Moartea paradigmei liberale și ascensiunea tehnocrației
Aș dori să-i mulțumesc din capul locului prietenului nostru din Germania, Peter Topfer, pentru faptul că a remarcat intervenția mea la recenta conferință internațională dedicată multipolarității. Și dacă modesta mea contribuție a fost observată, este pentru că am încercat să subliniez faptul că în momentul de față, în pofida unor conflicte majore dintre diverse țări, toate acestea urmează cu docilitate aceeași agendă globalistă. Am menționat că este vorba despre ceea ce poartă numele de Marea Resetare, Agenda 21 sau Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, adoptate în cadrul ONU. Și dacă toate țările, fără excepție, urmează aceeași agendă, rezultatul la care se va ajunge va fi unul comun pentru întreaga omenire. Adică dispariția oricărei trăsături identitare colective de ordin religios, civilizațional și cultural. Este vorba despre vastul program al elitelor globaliste ce se reduce la doar două priorități: DEPOPULARE și CONTROL. Iar mijloacele de atingere a acestor scopuri demonice sunt cele oferită de tehno-știință. Este vorba despre fenomen complex de distrugere a omului ca și creație divină sau, pentru cei care nu se asociază niciunei credințe religioase, a omului natural, așa cum a existat de-a lungul istoriei.
Iar cine ignoră această evidență, preferând să rămână doar la nivelul dilatării unor rivalități, fie și reale, dintre diverse state și grupuri de state, manifestă cel puțin o eroare de perspectivă. De altfel, pe lângă elementele de uniformizare a lumii, menționate în textul precedent (aderarea la politica genocidară a OMS, digitalizarea totală a societății, eliminarea banilor cash și impunerea CBDC, introducerea unor acte electronice, extinderea rețelei 5G și acceptarea planului de dezvoltare a tehnologiei 6G, aderarea la mitul climatismului etc.), trebuie amintit și războiul total împotriva identității sexuale și a familiei (teoria genului și feminismul fiind parte a convențiilor ONU și a politicilor UE, NATO etc.). Iar faptul că țările din Est și din Sud încă n-au ajuns la nivelul de degradare a Occidentului colectiv este o stare de lucruri provizorie, deoarece nici un regim politic nu poate pune stavilă rețelei mondiale a Internetului și nici imensei ofensive culturale prin hollywoodizarea lumii.
Altfel zis, războiul cultural devastator, spargerea codurilor morale, dinamitarea tradițiilor și omogenizarea rapidă a lumii capătă ritmuri și proporții colosale. Iar acestui tip de agresiune identitară generalizată și omniprezentă nu ne putem opune doar cu metode economice, tehnologice și militare de care dispun statele cu pretenții de a forma niște poli geopolitici independenți.
Un alt factor care trebuie avut în vedere în analizele noastre geopolitice este faptul că la ora actuală statele lumii nu mai reprezintă niște actori internaționali independenți. Corporațiile transnaționale și-au subordonat definitiv statele, iar factorul economic a preluat controlul asupra factorului politic. Este un adevăr cunoscut de mai multe decenii. În aceste condiții a supraestima rolul oamenilor de stat aflați în funcții cheie reprezintă o exagerare regretabilă. Și dacă statele au devenit niște cochilii vide, manipulate de către niște grupuri private, în ce măsură mai putem ignora o altă problemă, bine cunoscută în Modernitate? Este vorba despre paradigma democrației care a triumfat după Revoluția Franceză.
