Un război fără nume

Faptul că Rusia se află în stare de război o știe o lume întreagă. Cu excepția conducerii politice a acestei țări, care la al patrulea an al vastelor confruntări militare cu Ucraina, secondată de către țările occidentale, refuză să recunoască această realitate izbitoare. Ostilitățile militare care deja au provocat cel puțin sute de mii de victime de ambele părți, distrugeri imense și peste zece milioane de refugiați din Ucraina, sunt numite în mod ritualic și stupid “Operațiune Militară Specială”. Adică o acțiune limitată cu caracter polițienesc de anihilare a unui grup restrâns de rebeli.

Actele teroriste din partea regimului de la Kiev pe teritoriu Rusiei n-au încetat nici o clipă în ultimii trei ani și ceva. Incendieri masive și permanente ale unor depozite de combustibil, asasinarea unor militanți civici și generali, atacuri cu drone asupra unor zone tot mai îndepărtate de linia frontului, explodarea unor noduri de cale ferată se întâmplă neîntrerupt. Și iată că în ajunul noii runde de negocieri de la Istanbul au loc noi explozii în niște puncte strategice ale căii ferate și spectaculosul atac cu drone asupra unui aerodrom militar din Irkutsk.

Propaganda oficială de la Moscova face ravagii, anatemizând ca de obicei partea ucraineană pe care o numește cu obstinație “banderoviști”, “teroriști” și mai ales “fasciști” și “naziști”. Deși de fapt regimul de la Kiev este prin excelență o iudeocrație, și este vorba despre o realitate existentă de mai mulți ani. Toate posturile cheie în guvernarea anterioară celei actuale erau deținute ― pur întâmplător! ― tot de exponenții acestei distinse minorități din Ucraina. Însă ar fi “incorect politic” pentru administrația Putin și lacheii săi de presă să facă uz de termeni precum “sioniști”, asta ar putea supăra rețelele atât de influente în administrația de stat de la Moscova.

Unii mor pe front, alții de distrează

În loc să mobilizeze întreaga societate prin declararea stării de război, să recruteze încă vreo jumătate de milion de tineri ruși în armată, să treacă pe picior de război întreaga economie, senilii conducători de la Kremlin continuă să simuleze un calm imperturbabil. Ceea ce revoltă în mod deosebit cercurile patriotice din Rusia este faptul că pe fundalul unei tragedii uriașe țara continuă să trăiască de parcă nu s-ar întâmpla nimic. Evenimentele cu caracter distractiv ― concerte, spectacole, sport, circ, emisiuni de divertisment la posturile oficiale TV se obstinează să sustragă populația de la realitatea de-a dreptul catastrofală. În timp ce pe străzile orașelor Rusiei pot fi întâlniți mai la toate intersecțiile tineri bărbați invalizi, distracția ca instrument de anesteziere a mentalului colectiv continuă. În timp ce unii varsă sânge pe linia întâia, alții se pregătesc de sezonul estival, alegându-și cele mai exotice destinații turistice.

Două categorii de militari: ostaticii regimului de la Kiev și mercenarii regimului de la Moscova

În timp ce regimul sionist de la Kiev continuă să vâneze în mod criminal tinerii pe străzile tuturor orașelor țării și să-i înroleze forțat în armată, regimul de la Moscova preferă să trimită pe front doar mercenari. Chiar dacă aceștia sunt numiți de către propaganda oficială “voluntari”. Desigur, printre cei care luptă de partea Rusiei sunt destui bărbați care sunt ghidați de sentimente patriotice. Însă întregul contingent militar angajat în acțiunile de luptă are relații strict contractuale și implicit de natură financiară cu Ministerul Apărării. Iar cine e gata să moară pentru bani e mercenar de când lumea.

În general, în Rusia de azi se știe foarte bine că un număr impunător dintre cei care pleacă pe front sunt tinerii din provincie, care se arată tentați de reclama televizată, aceasta promițându-le onorarii considerabile pentru participarea la ostilitățile militare. Pachetul de recompense financiare este și mai generos atunci când cineva dintre cei care luptă este rănit sau ucis. Apropo, unul dintre cele mai abominabile aspecte ale acestui măcel fratricid este deja expus pe larg în media de alternativă din Rusia. A apărut o largă categorie de femei care reușesc să se mărite de câteva ori pe an cu militarii aflați pe front. Rata mortalității fiind destul de ridicată, acestea au ocazia să se pricopsească cu onorariile respective nu o singură dată.

Prin urmare, având în vedere statutul juridic al celor care sunt înrolați de partea Rusiei prin contract și în schimbul unor plăți, termenul corect care îi definește este cel de mercenari. Acest cuvânt nu are neapărat o conotație negativă, el doar reflectă realitatea obiectivă.

