Profilul identitar al „constelației Dughin”
Ideologia sintetizată în opera lui Dughin este una care absoarbe pe de o parte gândirea conservatoare europeană, iar pe de altă parte se inspiră din opera primului val de eurasianiști precum Nikolay Trubetskoy, Piotr Savitsky, Gerogy Frolovsky, Georgy Vernadsky. Această pleiadă de intelectuali din emigrația rusă a făcut o muncă uriașă, pe de o parte contestând viziunea eurocentristă, iar pe de altă parte arătând că identitatea colectivă a poporului rus este strâns legată de osmoza care s-a produs de-a lungul perioadei de dominație tătaro-mongolă. Continentalismul pliat pe viziunea lui Carl Schmitt și altor autor din Europa întregește această viziune ce respinge Modernitatea ca expresie a unei deviații istorice majore, a unei fracturi civilizaționale uriașe.
Desigur, concepția luptei eterne dintre telurocrație ca expresie a Civilizației Uscatului și talasocrație ca expresie a Civilizației Mării este una temeinică și demnă de toată aprecierea. Aici ar fi să amintim și de Werner Sombart care a descris într-o manieră superbă conflictul major dintre civilizația banilor, versatilă și mercantilă, reprezentată de Marea Britanie și SUA, pe de o parte, și civilizația continentală axată pe valori verticale, perene, profund ancorate în tradiția milenară a popoarelor. În confruntarea dintre „negustori” și „eroi” ca tipuri de identitate colectivă cea care merită să fie admirată este ultima.
Și în general, această serie de articole nu are scopul să analizeze în detaliu viziunea filosofică și socio-politică a profesorului Dughin. Ea poate fi aplaudată sau criticată, în funcție de viziunea fiecăruia. Și acest lucru ar fi fost perfect normal dacă Dughin s-ar fi menținut într-un cadru strict academic și n-ar fi intrat pe terenul alunecos al politicii. Dar din moment ce el a optat pentru îmbrățișarea poziției de susținere totală, necondiționată, în pofida oricăror evidențe și a unei rațiuni patriotice, a regimului Putin, acesta își asumă postura ingrată de promotor al unor interese oculte, diametral opuse intereselor naționale ale Rusiei, dar și păcii și stabilității întregului continent.
Personal știu foarte bine ce crede Dughin despre Putin și despre esența acestui regim politic. Mi-a mărturisit-o nu o singură dată, dar nu-l voi cita aici, deoarece este vorba despre niște discuții private.
Critica dură și perfect întemeiată pe care o aduce Dughin Occidentului ca fenomen civilizațional nefast și proiect politic demonic este perfect valabilă. Ader în totalitate la ea. Așa cum aderă și cei care i-au urmat „învățătura”. Dar a-l prezenta pe Putin drept un campion al luptei cu monstrul liberal și cu balaurul mamonocrației globaliste este dovada fie a lipsei unei viziuni de ansamblu asupra marilor procese ce se desfășoară la ora actuală în lume (versiune puțin probabilă dată fiind anvergura intelectuală a personajului), fie a ipocrizii cu totul reprobabile. Orice s-ar spune, dar prăbușirea de la nivelul superior al celor mai înalte culmi academice la rolul rușinos de propagandist venal al xenocrației de la Kremlin este dovada unei naturi greu de definit în termeni onorabili.
Ce o fi la mijloc? O banală frică de moarte? Nu putem exclude, atâta timp cât cunoaștem natură criminală a sistemului politic din Rusia. Mai ales după ce atâția oponenți politici, comandanți ai „primăverii ruse” din Donbass și însăși fiica sa au fost uciși în condiții mai mult decât stranii.
Însă la fel de bine poate fi și orgoliul nemăsurat de a se ști parte a puterii politice, un actor public ce exercită o influență majoră asupra evenimentelor. Iluzii, desigur. Dar cât de greu este să se renunțe la acestea.
Faptul că Dughin m-a excomunicat din secta sa nu mă miră deloc. Logica e simplă. Ori urmezi linia trasată de sus, ori ești dușmanul lui de moarte. Dar asta am înțeles-o abia în ultimii ani. Las la o parte ingratitudinea lui pentru munca pe care am depus-o timp de ani de zile, traducându-i și editându-i cărțile prin propria mea muncă și pe bani proprii. Deși admit că nu e vorba despre o lipsă de recunoștință. Pur și simplu s-ar putea ca superiorii săi de la Kremlin i-au ordonat să rupă orice contact cu mine.
Revin la viziunea lui Dughin asupra lumii. Așadar, dacă critica lui adusă Occidentului e demnă de toată lauda, soluția propusă de el este una falsă și periculoasă. A pedala la infinit și până la absurd precum că „țarul e bun, anturajul e rău” este dovada unei lașități de-a dreptul rușinoase. A pretinde că Putin este împiedicat să facă ceva bun pentru țară de către „coloana a cincea/a șasea”, reprezentată de liberalii pe care tot Putin îi menține de 25 de ani în funcție este ridicol. A continua să promovezi marea înșelătorie despre MULTIPOLARITATE/BRICS mai ales după tot ce s-a întâmplat sub falsa pandemie Covid-19 și după toate măsurile de impunere a GULAG-ului digital pretutindeni în lume (inclusiv în Rusia!) este iarăși manifestarea unei duplicități penibile.
