Despre colonia de disidenți francezi stabiliți la Moscova.
1.Xavier Moreau. Wikipedia afirmă acesta s-a stabilit în Rusia în 2000 și că este om de afaceri și comentator politic. Într-adevăr, pentru a avea afaceri de succes în Rusia lui Putin trebuie să devii servantul puterii politice. Rolul acesta îi reușește de minune. A fondat propriul site https://stratpol.com.
Odată cu începerea intervenției militare ruse în Ucraina am urmărit câteva ediții video cu comentariile sale. Recunosc, în primele zile ale războiului am sperat, ca atâția alții din tabăra noastră, că Putin, sub presiunea forțelor patriotice și a militarilor, s-a rupt de centrele de putere globaliste. Însă foarte curând s-a văzut că de fapt acest război are cu totul alte mize decât cele declarate de oficialități. Tocmai de aceea am renunțat să mai urmăresc emisiunile lui. Nu mi-am putut permite o doză prea mare de propagandă toxică, prefabricată în cabinetele obscure ale puterii de la Moscova. În viziunea lui Xavier Moreau, marșul triumfal al armatei ruse în Ucraina continuă de patru ani și jumătate și merge din victorie în victorie. Iar geniul lui Putin ca figură providențială pentru Rusia și pentru întreaga omenire este portretizată cu multă măiestrie de către acest propagandist de afaceri sau, dacă vreți, afacerist al propagandei.
Xavier Moreau pare a fi de departe persoana de încredere a „statului profund”, vioara numărul unu în vasta acțiune de penetrare a cercurilor disidente franceze și de racolare a unor intelectuali de marcă, pe care să-i anexeze la carul propagandistic al regimului Putin. Din câte observ, fostul ofițer al armatei franceze excelează și în haine civile pe pământul ospitalier al Rusiei.
M-am văzut o singură dată cu el, la Paris, în cadrul unei conferințe pe care tot el a moderat-o. Cineva m-a prezentat, omul mi-a aruncat o privire de sus, mi-a întins mâna, dar n-a avut timp de pierdut cu unul ca mine. I-am trimis mai multe mesaje prin Telegram, dar niciodată nu mi-a răspuns.
Xavier Moreau este mereu prezent la emisiunile posturilor de televiziune și radio afiliate regimului, Russia Today, Canal 1 și Sputnik etc. Zilele trecute l-am văzut într-un videoclip plasat pe conturile sale de pe rețelele de socializare în care se lăuda că se află în studioul TV unde va participa la o emisiune a „jurnalistului rus Vladimir Soloviov, cel mai detestat de către media dominantă franceză”. În câteva secunde acesta a reușit să spună dintr-o dată două minciuni.
Prima minciună. Acest jurnalist nu este rus, ci „din Rusia”. E evreu cabalist declarat, membru al sectei iudaice sataniste Chabad Lubavich. Numele de familie adevărat al acestui agent de influență a cercurilor sioniste și provocator de mare casă este Shapiro. Acest satanist și două cărți blasfematoare, profund anticreștine, care poartă următoarele titluri: „Evanghelia după Soloviov” și „Apocalipsa după Vladimir”, reunite sub un titlu generic „Cronicile celei de-a doua veniri”. Vezi linkurile:
https://www.livelib.ru/book/1000826406-evangelie-ot-soloveva-vladimir-solovev
https://www.livelib.ru/book/1000856231-apokalipsis-ot-vladimira-vladimir-solovev
Sau iată încă o carte de îndoctrinare a maselor, care preia fraza aforistică a rușilor. „Suntem ruși, cu noi este Dumnezeu!” O mai mare batjocură față de acest popor e greu de imaginat:
https://www.livelib.ru/book/1000643914-my-russkie-s-nami-bog-vladimir-solovev
Cea de-a doua minciună. Vladimir Soloviov este detestat nu doar de presa dominantă din Franța, ci și de toată Rusia. Doar că nimeni nu poate să-i închidă gura acestui provocator arogant și extrem de abil în promovarea celor mai nocive strategii de manipulare. De exemplu, este unul din lungul șir al mafiei etnice care simulează discursul patriotic rus și care cheamă autoritățile să folosească bombe nucleare împotriva Ucrainei, dar și a Europei.
Știe oare toate acestea Xavier Moreau? Desigur. Însă omul e la datorie, ca militarul. Servește interesele mafiei de la putere în avantaj personal.
2. Fabrice Sorlin. Un militant politic de dreapta, care s-a remarcat ca un strălucit apărător al familiei tradiționale și, implicit, un oponent radical al politicilor de sodomizare a popoarelor, de legalizare a căsătoriilor a persoanelor de același sex, promovate de către globaliști. A fost membru marcant al Frontului Național din Franța. Provine dintr-o familie cu mulți copii de catolici tradiționaliști. E însuși este tată a zece copii. Este unul dintre membrii marcanți ai Congresului Mondial al familiilor.