În condițiile performanțelor tehnologice de azi și a impactului mass-media asupra mentalului colectiv ideologia liberală bazată pe parlamentarism, pluripartitism, electoralism și religia drepturilor omului reprezintă doar o iluzie majoră cultivată de către elitele globaliste. Însă anume acest sistem de referință este cel considerat pretutindeni ca fiind singura formă de organizare politică a societății. Anume din acest motiv toate țările membre ale ONU, inclusiv cele pe care le numim liberale, sunt nevoite să simuleze cu regularitate niște procese electorale și să alimenteze mitul suveranității poporului. Astfel, chiar și cei care se pretind conservatori sau comuniști sunt deopotrivă victimele miturilor fondatoare ale Revoluției Franceze. Și totuși liberalismul politic ce fundamentează democrația de masă, asigurând dominația cămătarilor și a negustorilor, apare la ora actuală ca o realitate perimată. În prezent tehnicile de control mental, de modelare a comportamentului și de management al percepțiilor îi permit sistemului pretins democratic să funcționeze fără abateri în interesul elitelor satanizate.
Cercurile oculte care se ascund în spatele unor organizații precum WEF (Forumul Economic Mondial), Comisia Trilaterală, CFR (Consiliul pentru Relații Externe), Grupul Bilderberg, Clubul de la Roma etc. și care operează prin intermediul organismelor internaționale oficiale cum sunt ONU, UE, OMS, OMC, FMI, Banca Mondială, Banca Reglementelor Internaționale etc. dispun de niște instrumente de dominație, în fața cărora nici un stat nu e în stare să reziste. Este vorba despre entități nebuloase precum Big Money, Big Tech, Big Pharma, Big Media cu un impact mondial devastator. În fața unui astfel de tsunami de proporții diluviene orice pretenție de independență politică și autonomie civilizațională vădesc fie o naivitate crasă, fie un simulacru.
Realitățile menționate mai sus sunt descrise pe larg într-o multitudine de cărți și studii. Însă nu putem să nu recunoaștem că deocamdată nu s-a reușit identificarea unor căi de rezistență eficiente în fața acestor trenduri de o forță uriașă. Paradigma liberală ca expresie a religiei politice a Occidentului care a fost demascată de o pleiadă strălucită de autori printre care la un loc de frunte sunt Alain de Benoist și Aleksandr Dughin rămâne în trecut. Însăși ”civilizația banilor” ce s-a afirmat în ultimele secole în Occidentul devenit global este pe care de dispariție. Într-o societate fără bani lichizi ce se anunță funcția acelor unități convenționale atribuite electronic va fi una radical diferită de cea de azi.
Teoria politică liberală și-a îndeplinit funcția istorică nefastă, fiind abandonată la ora actuală de către elitele globaliste care s-au servit de ea pentru a domina mulțimile, a acapara avuțiile lumii, a-și subordona statele și a concentra întreaga putere politică la scară mondială. Elitele globaliste nu mai au nevoie de instrumentarul ei teoretic și nici de expresia ei politico-juridică și economică.
Însă moartea lui Homo oeconomicus nu determină renașterea lui Homo hierarchicus ca expresie a tradiției. Louis Dumont a spus totul pe acest subiect, însă cercetările lui excelente totuși vizează o epocă ajunsă la finalul său logic. Sacralizarea dogmelor capitalismului clasic, divinizarea unui Adam Smith, a caracterului axiomatic al darwinismului social în economie, a liberei concurențe și a proprietății private țin de trecut, astăzi acestea nefiind decât un simulacru sau un camuflaj propagandistic. Istoria capitalismului ca ”distrugere creativă” (Werner Sombart) își încheie ciclul său.
Astăzi oligarhia mondialistă sau superclasa mondială (David Rothkopf, Michel Geofroy) se apropie de îndeplinirea completă a strategiei sale de aservire și control. Plutocrația instaurează o tiranie mondială absolută având un alt nume – Tehnocrația. Big Money își asigură dominația mondială prin Big Tech. Triumful ideologiei economice, descris în mod excelent de către Louis Dumont, este succedat de triumful ideologiei tehnocratice. La ora actuală orice analiză geopolitică care ar face abstracție de intrarea în scena istoriei a unui nou fenomen – Tehnocrația – este una incompletă și implicit deformantă. Autorul american Patrick M. Wood este indispensabil pentru înțelegerea în profunzime a acestei realități cu un impact mondial fără precedent în istorie.