Motivația nedorinței conducerii politice a Rusiei de a recurge la angajarea armatei regulate în război și de a mobiliza sute de mii sau chiar un milion de oameni ca urmare a declarării stării de război e simplă. Astfel de măsuri ar surpa popularitatea eternului lider Putin și ar putea provoca nemulțumiri masive în țară. Deși anume aceste măsuri ar fi putut conduce la o victorie univocă și decisivă. Însă bătrânii conducători de la Kremlin nu mai sunt în stare să ia niște hotărâri patriotice majore.

Această cohortă provenită din fosta nomenclatură sovietică și concrescută cu rețelele de tip mafiot ale oligarhilor nu poate depăși starea de imobilism și obsesia de a-și perpetua propriile privilegii. Deviza lor este satus quo pe durata întregii vieți.Adică fie ca lucrurile să rămână așa cum sunt pentru vecie. Anume aici i-a calculat de minune inamicul. Lipsa de dinamism și de curaj în acțiuni determină extinderea conflictului armat, ceea ce va conduce în mod obiectiv la slăbirea economică a Rusiei și la zdruncinarea încrederii populației față de regim. Dar asta se va întâmpla mâine sau cândva. Iar până atunci veșnic tânărul Putin va continua să-și joace rolul de lider puternic și de neîntrecut maestru al jocurilor geopolitice.

Negocieri repetate pe fundalul unui război de rutină

Așadar, mâine, 2 iunie, la Istanbul va avea loc o nouă rundă de negocieri ruso-ucrainene. Iar în ajunul acestora regimul de la Kiev și-a intensificat acțiunile teroriste pe teritoriul Rusiei. Ceea ce trezește țipete, lamentații și proteste isterice la Moscova. Vor urma și plângeri la ONU și în alte organizații internaționale. Ce priveliște jalnică! Câtă ipocrizie! Oare nu era de așteptat că intervenția militară a Rusiei în Ucraina va genera o vastă și neîntreruptă operațiune de destabilizare a Rusiei prin cele mai diverse și mai crude acte de terorism?

Și cu cât mai mult se va extinde acest război, cu atât mai grave vor fi consecințele acestor acțiuni. E foarte probabil să urmeze și explozii la un șir de obiective strategice precum centralele nucleare, barajele unor centrale hidroelectrice, în metrouri și alte locuri de aglomerație publică. În acest sens acte teroriste ca cel de la Crocus City Hall din 22 martie 2024 se pot repeta oricând.

Timp de peste trei ani regimul de la Kiev și patronii săi externi au reușit să testeze de nenumărate ori reacțiile administrației de la Kremlin. Adică mai curând lipsa de reacție a acestora. Orice act terorist major este urmat de o avalanșă de declarații sterile ale oficialilor ruși și a propagandiștilor acestora. Nu zicem că niște acțiuni simetrice ar fi binevenite. Dimpotrivă. Cea mai tragică latură a acestor situații de o gravitate enormă este că partea rusă aplică din ce în ce mai des o tactică de-a dreptul înfiorătoare. Este vorba despre lansarea unor atacuri masive cu rachete asupra orașelor și, prin urmare, asupra populației pașnice a Ucrainei. Iar faptul că discursul oficial prezintă aceste bombardamente ca fiind îndreptate exclusiv asupra unor obiective militare nu diminuează numărul de victime nevinovate ale acestui măcel.

Este de-a dreptul șocant să urmărești comunicatele zilnice ale Ministerului Apărării din Rusia, care se fălește prin intermediul tuturor canalelor de propagandă că a lichidat încă vreo câteva mii de “naziști, fasciști și banderoviști”. De fapt, cei care poartă uniforme ucrainene sunt într-o largă majoritate tinerii luați cu forța de pe străzi și din locuințele lor și trimiși la moarte. Însă cei care au planificat și coordonează ambele părți beligerante au nevoie de cât mai multe sacrificii umane. Astfel încât abatorul fratricid funcționează la turații maxime.

Scopurile reale ale războiului fratricid

Planul este multidimensional.

1. Asasinarea cât mai multor slavi ortodocși în scopul depopulării Ucrainei și provocării unei catastrofe demografice iremediabile.
2. Destabilizarea politică și slăbirea economică a Rusiei în scopul schimbării regimului și a demantelării teritoriale a acestei țări.
3. Iar cel mai conspirativ și mai perfid aspect al acestui război regizat din umbră este crearea unui nou Israel pe teritoriile din Sudul Ucrainei.

Ultimul pare de-a dreptul incredibil, dar timpul va arăta dacă lucrurile stau așa sau nu.