M-am întâlnit cu el de câteva ori, l-am auzit vorbind de la tribună. Am avut discuții îndelungate cu el, îi cunosc părinții. Este un om care trăiește profund valorile autentice, are vocație de luptător și un profund simț al moralității. Însă fiind persecutat de către statul francez afiliat cercurilor cabaliste, Fabrice a fost nevoit să se refugieze la Moscova. Și de vreme ce lucrează sub bagheta magică a lui Dughin ca ideolog și e plătit de oligarhul Constantin Malofeev, nu are de ales. Promovează cu toată puterea valorile cu adevărat fundamentale, dar în același timp e nevoit să se încadreze și în linia directoare a propagandei oficiale. Deși nu exclud că este atât de dezgustat de centrele de putere oculte din Occident, încât nici nu realizează că de fapt s-a pomenit în mrejele unei caracatițe nu mai puțin malefice din Rusia. Se știe, un astfel de sindrom se numește în engleză „**wishful thinking”**, confundarea dorințelor cu realitatea sau, altfel zis, o continuă auto-mințire care să anestezieze remușcările.
3**. Arno (Arnaud) Develay.** Avocat francez cu studii în SUA. Am vorbit despre el și în episoadele anterioare. De când s-a stabilit în Rusia își arogă și titulatura de „comentator politic” și chiar „consultant politic”.
A sosit în Rusia în luna martie 2024 în calitate de „observator internațional” la farsa sinistră numită re-alegerea eternului președinte al acestei țări. Evident, Arno este un om foarte inteligent și înțelegea perfect că în Rusia aflată sub un regim tiranic nu poate fi nici vorbă despre niște alegeri cât de cât libere. Și totuși și-a asumat acest rol dezonorant și a mințit cu multă dezinvoltură precum că uzurpatorii puterii de stat au respectat toate procedurile legale.
Apariția lui la Moscova inițial a trezit suspiciuni. Serviciile de informații căutau să înțeleagă dacă acest personaj nu cumva este în misiune, fiind expediat de către „partenerii occidentali” în niște scopuri diferite decât legenda asumată de el. Am înțeles asta în momentul în care am fost contactat de către o asistentă a profesorului Dughin. Evident, interesul special pentru Arno nu venea de la ea. Am fost rugat să îl caracterizez. I-am spus că după o experiență de comunicare cu acest tip de câțiva ani am rămas cu o impresie proastă despre el. Am emis ipoteza că dacă omul nu este un agent sub acoperire al unor servicii de informații occidentale, atunci în mod sigur este un profitor interesat doar de bani și de o viață ușoară. Deși avea în jur de cincizeci de ani, din câte știam nu era însurat și deci era lipsit de orice obligații familiale. Am văzut că Arno era departe de orice ideal politic sau moral.
I-am sugerat persoanei de legătură care lucra sub acoperirea de membru al echipei Dughin câteva metode de a-l verifica pe Arno. Printre acestea era și următoarea. Să i se propună să treacă poligraf test sau detectorul de minciuni. Știam despre ce este vorba, deoarece pe vremuri, în calitatea mea de deputat și vicepreședinte al Parlamentului m-am ocupat de „legea cu privire la poligraf test”. Iar în acea perioadă studiasem toată practica internațională la acest subiect și aprofundasem cunoștințele asupra modului de funcționare a acestor tehnologii.
Nu știu ce verificări a trecut Arno la Moscova. Dar ceea ce știu cu certitudine și se vede ochiul liber este că el a acceptat cu bucurie postura rușinoasă de propagandist al Kremlinului. Evident, presupun că este remunerat foarte generos pentru serviciile sale de mercenar. Asta pentru că ar trebui să fim prea naivi ca să acceptăm ideea absurdă că Arno face muncă de voluntariat la Russia Today, Sputnik și celelalte platforme de diseminat dezinformare și de manipulat opinia publică în avantajul clicii de la putere. Prin urmare, un astfel de rol social poate fi calificat fără nici o exagerare drept cea de mercenar. Sau, putem folosi și termenul PRESSTITUTE.
Internetul ne amintește că termenul „presstitute” este format din „press” (presă) și „prostitute” (prostituată), fiind folosit pentru a descrie jurnaliștii și comentatorii lipsiți de etică sau părtinitori. Termenul e atribuit analistului american Gerald Celente. Dar cuvântul respectiv a căpătat o largă circulație odată cu publicarea celebrei cărți a jurnalistului german Udo Ulfkotte. Fost redactor al ziarului german „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, el a publicat în cartea **„Presstitutes. Embedded in the Pay of the CIA: A Confession from the Profession**”, care acuza reporterii din presa mainstream că iau mită de la agențiile de informații și corporații pentru a promova anumite narațiuni geopolitice. El a recunoscut că el și alți profesioniști din mass-media europeni au fost mituiți de CIA și de serviciul de informații german (BND) pentru a scrie materiale de propagandă pro-occidentale și pro-NATO. Iar în 2017 el a plătit pentru asta cu propria sa viață, fiindu-i provocat un atac de cord.
