Soft power à la russe și disidența controlată de caracatița de la Kremlin
Câteva considerații de ordin general privind optica "constelației Dughin" aspra situației internaționale și, implicit, a celei din Rusia.
Evident, criticile lui Dughin și a sateliților săi intelectualii adusă sistemului plutocratic occidental sunt perfect valabile. Anume această abordare sistemică foarte bine fundamentată și multidisciplinară, care stigmatiza Occidentul colectiv, îi arăta originile istorice și spirituale, m-a făcut să mă apropii de Dughin și adepții/colaboratorii săi din țările europene. Însă de la o vreme am înțeles că răul absolut, reprezentat de civilizația banilor, de liberalismul politici și economic s-a extins ca o plagă mortală asupra întregii lumi. Globalizarea a afectat deopotrivă toate țările fără excepție, chiar dacă stadiul de degradare a spațiului occidental este unul mult mai avansat.
Prin urmare, "școala de gândire Dughin" este demnă de apreciere pentru stigmatizarea Vestului, dar în mod simetric merită toate reproșurile pentru oferirea unor soluții false. A prezenta regimul Putin, "multipolaritatea", BRICS ca pe niște proiecte geopolitice de alternativă față de cele promovate de către centrele de putere din Occident înseamnă a păcătui foarte grav împotriva adevărului. Și oricât ar excela în erudiție și în tehnici propagandistice această cohortă de elită a Kremlinului, minciuna lor iese la suprafață într-un mod din ce în ce mai flagrant.
Una dintre explicațiile credulității excesive și a unui entuziasm nemăsurat a subalternilor ideologici ai lui Dughin din țările lumii este respingerea categorică a hegemonismului american și/sau eurocentrist. Iar contestarea/detestarea strategiilor malefice de colonizare a lumii promovate de către elitele occidentale îi împing pe aceștia direct în brațele centrelor de putere de la Moscova. Strategia falselor dihotomii funcționează perfect. Divizarea taberelor geopolitice în două tabere, "băieții răi din Vest" versus "băieții buni din Est", oricât ar fi de primitivă, s-a dovedit a fi foarte eficientă.
Aici am putea aplica grila de lectură propusă de către Lucien Cerise în cartea sa "Neuro-pirații". Este vorba despre Triunghiul lui Karpman (sau Triunghiul Dramatic), un model din Analiza Tranzacțională dezvoltat de psihoterapeutul Stephen Karpman, ce descrie dinamica relațională disfuncțională bazată pe manipulare. În această formulă în rolul de Victimă apar popoarele subjugate de către establishmentul occidental în rolul de Persecutor (Agresor), iar rolul de Salvator îi revine lui Putin (plus Xi, plus BRICS).
Mai recurg la o schemă propusă foarte reușit de același Lucien Cerise în aceeași carte. Este vorba despre un model clasic de manipulare pe orizontală, aplicat în mod furtiv (termenul, foarte reușit, îi aparține). Iată cum funcționează această strategie. Cineva care se află în vârful triunghiului manipulează ambele unghiuri de la baza acestui triunghi. În cazul nostru este vorba despre stimularea continuă a unor conflicte majore dintre state de la vârful piramidei puterii mondiale. Această putere se manifestă printr-o vastă rețea de organizații, de la lojile masonice și alte societăți secrete până la organizațiile internaționale, care pun în aplicare planurile acestora: ONU, FMI, Banca Mondială, OMC, Banca Reglementelor Internaționale, OMS, UNESCO, UNICEF etc. Iar pentru a putea să-și impună agenda satanistă fără a provoca o reacție viguroasă de protest se recurge la inducerea unei stări de urgență permanente sau la doctrina șocului, numită și strategia tensiunii.
În cazul manipulării disidenței antiglobaliste se recurge anume la această tehnică de manipulare. Iar sarcina numărul unu a manipulatorilor aflați în vârful triunghiului este să rămână nevăzuți, așa cum arată același Lucien Cerise. Câteva exemple de punere în aplicare a acestei strategii: războiul din Ucraina, războiul SUA+Israel contra Iranului, rivalitățile dintre India și Pakistan etc., etc. Și atâta timp cât manipulatorii își păstrează anonimatul, părțile aflate în conflict nu pot înțelege unde se află adevăratul dușman.
