Odată cu încheierea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova, care au avut loc la 28 septembrie, reacțiile critice față de abuzurile și ilegalitățile regimului de la Chișinău, care a falsificat în mod grosolan procesul electoral, sunt pe deplin întemeiate. Și autorul acestor rânduri și-a expus în repetate rânduri atitudinea față de regimul colonial din Republica Moldova, controlat în totalitate de către centrele de putere occidentale.

Însă atunci când aceste critici vin din partea oficialităților de la Moscova, se impun o serie de precizări de principiu, care să arate în ce măsură regimul politic din Rusia are dreptul moral să-și manifeste nemulțumirea față de sistemul politic de tip mafiot din Republica Moldova. Menționăm aici că printre demnitarii ruși care au luat atitudini dure față de falsificarea alegerilor din țara noastră sunt Ministrul de Externe Sergey Lavrov, purtătoarea de cuvânt al MAE Maria Zaharova, și secretarul de presă al președintelui Putin Dmitri Peskov.

Avatarurile democrației ruse

Așadar, să vedem dacă Rusia ultimelor decenii reprezintă standardele cele mai înalte calitate ale democrației, modelul perfect al statului de drept cu cele mai libere și mai corecte procese electorale din lume. Dar mai întâi se impune o precizare de principiu. Protestele vehemente ale oficialilor de la Moscova față de abuzurile guvernării de la Chișinău sunt motivate nu de grija pentru standardele democratice, ci de frustrarea din cauza pierderii controlului din partea Rusiei asupra Republicii Moldova în favoarea rivalilor săi geopolitici din Vest.

De altfel, faptul că după căderea URSS Rusia își restrânge rapid și iremediabil influența asupra fostelor republici sovietice este de domeniul evidenței. Aproape toate țările din zona europeană au trecut sub control occidental, iar cele din Asia Mijlocie au ajuns să fie dominate geopolitic de SUA, Turcia, China și Marea Britanie. Singura excepție notorie o constituie Republica Belarus, și asta datorită calităților personale a președintelui Lukașenko. Însă odată cu dispariția lui din fruntea statului, cel mai probabil și această țară se va pomeni în îmbrățișarea occidentalilor. Astfel încât domnul Sergey Lavrov care menține funcția de ministru de externe de vreo 23 de ani poate fi felicitat pentru eșecul total al instituției pe care o conduce în procesul de reașezare pe principii de bună vecinătate a relațiilor cu noile state independente.

Reacțiile nervoase ale demnitarilor de la Kremlin față de ilegalitățile comise de regimul de la Chișinău se reduc la câteva aspecte de bază. Prima nemulțumire e cauzată de faptul că n-au fost deschise suficiente secții de votare la Moscova pentru cetățenii moldoveni aflați la muncă în această țară, ca și pentru cetățenii care locuiesc în regiunea separatistă Transnistria, aflată sub controlul militar și politic al Rusiei. De acord, doar că nu democrația îi preocupă pe cei de la Kremlin, ci eliminarea din jocul electorat a unei părți importante de electoral care potențialmente ar fi dat preferință partidelor prorusești.

Cât privește grija pentru cetățenii din Transnistria, e foarte simplu. E suficient ca Rusia să-și retragă prezența militară ilegală din țara noastră, iar odată cu asta, și administrația marionetă de la Tiraspol, astfel contribuind la reintegrarea teritorială a Moldovei și la intrarea regiunii Transnistria în câmpul constituțional al țării; și atunci vor fi deschise suficiente secții de votare ca și în restul teritoriului național.

De fapt, ceea ce a realizat caracatița criminală din rețeaua Soros în Republica Moldova de vreo cinci ani încoace, adică uzurparea puterii în stat și distrugerea tuturor instituțiilor democratice, în Rusia s-a întâmplat de cel puțin treizeci și doi de ani. În acest sens regimul politic de la Chișinău nu este decât un imitator fidel al regimului politic de la Moscova. Vom aminti aici câteva evenimente care au condus la uzurparea puterii de stat în Rusia, făcând imposibilă alternanța la guvernare prin intermediul unor campanii electorale.

Evenimentul cheie care a distrus orice speranță a rușilor de a se juca de-a democrația a survenit la 21 septembrie 1993, când președintele Elțîn a dizolvat prin decret, în mod anticonstituțional, organul legislativ, iar în câteva zile a ordonat forțelor armate să tragă din tunuri și din tancuri în sediul parlamentului rus. Iar la 15 octombrie a aceluiași ani Elțîn a emis un decret prin care a dispus organizarea unui referendum asupra proiectului noii constituții neoliberale, scrise de către consilierii săi americani.