O realitate complementară celei descrise mai sus poartă numele de Transumanism. Klaus Schwab ne-a familiarizat cu acest concept încă în 2016 prin cartea sa ”A patra revoluție industrială”. Și nici o țară din lume nu pare a rezista în fața acestui pericol pentru însăși existența omenirii. Dimpotrivă, tehnofilia și stare de vrajă provocată de apariția Inteligenței Artificiale, ca și de digitalizarea totală a lumii, au cuprins deopotrivă mulțimile și guvernanții. Filosoful și teologul francez de origine română, Jean Boboc, are o contribuție fundamentală la decriptarea transumanismului. Iar orice analiză politică ce ar ignora acest fenomen de o amploare și o gravitate copleșitoare este parțială și deci incapabilă să capteze tabloul de ansamblu al lumii de azi.
Moartea Imperiului American și nașterea Imperiului Chinez ca prilej de jubilație a adepților multipolarității
Un alt loc comun în analizele autorilor din tabăra care se opune hegemonismului american este jubilația cu prilejul ascensiunii Chinei la scară mondială în calitate de lider economic și tehnologic incontestabil. Detestarea Occidentului colectiv ca expresie a răului absolut și contestarea dominației americane deseori creează tentația de a adera, în mod conștient sau nu, la ideea unei dominație chineze. Noul Drum al Mătăsii îi încântă pe adepții multipolarității, deseori împiedicându-i să vadă o realitate izbitoare, și anume, faptul că în cazul reușitei acestui proiect chinez gigantic lumea va fi din nou unipolară, cu un singur centru de comandă aflat la Beijing. Amintim că One Belt One Road este o strategie de dezvoltare a infrastructurii la scară globală, adoptată de către guvernul chinez în 2013 cu ținta de a investi în peste 150 de state din cele 193 existente. Și atunci de ce unipolaritatea sub bagheta americană este contestată, iar cea à la chinoise este aplaudată?
Ar fi cazul aici să ne amintim de strategia elitelor globaliste de a dezindustrializa țările occidentale și de a transforma China nu doar în ”fabrica lumii”, ci și într-un proiect pilot, un model de societate ce ar urma să fie impus tuturor statelor. Ar fi bine să ne împrospătăm în memorie rolul lui Henry Kissinger (vizita sa din iulie 1971 la Beijing) ca să înțelegem mai bine care factori au asigurat saltul economic și tehnologic al Chinei. A ignora faptul că elitele sataniste au strategii de lungă durată, precum și faptul că acestea sunt prin excelență apatride, exercitându-și dominația mondială ca entități extrateritoriale, ar reprezenta o regretabilă eroare.
Amintim aici doar câteva elemente ce ar ajuta cercetătorii dornici să aprofundeze subiectul Chinei ca instrument al acelorași elite globaliste care au stat în spatele Imperiului Britanic, iar după cel de-al Doilea Război Mondial - în spatele SUA.
În raportul anual al Fundației Rockefeller din 2010[1] , în care este descrisă o ipotetică pandemie ce a coincis în mod straniu – sută la sută - cu plandemia Covid-19 lansată în 2020 autorii laudă performanțele Chinei comuniste pentru faptul că au făcut față cel mai bine acestui flagel inventat de globaliști. Aceste elogii sunt dovada clară a faptului că elitele sataniste preferă o guvernare totalitară unui regim ce ar respecta un minim de drepturi cetățenești.