Marea problemă a foștilor mei amici ca Arno este următoarea. Ei consideră că a-ți vinde onoarea serviciilor speciale occidentale este un act ticălos, în schimb a face același lucru în raport cu „statul profund” din Rusia este un act de maximă noblețe sufletească și curaj patriotic. Am mai spus-o și o repet aici. Acest tip de oameni văd realitatea cu un ochi, aud cu o singură ureche și gândesc cu jumătate de creier. Așa cel mai comod. Și mai profitabil.
4. Alain Soral. De zeci de ani Alan Soral a simbolizat vârful de lance al disidenței franceze. A fost cea mai puternică voce în demascarea rețelelor sioniste din Franța. În calitatea lui de sociolog și scriitor a publicat un număr impresionant de cărți de valoare. Prin intermediul editurii KontreKulture (vezi https://kontrekulture.com/) a editat foarte multe cărți de excepția semnate de alți autori. I-am ascultat timp de ani de zile cuvântările lui pe internet. Mi-a plăcut manierea lui ușor huliganică, mereu sarcastică de a vorbi. Am apreciat și faptul că este boxer, așa cum am fost și eu în tinerețe. Curajul lui de a se confrunta deschis și timp de zeci de ani cu Sistemul este demn de toată lauda.
Ne-am întâlnit cu el de câteva ori, întâi la Moscova, în cadrul unui eveniment organizat de RT, apoi la Paris. Am comunicat la telefon și prin email. S-a arătat prietenos cu mine și foarte deschis. Am publicat o carte apărută inițial la editura lui, cea a lui Lucien Cerise.
N-am împărtășit niciodată opiniile lui de sorginte marxistă, nici de natură comunistă, dar am înțeles că pentru Franța de acum câteva decenii a fi marxist însemna a contesta societatea de piață, civilizația banilor, plutocrația în toate formele ei de manifestare. Eu fiind un vechi anticomunist, naționalist ortodox și monarhist am găsit deschiderea lui pentru alte viziuni drept dovadă a unei inteligențe aparte.
N-am aderat niciodată la punctul lui de vedere asupra regimului Putin. Seria de intervenții video la rubrica „Poutine vite!” mi s-a părut total nereușită. Astfel Alain Soral a arătat că este victima aceluiași sindrom al salvatorului, atribuit lui Putin ca simbol al eliberării Europei și al lumii de sub dominația rețelelor de dominație cabalist-talmudiste. O optică stranie și naivă, din păcate, caracteristică unui număr îngrijorător de mare de intelectuali din întreaga lume. Soral n-a mai reușit să înțeleagă că Rusia lui Putin este și ea sub controlul total al acelorași rețele globalist-sataniste. Doar că în cazul acestei țări se recurge la o perdea de fum, numită „discurs anti-Sistem și apărare a valorilor tradiționale”. Schema funcționează impecabil, falsele dihotomii fac ravagii chiar și în cele mai instruite minți. Iar agenda satanistă impusă tuturor țările e impusă cu o viteză uriașă sub acoperirea rivalităților Est/Vest.
Îmi amintesc foarte bine momentul când s-a văzut nevoit să se refugieze în Elveția pentru a evita închisoarea în Franța. Acum a fost nevoit să părăsească și această țară, găsindu-și refugiu în Rusia. Nu-i reproșez asta. Ar fi și ridicol, deoarece eu însumi am fost nevoit să mă expatriez pentru a evita încarcerarea.
Însă acum, când îl văd în postura de propagandist al unui regim la fel de pervers ca și cel din Franța, mă întreb dacă într-adevăr se simte confortabil în această ipostază. Sau totuși poate realizează anumite servicii regimului în schimbul azilului politic pe care speră să-l obțină în Rusia.
Privindu-i pe amicii mei francezi stabiliți la Moscova, mi-a venit în minte o paralelă istorică. Rolul atribuit lor de către puterea de la Kremlin este identic cu cel rezervat unor intelectuali de marcă de către regimul bolșevic din Rusia sovietică de după lovitura de stat din 1917. John Reed, Romain Rolland, George Bernard Shaw ar fi doar câteva exemple în acest sens. În Rusia de atunci zeci de milioane de oameni erau uciși, alte zeci de milioane erau trimiși în GULAG la munci de exterminare, iar scriitorii occidentali descriau în culori roze satul lui Potemkin care masca esența tiranică a acelui regim.
Astăzi sute de mii de militari și civili mor într-un război fratricid din Ucraina, peste cincisprezece milioane de ucraineni au devenit refugiați, sunt devastate metodic ambele țări surori, închisorile din Rusia sunt pline de deținuți politici, iar noii cominterniști de azi cântă glorifică fără jenă uzurpatorii puterii politice din Rusia. Altminteri ar putea fi învinuiți că fac jocul atlantiștilor. Anume acest soi de partizanat pueril îi determină să rămână ostaticii unui discurs mincinos și criminal.
A depăși propriile prejudecăți e un mare lux. Aici s-ar potrivi următorul proverb. Cine nu merge înainte rămâne în urmă.
(va urma)