Ascensiunea lui Putin ca probă de aur a democrației ruse

Apariția lui Putin în fruntea statului rus reprezintă rodul unor trucuri politico-juridice și inginerii sociale extrem de perfide, care nu au nimic în comun cu principiile unui stat de drept. Amintim că acesta a făcut o carieră uluitoare într-un timp record, deținând pentru scurt timp funcțiile de șef a FSB (fostul KGB), de secretar al Consiliului de Securitate și de Prim-ministru. Iar la 31 decembrie 1999 Elțîn își dă demisia și îl numește în calitate de președinte ad-interim pe Vladimir Putin. Adică Putin este continuatorul direct al politicilor neoliberale și antinaționale ale lui Elțîn.

Amintim că ascensiunea lui Putin a fost însoțită de o serie de acte teroriste atribuite militanților ceceni, asta în timp ce versiunea cea mai credibilă arată că este vorba despre niște operațiuni sub drapel fals, care să dea regimului pretextul de a acționa cu maximă duritate în condiții de creare a unor strategii de tensiune sau a unei stări de urgență.

Astfel, între 4 și 16 septembrie 1999, în timp ce Putin deținea funcția de prim-ministru, au fost organizate o serie de acte teroriste prin minarea unor blocuri de locuit în orașele Bunaiksk, Moscova și Volgodonsk. În urma acestor acțiuni criminale au fost uciși 307 oameni și răniți peste 1 700 de persoane.

Seria de explozii din cele trei orașe a servit drept argument pentru declanșarea cele de-a doua campanii militare contra Ceceniei rebele, care s-a desfășurat cu o violență incredibilă, fiind masacrate mii și mii de persoane civile. Astfel a fost pregătit terenul pentru crearea unei imagini de lider puternic, în stare să gestioneze situații de criză majoră.

Iar după ce a fost instalat în poziția de președinte ad-interim, fiind sprijinit de către oligarhii care și-au însușit avuțiile naționale ale statului rus, Putin și-a menținut funcția de șef al statului prin simulacrul de alegeri libere organizat la 26 martie 2000.

Uzurparea puterii prin menținerea abuzivă a acesteia

Așadar, de peste trei decenii toate celelalte farse electorale au reprezentat o sfidare a legii, a bunului simț și a procedurilor democratice. După cele două campanii electorale în care a câștigat Elțîn (1991 și 1996), alegerile prezidențiale din anii 2000, 2004, 2008, 2012, 2018 și 2024 n-au fost decât niște uriașe operațiuni de manipulare politico-juridică și de suprimare dură, deseori criminală, a opoziției, menite să mențină la putere clanurile oligarhice care îl au drept exponent de încredere pe Vladimir Putin. Iar mandatul de președinte deținut de către complicele său politic Dmitri Medvedev între anii 2008-2012 n-a fost decât o manevră de menținere a puterii de către aceleași rețele de tip mafiot.

Deloc surprinzător, alegerile prezidențiale din 2024 i-au oferit lui Putin un mandat valabil până la 7 mai 2030. Amintim că ultimele alegeri prezidențiale au fost precedate de niște modificări în constituție și un referendum-farsă, care să permită lui Putin să candideze din nou la funcția pe care o deține din anul 2000.

Partidul stat și soarta politicienilor de opoziție din Rusia

În Rusia există un singur partid politic, ce s-a contopit cu statul, “Rusia Unită”, iar pe lângă acest partid-stat mai există câteva grupări care asigură iluzia pluripartitismului. De-a lungul ultimelor decenii asasinatele motivate politic ale unor figuri emblematice din opoziție sau ale jurnaliștilor au devenit o practică permanentă. În acest sens menționez că la ora actuală, după o teroare îndelungată a unui regim polițienesc deosebit de violent, mai există patru categorii de oponenți ai regimului politic din Rusia:

1. morți;
2. încarcerați în închisoare;
3. fugiți peste hotare;
4. Reduși la tăcere.

Gândirea unică și ideologia de stat ca norme de ordin penal

Iar foarte puținele personalități care își permit luxul de a critica frontal dictatorul de la Kremlin și regimul său doar confirmă regula generală. Mai grav, după intervenția militară a Rusiei în Ucraina orice obiecție critică în legătură cu această aventură este calificată drept crimă penală, iar pedeapsa pentru astfel de delicte de opinie este privațiune de libertate până la șapte ani de închisoare. Vezi articolul 208.3 a Codului Penal al Federației Ruse. Adică orice obiecție asupra nereușitelor conducerii politice și militare a țării sau chiar apel public la încetarea acestui măcel fratricid, sau orice plângere contra abuzurilor unor ofițeri superiori sunt calificate drept crime penale.