A te contopi în întregime cu discursul dominant al mafiei cabaliste care controlează toată puterea în Rusia este degradant. Și asta mai ales în timp ce la ora actuală mii și mii de patrioți ruși mărturisesc adevărul cu glas tare, fapt pentru care deseori plătesc cu viața sau cu libertatea.
A nu recunoaște că prin intervenția militară în Ucraina Rusia a fost atrasă într-o capcană geopolitică este descalificant. Toată lumea vorbește deschis de ani de zile că dușmanii Rusiei au conceput acest război din Ucraina ca pe un al doilea Afganistan, ținta fiind distrugerea economică a țării, provocarea unui haos social și a destrămării teritoriale a țării. Și doar Dughin și soldații din armata lui internaționalistă continuă să imite un marș triumfal al armatei ruse și să publice fotografii pozând cu drapelul Republicii Donețk.
De-a lungul câtorva decenii Dughin a reușit să creeze o adevărată sectă religioasă în jurul său. Acest cult fundamentalist îl are în calitate de zeitate supremă de Putin, iar în calitate de mare preot apare însuși magul de la Moscova, Dughin. El este cel care a stabilit canoanele acestei religii neopăgâne. Numeroasa lui clientelă ideologică de tipul francezilor idolatri formează clerul respectivei secte. Oricine se abate de la dogmele acestui trib ideologic este declarat eretic bun de ars pe rug. Iar Inchiziția acestui ordin își are drept judecători personaje comice de tipul unui Lucien Cerise, total lipsit și de simțul umorului, și de cel al realității.
Starea de paralizie cognitivă indusă de către noua religie a multipolarismului este încă o dovadă a faptului că sindromul gregar poate fi indus până și celor mai cultivate persoane, dacă acestora le lipsește un adevărat simț critic și o elementară stare de smerenie. Mândria de a fi asociați cu „puternicii zilei” a învins necesitatea de a-și păstra independența intelectuală și capacitatea de analiză.
Am putea defini starea psihologică a membrilor acestui cult astfel. Stare de transă, de fascinație, de orbire mentală, de hipnoză. Astfel de fenomene ar fi demne de analiza unui istoric al religiilor precum Mircea Eliade. Și totuși sperăm că unii dintre adepții acestui grup social opac și autosuficient ar putea la un moment dat să se trezească din starea de letargie. Și să înceapă procesul de dez-vrăjire. Sper binele lor și al altora. După o îndelungată beție cognitivă ar trebuie să urmeze și un proces de deșteptare. Dar asta doar în cazul unor oameni sinceri și integri, care pur și simplu au fost înșelați de către niște manipulatori de mare clasă. În cazul unor indivizi perverși, lacomi și profitori așa ceva nu se poate întâmpla.
Reflectând la condiția intelectuală a acestei cohorte de militanți pentru o cauză falsă, cuprinși de un blocaj ideologic major, mi-am amintit de titlul celebrei cărți „Gândirea captivă” de Czesław Miłosz, apărută în 1953. Autorul polonez se referea la ideologia comunistă. Dar parcă ideologia multipolaristă este mai puțin dogmatică, mai puțin utopică, mai puțin nocivă decât prima?
Închei acest serial de articole cu următoarea precizare. Am citit mai multe cărți ale profesorului Dughin. Am tot respectul pentru vasta și valoroasa lui operă academică. Dar așa cum am mai menționat, după mine tragedia lui este că s-a lăsat atras în niște jocuri de putere care l-a compromis destul de grav atât în fața poporului rus, care îl percepe ca pe un propagandist al puterii, cât și în fața unui număr tot mai mare de intelectuali din diverse țări care văd că Dughin s-a contopit cu totul cu regimul Putin, glorificându-l până la absurd.
Iar critica lui timidă adusă unor birocrați fără nume, în care își exprimă într-un limbaj alegoric insatisfacțiile cu problemele reale ale țării sale îmi amintește de stilul presei comuniste. Și pe vremea URSS se admitea o critică moderată și trunchiată a unor birocrați care deviază de la linia partidului. Dar niciodată nu puteai critica DIRECT persoana numărul unu din stat, fie că era vorba despre vreme lui Stalin, fie despre perioada lui Brejnev. Anume așa procedează și Dughin. Poate greși oricine, dar Putin este mereu simbolul înțelepciunii și al clarviziunii, al patriotismului și al valorilor tradiționale. De la o vreme o astfel de narațiune devine de-a dreptul dezgustătoare. Indiferent de faptul dacă aceasta este rodul unei frici paralizante sau al unei complicități dezonorante.