În cazul exercitării guvernanței globale principala platformă de impunere a Noii Ordini Mondiale este ONU. Anume prin politicile impuse prin intermediul acestei organizații sunt promovate toate strategiile globalist-sataniste. Acestea sunt implementate în egală măsură pretutindeni, inclusiv în Rusia lui Putin, în China și în restul țărilor BRICS.
De altfel, aceeași tactică de sustragere a atenției opiniei publice de la implementarea rapidă și extrem de eficientă a agendei comune în toate țările lumii este cea aplicată la scara fiecărei țări, în special în cazul cu fațadă democratică. Rivalitățile pe orizontală, războaiele politico-electorale, stare de război civil permanent dintre taberele respective le mențin ocupate mereu cu reglările de conturi și le împiedică să vadă că de fapt, indiferent cine se află la guvernare, pretutindeni sunt promovate aceleași politici, elaborate de către niște entități private suprastatele.
Astfel încât, revenind la eroul nostru Aleksandr Dughin și la vasta rețea a disidenței controlate de la Kremlin sub masca acestuia ar mai fi de precizat următoarele. Nu lipsa de erudiție sau a unei opere remarcabile îi reproșăm acestuia și fanilor săi, ci lipsa de integritate morală și de curaj. Desigur, a greși e în firea oricărui om. Însă a-și recunoaște greșeala poate doar un om onest, care nu e ghidat de duplicitate și nici de interese ascunse. În cazul concret al lui Dughin lipsa de curaj poate cea mai onorabilă scuză. Deși nu este vorba despre o virtute, ci despre o slăbiciune omenească, în Rusia de azi, unde asasinatele politice au devenit o normă de peste un sfert de secol, un intelectual are toate motivele să ia în calcul astfel de riscuri. Mai ales dacă e să mai ținem cont de cazul tragic al asasinării fiicei sale, Daria. Dacă lucrurile stau așa, e alegerea lui. Înseamnă că pentru el viața e mai de preț decât adevărul și dreptatea.
Acum câțiva ani creasem un grup pe aplicația Telegram, Chisinau Forum, în care i-am inclus pe toți care participase la reuniunile noastre din capitala Moldovei. Dar la un moment dat m-am dezgustat atât de mult de ofensiva francezilor afiliați Moscovei, încât pur și simplu am lichidat acel grup. La un moment dat Pierre-Antoine Plaquevent chiar mi-a reproșat că am deviat de la platforma inițială a grupului nostru. I-am răspuns că eu descriu ceea ce văd, și dacă regimul de la Moscova și-a dovedit esența malefică, eu voi continua să-l critic.
Nu am nici un fel de obligați față de Kremlin. Nici nu accept să practic de bună voie autocenzura sau să mă mulțumesc cu versiunea procustiană a discursului dominant. Resping orice formă a poliției gândirii, nu tolerez jumătățile de măsură și nici nu cred în jumătățile de adevăr.
Faptul că mai mulți (foști) prieteni din diverse țări, rămași în tabăra multipolaristă, s-au disociat de mine, poate avea și următoarea explicație. După mai mulți ani de confuzie conceptuală, în urma unor îndelungi cercetări și reflecții, am reușit să fac un salt paradigmatic major, eliberându-mă din capcana multipolaristă. Însă din păcate foarte mulți din tabăra care altă dată era și a mea au căzut sub povara propriei mediocrități în mlaștina multipolarității, păstrându-și astfel o nișă psihologică și socială confortabilă.
Asta pentru că multora li se pare că renunțarea la propriile iluzii și rătăciri și mai ales mărturisirea publică a acestora le-ar știrbi imaginea și le-ar afecta sentimentul propriei importanțe. Însă pentru a-i încuraja să nu se jeneze de recunoașterea propriilor erori, voi recurge la două exemple clasice din cultura rusă. Marele Dostoievski a fost un liberal utopist. Însă suferințele ulterioare i-au deschis mintea spre cele mai înalte culmi ale gândirii tradiționale ortodoxe și ale loialității față de statul monarhic rus. Lev Tihomirov a fost timp îndelungat un revoluționar radical, a participat la complotul care punea la cale asasinarea Împăratului Aleksandr al II-lea, dar după mulți ani de cugetări și frământări a scris renumita broșură "De ce nu mai sunt revoluționar". Iar în 1905 a publicat lucrarea fundamentală "Statul monarhic", cel mai temeinic studiu scris vreodată în limba rusă pe marginea acestui subiect.
(va urma)