Aceeași soartă de trimitere în închisoare o are și altă categorie de cetățeni, și anume cei care critică activitatea sectei iudaice fundamentaliste Chabad Lubavich. Aici se invocă ura rasială, interetnică și religioasă. Atotputernicul lobby sionist are grijă ca totul să fie sub control. Iar rabinul-șef al Rusiei Berel Lazar, trimis cu misiune în Rusia de la sediul central al acestei secte din New York încă în 1990 pentru a extinde această rețea, se bucură de o susținere totală din partea lui Putin. În momentul de față secta respectivă a cuprins întreaga țară.

Rețeaua clandestină a Kremlinului ― ținta persecuțiilor regimului de la Chișinău

Represiunile politice din Moldova ultimilor ani vizează de regulă crime precum finanțarea ilegală (adică de peste hotare) a partidelor politice și a campaniilor electorale, precum și coruperea alegătorilor. Deși astfel de imixtiuni din exterior se întâmplau și în trecut, totuși este vorba despre un fenomen nou în politica moldovenească, ce s-a extins ca o metastază odată cu intrarea în politică a unui oligarh evreu pe nume Ilan Șor.

Este vorba despre cea mai notorie figură din domeniul crimelor cu caracter economic din istoria recentă a țării, cu care ar putea concura doar un alt oligarh criminal, Vladimir Plahotniuc. După ce ambii gangsteri din Moldova s-au refugiat peste hotare în 2019 odată cu căderea guvernului condus de Pavel Filip pe care îl controlau, Ilan Șor a aterizat în patria sa istorică, Israel, iar Plahotniuc a ajuns inițial în SUA, apoi în Turcia, în Emiratele Arabe Unite și în definitiv a fost arestat recent în Grecia și extrădat autorităților Republicii Moldova.

Timp de câțiva ani Ilan Șor a finanțat prin diverse scheme frauduloase o serie de partide politice și structuri media, precum și o multitudine de proteste stradale antiguvernamentale, fiind liderul unui partid care-i purta numele ― “partidul Șor”. Iar de câțiva ani acesta s-a stabilit la Moscova, bucurându-se de protecția deplină a lobby-ului israelian de la Kremlin.

Ilan Șor a obținut o susținere totală din partea statului rus, a primit cetățenia Rusiei și este prezent masiv în toată media de stat. Cel mai probabil, uriașele fonduri pe care le îndreaptă acesta spre clientela sa din Moldova provin din fondurile secrete ale Rusiei. Această versiune este extrem de credibilă deoarece acesta se bucură de sprijinul lui Sergey Kirienko (Israitel), primul adjunct al șefului Administrației Prezidențiale, numit recent și responsabil de o serie de țări ex-sovietice, inclusiv Republica Moldova.

În 2024 Ilan Șor a fost condamnat în Republica Moldova la 15 ani de închisoare pentru cea mai mare fraudă bancară din istoria țări, cunoscută ca “furtul miliardului din Banca Națională”.

Acest Ilan Șor a organizat cu regularitate reuniuni politice la Moscova cu participarea a mii de cetățeni ai Republicii Moldova, autoproclamându-se lider al unui bloc politic de opoziție numit “Victoria-Победа”. Acest criminal cu obsesii de lider politic a reușit să creeze o multitudine de partide microscopice, de structuri media și bloguri, pe care le finanța generos, ceea ce a provocat furia autorităților de la Chișinău. Astfel, respectivul escroc și aventurier politic a furnizat pe bandă rulantă guvernanților de la Chișinău potențiale victime ale unor represiuni politice.

Recent fosta șefă a administrației regionale din autonomia teritorială Găgăuzia Evghenia Guțul a fost condamnată de către prima instanță la la 7 ani privațiune de libertate, iar colega ei, Svetlana Propan, la 6 ani privațiune de libertate. Ambele au deținut funcții în partidul “Șor” scos în afara legii. Iar la 30 septembrie anul curent o altă figură cheie din rețeaua “Șor”, Mariana Tauber, a fost condamnată la 7 ani și 6 luni privațiune de libertate. Însă aceasta a reușit să părăsească Republica Moldova înainte de a fi condamnată.

Victimele distracțiilor politice ale oligarhului Ilan Șor

În general, în ultimii ani sute de persoane au fost reținute, arestate, amendate, urmărite penal sau au fugit din Republica Moldova pentru a scăpa de persecuțiile cauzate de complicitatea cu gruparea criminală “Șor” aflată sub protecția statului rus. În ultimele zile au mai fost arestați și percheziționați încă vreo câțiva mercenari din această grupare. De aici și scandalul uriaș stârnit de către oficialitățile și propaganda de la Moscova.