Cert este un singur lucru. La distanța de peste trei ani de la începutul acestui război este evident faptul că administrația Putin a fost atrasă într-o capcană geopolitică. Soluția optimă pentru Rusia a fost un război blitzkrieg, adică o operațiune militară rapidă și victorioasă. Anume așa promitea să fie acest conflict atunci când rușii ajunsese la porțile Kievului. Însă a intervenit Roman Abramovich, care sosește la Moscova în cele mai importante momente cu mesaje de la City of London pentru Putin și totul se rostogolește spre catastrofa de azi.

Performanțe politico-militare fără precedent în istorie

Optimiștii și adulatorii administrației Putin i-au lăudat pe negociatorii în frunte cu cel mai șters și mai lamentabil personaj din viața publică rusă, Vladimir Medinski, pentru faptul că la prima rundă de negocieri aceștia ar fi înaintat părții ucrainene niște cerințe ultra patriotice. Mă refer la faptul că delegația rusă a cerut Ucrainei, printre altele, să-și retragă militarii din cele patru regiuni, Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson, pe care Moscova le-a proclamat drept părți componente ale Federației Ruse încă la 30 septembrie 2022. De fapt situația tragi-comică legată de aceste teritorii este una fără precedent în istoria omenirii. Și iată de ce.

De regulă, un stat puternic militar, care întreprinde o incursiune reușită în interiorul unui alt stat, anexează respectivele teritorii după ce reușește să le cucerească militar. Însă în cazul acesta nici la momentul proclamării acestor regiuni drept teritorii rusești, nici la ora actuală nici una dintre cele patru regiuni nu este controlată în totalitate de către militarii ruși. Și chiar dacă ar fi controlate de aceștia, o eventuală recunoaștere de către Kiev a acestor cedări teritoriale se poate întâmpla doar în cazul unei înfrângeri militare totale și a capitulării necondiționate.

Rusia se arată contrariată că are dușmani

Tot mai multă lume se arată îngrijorată de faptul că țările occidentale furnizează din ce în ce mai multe și mai sofisticate arme regimului de la Kiev. Precum și de faptul că o serie de țări europene și-au declarat disponibilitatea de a-și trimite trupele pe teritoriul Ucrainei. Astfel de acțiuni sunt revoltătoare, desigur. Dar așa cum Rusia are dușmani, altfel nici nu putea fi. Iar amenințările demente ale unor clovni de tipul lui Dmitri Medvedev și a propagandiștilor de serviciu precum că Moscova ar fi gata să lanseze arme nucleare contra capitalelor europene pot impresiona doar naivii. De parcă nu s-ar ști că țări precum Franța sau Marea Britanie au cu se să răspundă instantaneu.

Iată că și prietenul Trump dă semne de enervare, decorându-l pe Putin cu câteva calificative deloc măgulitoare. Însăși apariția lui Trump pe post de pacificator-șef arată slăbiciunea Rusiei, incapacitatea acestei țări de a repurta o victorie militară pe câmpul de luptă. Iar faptul că militarii ruși reușesc să cucerească niște localități rurale nu vădește obținerea de mari victorii strategice.

În plus, termenul de “eliberare” utilizat de către propaganda de la Kremlin în astfel de cazuri poate fi acceptat doar în măsura în care localitățile respective se pomenesc eliberate în totalitate de locuitorii săi. Asta pentru că de regulă înaintea avansării infanteriei, artileria rade tot ce este viu în zona respectivă. Iar filmările cu arborarea drapelului rus pe ruinele acestor foste localități amintesc izbitor de scenele terifiante din Sectorul Gaza.

Când doi negociază, al treilea câștigă

Și totuși, ce ar fi să așteptăm de la negocierile de mâine, 2 iunie? Personal nu văd ce s-ar putea întâmpla pentru a se ajunge la încheierea acestui război în urma unor astfel de tratative. Cei care spun că războiul se va termina doar atunci când una dintre părți se va pomeni învinsă, iar alta învingătoare au într-un fel dreptate. Pentru că pornesc de la analogiile clasice. Aici însă lucrurile stau diferit.

Vorba e că niciuna dintre părți nu e lăsată nici să învingă, nici să capituleze. Organizatorii acestui război au nevoie ca el să dureze cât mai mult posibil și să epuizeze deopotrivă ambele părți. Războiul respectiv plasează în tabăra perdanților atât Ucraina, cât și Rusia, indiferent pe cine îi vor declara învingători regizorii acestui spectacol sângeros. Iar câștigătorii vor fi aceeași ca și cei din primele două războaie mondiale. Și anume elita cabalistă a banksterilor.