticul învingător în cursa pentru prezidențiale, întrebarea e cum de a ajuns un ins atât de șters și de prăpădit inițial în funcția de primar al capitalei României? Unde le-a fost mintea celor care l-au votat? Oare nu sunt la fel de puțintei la mine și alegătorii lui?

Acum tabăra naționaliștilor de carton țipă ca din gură de șarpe că Mucușor va impune pederastia, incestul, necrofilia și alte drepturi ale omului în biata noastră Românică. Patrioții plini de revoltă îl stigmatizează pe titirezul nițel cam autist mai ales pentru faptul că acesta este ― și este, desigur! ― exponentul maleficei rețele Soros. Fără îndoială, rețeaua Soros trebuie combătută și demantelată până la anihilare totală. Însă nimeni nu poate face treaba asta la nivelul instituțiilor statului, deoarece întreaga legislație este croită anume în interesul acestor rețele de influență nefastă. Iar controlul asupra statului din partea unor grupuri de influență globaliste, de la FMI și Banca Mondială, din SUA sau de la UE, paralizează orice capacitate a demnitarilor de a limita activitatea pernicioasă a unor rețele gen Soros.

Prin urmare, soluția de combatere a acestora nu e electorală, ci de natură civică, de autoorganizare a oamenilor, de respingere hotărâtă a tuturor direcțiilor de atac împotriva familiei, a învățământului, a natalității etc. Așa că degeaba așteaptă patrioții de mucava ca junele cioroi împins la rangul de bulibașă asupra României să îi salveze de sorosiști.

Totul nu e decât o cacealma pentru netoți care deja constituie majorități electorale zdrobitoare.

Domnia cantității a ucis capacitatea cognitivă a omului masă.