E de reținut faptul că anume din cauza lui Șor activitatea politică din Republica Moldova în postura de oponent al regimului a devenit în ultimii ani una clandestină, bazate pe rețele secrete, care respectă codurile de conduită conspirativă caracteristice unei organizații de tip mafiot.

Toate persoanele racolate în rețeaua Șor și transformate peste noapte în șefi de partide și celebri anonimi ai vieții publice din Moldova nu au absolut nici un trecut politic, nici o pregătire profesională și nici o calitate ce i-ar credita drept persoane potrivite pentru activitatea politică. Însă lăsându-se corupți cu sume considerabile, aceștia au ajuns victimele unor persecuții și abuzuri ale regimului de la Chișinău.

Republica Moldova sub o dublă administrație de ocupație

Altfel zis, clientela politică a Occidentului care a uzurpat puterea în Republica Moldova persecută clientela politică a regimului care a uzurpat puterea de stat în Rusia.

Da, este adevărat, Moldova are în fruntea statului un regim de ocupație străină, adus la putere și protejat de către centrele de influență occidentale. Dar la fel de adevărat este și faptul că imixtiunile brutale în politica internă a țării nu sunt comise doar de către occidentali, ci și în egală măsură de către ruși.

Mai grav, pe lângă administrația de ocupație instaurată la nivel național în Moldova mai există încă o administrație de ocupație, cea din regiunea separatistă Transnistria, instaurată prin forța armelor de către Rusia. Singura diferență dintre cele două regimuri este că cel de la Chișinău reprezintă o stare de ocupație non-militară în timp ce cel de la Tiraspol este expresia unei ocupații militare directe.

De peste treizeci de ani Kremlinul pretinde că prezența sa militară în estul Republicii Moldova are reprezenta o misiune de pacificare. Ceea ce e total fals. De fapt, este vorba despre interesul strategic al Rusiei de a-și păstra acest avanpost în fața ofensivei geopolitice a Occidentului. Moscova pretinde că ar apăra minoritatea rusă din regiune în fața naționaliștilor moldoveni, argument de-a dreptul aberant. Asta deoarece larga majoritate a cetățenilor rusofoni locuiește în alte orașe ale țării, bucurându-se de toate drepturile unor minorități naționale.

Rusia a mai recurs la un tertip pentru a-și justifica permanentizarea prezenței sale militare în Moldova. Și anume, apărarea intereselor cetățenilor Federației Ruse din regiunea Transnistria. Astfel, atentând direct la independența, suveranitatea și unitatea teritorială a Republicii Moldova, administrația de la Moscova, fără a avea permisiunea țării noastre, a oferit cu generozitate cetățenie rusă unui număr de persoane ce s-ar ridica la câteva sute de mii. Adică avem de a face cu o politică expansionistă de natură eminamente imperială.

Cazul persecuțiilor împotriva mea este unul total diferit

E adevărat, și eu am fost condamnat la 25 septembrie la patru ani privațiune de libertate. Însă eu știu bine de ce sunt persecutat. Eu am fost cel mai vocal critic al falsei pandemii Covid-19 din țara mea, am publicat în ultimii ani zeci de cărți ale unor autori europeni din pleiada militanților antiglobaliști, am arătat în ce constă Marea Resetare și tirania tehnocratică, convergența bio-digitală și GULAG-ul electronic. Am scris un număr considerabil de articole antiguvernamentale, am editat mai multe cărți de autor, am organizat un think tank internațional “Chișinău Forum”, ce a reunit anual zeci de personalități marcante din diverse țări ale lumii care se opun totalitarismului globalist-satanist.

De cinci ani de zile înregistrările mele video se bucură de o audiență majoră în Republica Moldova și în România. Articolele mele anti-Sistem apar în mai multe limbi, engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, portugheză, daneză etc. Eu nu fac parte nici din servanții intereselor plutocrației occidentale, nici din tagma mercenarilor aflați în slujba Moscovei. Deci sunt în egală măsură incomod pentru ambele tabere aflată în stare de beligeranță.

Regimul Putin ar trebui să-și procure o oglindă

În concluzie aș dori să reafirm cele spuse la începutul acestui articol. Administrația Federației Ruse nu are nici un drept moral să dea lecții de democrație Republicii Moldova. Cu un pic de spirit autocritic, aceasta s-ar speria de propria imagine văzută într-o oglindă nedeformată de perversiunea politică și de propagandă.