La 18 octombrie 2019 The John Hopkins Center for Health Security de la New York (creat și finanțat de către același clan Rockefeller) în parteneriat cu Forumul Economic Mondial și cu Fundația Bill și Melinda Gates a găzduit reuniunea cu numele de Event 201, un așa-zis exercițiu pandemic{% ref text="https://centerforhealthsecurity.org/our-work/tabletop-exercises/event-201-pandemic-tabletop-exercise/%}[2]. Printre participanți au fost oficiali americani din domeniul sănătății publice și exponenți ai industriei farmaceutice, dar și un înalt oficial chinez, și anume profesorul George F. Fao, director general al Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din China, președintele Societății Chineze de Biotehnologie și președinte al Federației Asiatice de Biotehnologie. Iar la 27 decembrie 2019 autoritățile chineze deja raportau primul caz de Covid-19 descoperit în Wuhan. Aceste exercițiu de simulare a unei pandemii a fost un caz clasic de programare predicitivă în preajma operațiunii speciale a elitelor sataniste Covid-19 menit să contribuie la depopularea masivă a lumii. Evenimentul a fost finanțat de către Open Philanthropy Project ce aparține sinistrului magnat George Soros.
Următoarea reuniune a Forumului Economic Mondial va avea loc între 27-29 iunie 2023 în China[3]. Orice analist cu o minimă pregătire știe că această instituție este unul dintre principalele instrumente a globaliștilor.
Să revenim acum la expansiunea economică ce se desfășoară în detrimentul SUA. Chiar dacă lucrurile stau anume așa, de ce oare acest fenomen ar trezi satisfacție printre antiglobaliști? Personal știam că militanții pentru multipolaritate sunt prin definiție suveraniști, se opun dominației străine și aspiră să restabilească independența propriilor țări. În aceste condiții respingerea colonialismului economic ar trebui să fie un element cheie al gândirii și acțiunii unui antiglobalist. Școala de gândire axată pe protecționismul economic, conceptualizat de către Friedrich List care s-a inspirat din lucrările lui Alexander Hamilton, în opinia mea nu și-a pierdut actualitatea. Și dacă în secolele XVIII și XIX cei doi autori se opuneau imperialismului britanic ce se manifesta în cadrul regimului de liber schimb, oare un patriot al zilelor noastre – chiar dacă este un adept al teoriei ”spațiilor mari” după Carl Schmitt – oare n-ar trebuie să se îngrijoreze de imperialismul economic chinez ce se impune prin același regim al liberului schimb?
Se știe că dominația politică a unei țări este precedată și însoțită de dominația economică a acesteia. Precum se cunoaște și diferența fundamentală dintre o economie productivă (China) și o economie de consum (cele 150 de țări ce ar urma să fie invadate de investițiile și mărfurile chineze). Să fim de acord, a fi adversarul unipolarității americane și în același timp adeptul unipolarității chineze este dovada unei naivități îngrijorătoare. Decolonizarea economică a țărilor lumii, adică respingerea dominației capitalurilor și a mărfurilor de origine occidentală, n-ar trebui să fie succedată de recolonizarea acestora de către China.
În plus, gigantomania criticată atât de mult sub comunism și respinsă în cazul dominației mondiale a corporatocrației vestice n-ar trebuie să fie tratată cu atâta admirație și entuziasm în cazul Chinei. Dacă chinezii aspiră să fericească prin prezența lor economică tocmai 150 de țări, reiese în mod implicit că toate acestea urmează să accepte rolul ingrat de ”republici bananiere” ale Chinei. Restul lumii ar urma doar să furnizeze gigantului mondial chinez materii prime, piețe de desfacere și eventual brațe de muncă. În aceste condiții cât loc mai rămâne pentru aspirațiile noastre spre o ordine mondială multipolară?
În prezent China reprezintă visul de aur al oricărui dictator din istorie, cu medicină forțată, cu lockdown și încarcerări ai propriilor cetățeni în casele lor, cu supraveghere generalizată, cu rating social și fără nici un fel de libertăți politice și cetățenești. Tocmai de aceea este elogiată de exponenții elitelor globalist-sataniste de tipul lui Klaus Schwab sau Bill Gates. Așadar, cei care vor să știe cum vor arăta societățile lor mâine trebuie să privească la China de azi.
Calea spre libertate
Începând cu anul 2020 am fost martorii instaurării tiraniei mondiale cu pretext medical, constatând cât valorează principiile democratice și legalitatea. Concomitent a dispărut orice iluzie a existenței unor centre de putere cu adevărat independente. Plandemia Covid-19, anunțată de către șeful WEF drept fereastră de oportunitate pentru ”Marea Resetare”, a spulberat orice iluzie că tirania digitală mondială poate fi stăvilită prin recurgerea la tradiționalele metode de luptă politică: alegeri, proteste stradale, recurs la justiție, critici în presa de alternativă. Monstrul globalist nu mai are nevoie de menținerea aparențelor statului de drept. Terorismul de stat și impunerea unor măsuri genocidare și liberticide au devenit practici cotidiene pretutindeni în lume.
Să reținem că guvernanța mondială se realizează nestingherit prin intermediul unor guverne marionetă aflate în subordinea elitelor luciferiene. Iar succesiunea la guvernare nu aduce nici o schimbare substanțială, servind exclusiv drept decor pentru acest spectacol sinistru. Spectrul politic din toate țările cu democrații liberale s-a uniformizat definitiv. Clasa politică este ostaticul aceleiași paradigme dominante. Relația de subordine a tuturor guvernelor lumii față de ONU și agențiile acesteia (OMS, OMC, PNUD, UNICEF etc.) ca expresie a Guvernului Mondial este o evidență pentru orice observator atent.
Și atunci ce e de făcut? Mai întâi se impune abandonarea tuturor iluziilor. A prezenta dezirabilul drept realitate și a cultiva mitul unor rivalități geopolitice care ar transcende agenda globalist-satanistă este nu doar contraproductiv, ci și sinucigaș. Adică, se impune un salt paradigmatic ce ar depăși clișeele de interpretare politologică și geopolitică. O analiză profundă, realistă și fără limite circumstanțiale față de ierarhiile statale este preludiul elaborării unei platforme de luptă ideologică și politică eficiente.
Iar întrucât la ora actuală nu există nici o țară ce ar avea o conducere puternică, hotărâtă să dea o luptă totală, pe viață și pe moarte, elitelor sataniste care au uzurpat puterea politică la scară mondială, este imperios necesar să dezvăluim această stare de lucruri de un tragism imens. În acest moment istoric critic pentru omenire spiritul de sacrificiu și curajul elitelor intelectuale anti-Sistem este condiția indispensabilă a efortului nostru de deșteptare a națiunilor. Orice încercare de a edulcora realitatea și de a ocoli riscurile unor confruntări directe cu guvernările aservite centrelor de comandă globaliste poate fi fatală pentru întreaga lume. Istoria este mișcată înainte de caracterele puternice și lucide. Timpul negustorilor și al spiritului mic burghez trebuie să rămână în trecut. Timpul eroilor bate la ușă. Viitorul atârnă de voința unor minorități ce constituie adevăratele elite ale națiunilor. El nu se poate clădi pe temelii șubrezite de mediocritate și de lașitate. Viitorul nostru va fi compromis dacă ratăm momentul oportun.
Suntem cu toții de acord că asistăm la sfârșitul unui ciclu istoric pe care îl asociem cu Modernitatea și capitalismul. Semnele vremurilor îi determină pe unii lideri religioși creștini să întrevadă apropierea deznodământului apocaliptic. Însă recurgând la interpretarea lui René Guénon, sperăm totuși că nu e vorba despre sfârșitul lumii, ci despre ”sfârșitul acestei lumi”. Nu aderăm la concepția hindusă a ciclicității timpului, ci doar folosim această figură de stil pentru a spune că ne dorim cu toții nașterea unei lumi mai bune. Iar calea spre ea trece în mod obligatoriu prin spargerea tiparelor și prin contestarea liberalismului, dar și a tehnocrației ce tinde să-i ia locul. În acest moment istoric crucial se impune o revoltă a națiunilor, una majoră, mondială, ireconciliabilă și victorioasă. O lume nouă poate fi construită doar pe ruinele unei lumi vechi. Generația de azi are menirea să devină groparul capitalismului globalist, dar și a tehnocrației demonice.
